Şi tot zbor / Abelard şi Heloise

Dintre toate poveştile de dragoste din lumea aceasta, cea care m-a impresionat cel mai mult este povestea lui Abelard şi a Heloisei. Să o surprind acum în câteva cuvinte ar fi, din partea mea, o impietate pe de o parte, dar şi o ne(îm)plinire a poveştii, pe de alta. Micul nobil din Bretagne, regiune care mi-a mers direct la suflet pentru calitatea oamenilor de acolo cu care am intrat în contact, vine la Paris la sfârşitul secolului XI ca să studieze filosofia.

Ajunge în scurt timp un maestru al dialecticii şi face furori la Paris, Melun şi Corbeille, unde mulţimea îl urmează hipnotizată. Este un logician de excepţie şi reuşeşte să intre în dispute aprinse cu profesorii lui, pe care îi va contrazice din plin. Mai târziu îl va combate şi pe Bernard de Clairvaux, ceea ce nu va fi pe placul multor filosofi ai vremii.

Însă Abelard rămâne în istoria filosofiei nu numai prin implicarea sa în cearta universaliilor, prin dialectica sau prin dogma pe care o promovează, ci prin cea mai frumoasă poveste de dragoste din lumea teologică şi literară. Datorită calităţilor sale de orator şi a gândirii de care dă dovadă, este solicitat de un mare canonic al vremii să îi predea nepoatei acestuia, Heloise. Tânăra, cu 20 de ani mai puţin decât Abelard, la cei 17 ani ai săi deja stârnise pasiuni şi discuţii în cercurile înalte din Paris. Cultivată, manierată şi deosebit de receptivă, Heloise intră repede în silogismul dialecticii, disimulat apoi în contrarii, transformat într-un joc al minţii şi al intelectului care, în final, pune stăpânire şi pe suflet şi stârneşte pasiuni puternice.

Descoperiţi, relaţia lor continuă pe ascuns şi Heloise va da naştere unui copil, ceea ce pentru vremurile acelea era o mare încercare, nefiind – încă – uniţi de biserică. Apoi cei doi sunt nevoiţi să ia calea mănăstirilor, iar frumuseţea poveştii de iubire de abia acum începe, după ce erosul a devenit agape...