Şi tot zbor / 717

717. E cifra care reprezintă numărul morţilor din dimineaţa unei zile care trebuia să adune lumea la rugăciune, nu la măcel. Este – şi va rămâne pentru mult timp în istorie – una dintre cele mai negre zile ale lumii moderne. În ciuda faptului că la Washington Papa se întâlneşte cu preşedintele Statelor Unite, la un alt capăt al lumii, la Mecca, în timpul pelerinajului anual (unde participă peste 2.000.000 de credincioşi), într-o busculadă de o cruzime feroce, 717 oameni sunt ucişi şi peste 800 au fost răniţi.

Îmi e greu, nu pot şi nu am avut niciodată capacitatea de a înţelege violenţa. Sub orice formă s-ar manifesta ea şi asupra oricui. Cu orice pretext şi în orice loc. Mai ales în momentul în care omul este în ipostaza cea mai aproape de Creator, în timpul rugăciunii. Creatură şi Creator pot redeveni Una prin rugăciune – se spune în cărţile sfinte, iar interferenţa de orice natură în această relaţie este mai mult decât de blamat. Gestul îmi aduce aminte de iarna anului 1989, când uşile unor biserici din ţară au fost închise, de frică să nu intre oamenii în ele, aceştia fiind împuşcaţi cu cruzime (sau din greşeală) pe treptele bisericilor unde sperau să îşi capete ocrotirea...

Biserica devine astfel, printr-o răsturnare a unei întregi ierarhii, la fel ca şi Mecca, cu pelerinajul la care se spune că fiecare arab ar trebui să participe cel puţin o dată în viaţă, loc de jertfă. Şi nu e o jertfă plăcută Creatorului, ci una violentă, fără sens şi fără nicio explicaţie. Absurdă, anormală, acută, abominabilă. Disperată, distinctivă, distructivă. Măcel morbid. Sfârşit.

La celălalt capăt – noi, cei mulţi. Care nu luăm atitudine. Ci doar privim. În cel mai bun caz comentăm. Stăm pe margine. Dormităm. Şi nu vrem să ieşim din zona de confort unde suntem pentru a face ceva. Pentru a arăta că niciun om nu e o insulă, în sine, ci parte dintr-un continent. Pentru a demonstra că moartea fiecărui om ne doare, pentru că facem parte din omenire. Pentru a simţi că orice bătaie de clopote nu trebuie să fie pentru cineva anume, de vreme ce e şi pentru noi. Pentru a fi.

Pentru a nu mai avea astfel de cifre care să marcheze sorţi şi morţi sau umbre sumbre. 717...