Şi tot zbor / Agrigento

Agrigento este unul din locurile unde istoria se trăieşte, se vede. Este locul unde împletirea a trei civilizaţii a făcut ca tot ce este mai bun să dăinuie, rostind, predicînd şi învăţînd lumii care va să vină. Este unul din spaţiile unde am învăţat că a reconstrui este a distruge trecutul – de aceea, tot ce se vede acolo, cu faimoasa Vale a Templelor este expresia autenticităţii unui trecut, valoare de netăgăduit a unui prezent, lecţie de neuitat pentru viitor. Pentru că, dacă istoria nu are în sine valoare de lecţie pentru viitor, ea nu işi mai are rostul...

La Agrigento am învăţat că viaţa de zi cu zi trebuie să fie cultură – sau, cum ar spune Oliv Mircea, „clipei trebuie să îi dai măreţie şi graţie”. Existenţa noastră nu este altceva – sau nu trebuie să fie – este una din moralele coloanelor dorice din Valea Templelor (care în realitate nu e o vale, ci un deal al măreţiilor şi al artefactelor), decît sculptura viselor noastre. Aici, în punctul sudic al Europei, unde Africa este mult mai aproape şi geografic şi mental decît orice dominantă culturală europeană, unde portocalii ţin umbră pămîntului dintre lumi, unde în loc de mărul Evei, a lui Paris, Paracelsus sau Wilhelm Tehl avem portocala, se poate învăţa lecţia toleranţei şi a respectului faţă de celălalt.

Cînd vom încerca să realizăm acest lucru ne vom da seama că Sicilia nu este o insulă, ci un continent al civilizaţiilor, un continent între noi toţi, punte de legătură şi temelie a înţelegerii celuilalt, în totala lui diferenţiere faţă de noi.

Nu ştiu dacă unitatea în diversitate este un concept european, dar ştiu însă că, aici şi acum, ea poate fi trăită. Aici am învăţat un lucru: a te face iubit de toată lumea, iar seara, la despărţirea de ceilalţi, să îţi păstrezi acelaşi zîmbet bonom pe buze şi acelaşi aer de împlinire sufletească – prezenţa sau absenţa celor din jur să nu îţi afecteze deloc expresia feţei – este una din reţetele fericirii.