Şi tot zbor / Ce am învăţat eu de la George Ofrim

Ofrim. George Ofrim. Sau un alt-ceva. Dar întotdeauna la fel. Plin de umor şi de învăţăminte, plin de ceea ce nouă, celor de rând, ne lipseşte din plin: optimism şi viaţă. Am învăţat de la el în primul rând că forma supremă a egoismului este de a dărui pentru a putea fi fericit. Forma locală a lui dăruind, vei dobândi devine aici dăruind, vei fi fericit!

A dărui fără să aştepţi nimic în schimb, a împărtăşi totul cu inima deschisă şi a nu avea nici o aşteptare de la cei din jur. A da cadouri celorlalţi ca mod de a fi – pentru că existenţa noastră este, în sine, cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi vreodată – este printre primele lecţii pe care le-am învăţat de la George Ofrim.

Am mai învăţat că toate grijile şi toate problemele care ne macină nu vin nici din lipsuri, nici din orgolii, nu au originea în neputinţe sau în îndoieli, ci în propriile noastre prejudecăţi. Important e nu a fi tu, cel ce se exprimă pentru a fi pe placul lumii, ci a fi tu, cel ce se manifestă din plin, fără reţineri, ca şi când azi ar trebui să trăieşti ultima zi. Important este să faci bine, oriunde ai fi, în orice domeniu, lucrând, jucându-te şi întru toate bucurându-te.

Am învăţat că în viaţă trebuie să îţi fie frică de 2 lucruri: de Cel de Sus şi de a nu te face de ruşine în faţa oamenilor. Am învăţat că oricât de greu i-ar fi unui om, simţul umorului poate depăşi grijile şi presiunea momentului. Mai mult chiar, acest simţ al umorului poate să depăşească nu numai stări de spirit, ci şi regimuri politice, sau, la limita lui, poate duce şi la mântuire.

Am mai învăţat că spaţiul şi sufletul sunt două instrumente de măsură a timpului, că sensul luminii nu este dat de ochi, ci de mers. Pasul este cel care rânduieşte şi zideşte lumina în locuri şi fapte. Dacă nu ar fi prezenţa omului prin pas, zidirile şi faptele ar fi fără ecou. George Ofrim este omul pentru care gesturile mărunte, eleganţa, rafinamentul, demnitatea, nobleţea devin pietre preţioase aruncate în peşterile de diamante, producând ecouri în acustica inimilor noastre, reverberând, ca o reacţie în lanţ, trăire şi între oameni bunăvoire.