Sfintit de cuvintele scriitorilor

E bine ca atunci cand aduna rodul muncii de peste an, omul sa imparta cu semenii sai din ceea ce-a primit de la Dumnezeu. Si mai mult, sa ceara binecuvantarea pentru lucrul pe care-l va incepe de maine. Intors din zgomotul cetatii prafuite, sculptorul Ioan Marchis a tinut sa-si sfinteasca atelierul, casa si noul sediu al Fundatiei culturale Archeus, atat printr-o slujba religioasa cat si prin cuvintele scriitorilor maramureseni. De aceea, la prima sedinta de cenaclu de la casa sculptorului au participat peste 30 de scriitori, oameni de presa si preoti. Cum ne-am aflat si noi in mijlocul scriitorilor, am incercat, pre limba lor, sa va povestim cele petrecute acolo. In dulcele stil clasic Cand s-a intins vestea, cocosii au strigat in somn, berbecii au scurmat nervos lutul, iar taurii si-au incordat grumazurile groase. Scriitorii si-au aprins o tigara, au rupt hartiile din masinile de scris si-au pus sub tirul literelor alte foi albe, curate. Apoi masinile au inceput sa bata, mai incet la inceput, apoi din ce in ce mai precipitat. Se mai opreau doar cand, incantati de idee, scriitorii le paraseau si-si rupeau din tainul lor pentru a oferi zeilor cate-o inghititura de vin. Dar iute se auzea din nou ploaia de litere, ca un ropot surd pe hartia ce incepuse sa capete o textura ordonata. Catre dimineata, dincolo de mormanul de hartii ravasite, scriitorii erau multumiti: cele cateva imagini culese din noroiul drumului, stateau acum curate si slefuite, bine fixate pe trei pagini de hartie gratiate dupa ce indurasera pocnetul surd al literelor inmuiate in tus. Cand scriitorii au deschis geamul, era deja dimineata. Cuvintele nefolosite s-au pierdut repede pe fereastra, ideile frante au mai cautat putin prin unghere un loc mai intunecat, apoi au zabovit pe umerii scriitorilor si si-au luat zborul, cetoase si reci in acea dimineata de sfarsit de toamna. In aburii de cafea, pana si frazele de pe hartie au mai palit iar scriitorii si-au intins mainile obosite asupra lor trezindu-le din asternutul moale al hartiei, dandu-le culoare, forta si glas. La usa blocului vanzatoarea de lapte si-a facut cruce, pensionarul a strans mai tare plasa in pumn, iar administratorul a amenintat in gand cu taxele restante. Dar scriitorii nu i-au vazut; in versurile lor vanzatoarea de lapte inca nu implinise 18 ani, nu se maritase cu un tractorist betiv si n-avea trei copii pe care ii hranea cu banii castigati pe laptele ce-l ducea in fiecare dimineata in oras. Nu. Nici pensionarul nu era unul obisnuit care facea piata in fiecare dimineata pentru vecinii de bloc pentru a-si putea lua si el un pachet de tigari fara filtru, din bacsisul ce-l primea. Iar administratorul din foile lor era cel care le citea toate cartile si le aducea dimineata banii pentru drepturile de autor. Pentru ei era cu totul si cu totul altfel. Tocmai de aceea, pe scriitori ii iubeste lumea. (Pardon, a spus unul dintre scriitori dupa ce-a citit acest text. Nu toata lumea. Dar nu ne plangem. Ne iubesc totusi multi). Iar cei care-i iubesc pe scriitori se bucura de cuvantul lor si de mana blanda a lui Dumnezeu pusa deasupra casei care-i gazduieste. Caci incet, pe nesimtite, lumea din paginile scriitorilor, coboara si se tese-n jurul lor; iar acolo in acele camari de catifea grea, ochiul had al suferintei orbeste. De aceea se cuvine ca oamenii buni sa-i aduca pe scriitori aproape atunci cand cer binecuvantarea cerului, caci pentru scriitori face Dumnezeu cu degetul o gaura in peretele Raiului, cat sa vedem dincolo un colt de iarba. (aici l-ai copiat pe Ion Muresan, zise unul dintre scriitori, scuturandu-si plictisit scrumul din tigara). Cenaclul scriitorilor Iar scriitorii n-au mai stat pe ganduri. S-au asezat muncitoreste la masa, privindu-i circumspect (cum am inteles ca se procedeaza la o sedinta de cenaclu literar) pe cei doi autori care urmau sa-si citeasca textele. Sub privirile lor, Nicolae Scheianu a divortat de „Fata lui Ramses” si a adus in fata auditoriului poeme din „Vremea persilor” si ceva mai recente, din „Anul cand a baut cat Stalin”. Scriitorii din jurul mesei s-au incruntat, au mormait in barbi si-au mai gustat din paharele cu horinca pe buza carora Daniel Grosu a insirat margele verzi si tari. Apoi a citit si Florin Pop. Iar au mormait scriitorii, s-au sfatuit si apoi au cuvantat despre lecturile celor doi. Sub conducerea presedintelui Ion Burnar, cenaclul a reusit inchege o sedinta reusita cucerind un nou spatiu cultural: sediul Fundatiei Archeus de la Ocolis. Emanuel LUCA