Şi tot zbor / Cititorilor mei

Am avut, scriind în paginile acestei publicaţii, surprize plăcute şi oameni cu care m-am îmbogăţit sufleteşte.

Mi-a fost dat ca pe unii să îi cunosc după chip, pe alţii după nume. Sau, în alte cazuri, doar după suflet. Şi m-am bucurat mult, în toate cele 3 situaţii. Lor, cititorilor mei, acum le sunt dator cu un cuvânt. Am afirmat de câteva ori, însă nu suficient de puternic, că nu voi mai scrie în anumite momente. Am văzut, nu de puţine ori, cum numele meu şi expresia gândurilor mele erau puse, din raţiuni pur tipografice, alături de oameni care nu mă reprezintă. Sau alături de gânduri şi cuvinte în care nu cred. În care, probabil, chiar şi cei care le-au scris nu cred. Sau, mai trist, în care cei care le-au semnat nici măcar nu le-au scris. Campaniile electorale reprezintă, din nefericire, pentru noi, modalităţi de a afişa ceea ce nu suntem în realitate. Nu mă regăsesc alături de texte programatice, de o ideologie de prost gust sau de un diletantism cras. Nu cred în cei care ies la scenă să mai facă un exerciţiu de cerşetorie a voturilor în schimbul unui teatru ieftin. Nu vreau să fiu, prin ricoşeu tipografic, încadrat în aceeaşi categorie. Eu nu ştiu să fiu altfel decât sunt.

Prin urmare vă cer voie astăzi dumneavoastră, celor care mai credeţi în slova scrisă cu suflet şi adevăr, să ne regăsim în alte timpuri şi în alte locuri, dar nu acolo unde campaniile electorale pângăresc totul în jur, pârjolind şi pustiind de la biserici la şcoli, de la evenimente culturale şi până la competiţii sportive. Pentru moment, cel puţin pe durata luptelor inegale şi ale războaielor absurde, locul gândurilor mele nu va mai fi aici.

Cititorilor mei, astăzi, le mulţumesc, fiind convins că, chiar dacă pe moment prezenţa în paginile acestea nu va mai fi o realitate, ei vor şti unde să mă găsească. Locul frumosului nu este în groapa cu lei – mi-a spus un ghid, la un moment dat, în vizita unei arene romane. Am reţinut vorba şi nu ştiam când va fi momentul să o dezvelesc. Şi iată că timpul a sosit. La fel cum va sosi şi timpul căderii pentru cei ce astăzi se consideră nepieritori. Şi care acum se scaldă în paginile publicaţiilor, în spaţiile de afişare şi intră în viaţa noastră printr-o sumedenie de tertipuri. Frumosul, la fel ca şi sufletul, nu se impun cu forţa. Şi nu pot face corp comun cu compromisul. Ci ele sunt expresii ale unei munci asidue, cu sedimente anevoioase de trudă şi lacrimi.