„Sfinţii Închisorilor – stâlpi ai ortodoxiei şi Neamului Românesc”

Zilele acestea a ieşit din tipar o nouă carte îngrijită de jurnalistul Vlad Herman. Este vorba de „Sfinţii Închisorilor – stâlpi ai Ortodoxiei şi Neamului Românesc”, o carte cu mărturii şi minuni apărută la Editura Meteor Publishing.

Vlad Herman ne-a dat câteva argumente care l-au făcut să se aplece asupra acestui subiect: cuvintele poetului Radu Gyr s-au adeverit de atâtea ori în ultimii ani, mai ales atunci când moaştele de la Aiud au izvorât mir, şi pot să spun că se potrivesc şi acestei cărţi.

Deşi s-a vorbit extrem de mult despre jertfa şi mai ales minunile celor care constituie coloană vertebrală a Neamului, ne aflăm încă la un punct în care puţini sunt cei care au ajuns să-i cunoască cu adevărat, ca să nu mai vorbim de a-i cinsti aşa cum trebuie.

Dar să nu ne amăgim nici noi, cei care avem impresia că am fi prietenii lor, căci dacă nu le vom urma exemplul, în tot locul şi toată vremea, zadarnică este toată cinstirea noastră. Şi cum am putea să-i urmăm cu adevărat pe aceşti mucenici, dacă nu rămânând în Dreapta Credinţă şi mărturisindu-L pe Hristos, indiferent de vitregiile vremii?!

La toată tristeţea provocată de suferinţa pe care au îndurat-o toţi cei care au ales să-L urmeze pe Hristos, se adaugă astăzi nerecunoştinţa venită tocmai din partea mai-marilor administrativi ai Bisericii, care preferă să nu se implice în cazul Sfinţilor din Închisori, asta în timp ce Biserica Ortodoxă a Rusiei, cât şi cea a Bulgariei, i-au trecut deja în rândurile sinaxarelor pe martirii comunismului. „Oare nu ne va bate Dumnezeu şi pentru aceste lucruri?”, se întreba Părintele Justin Pârvu cu câţiva ani în urmă la Aiud, iar Sfântul Valeriu Gafencu spunea că „lumea de astăzi nu este solidară cu sfinţii ei, căci că nu le poate urma exemplul”.

Cert este că Sfinţii Mărturisitori din închisorilor comuniste vor continua să fie alături de noi în aceste vremuri tulburi în care, iată, s-a ajuns ca unii să dea legi prin care să-i şteargă din istorie pe cei cărora le datorăm în mare parte libertatea, căci sângele lor nu a fost vărsat zadarnic.

Să nu-i răzbunăm, să nu-i uităm şi să nu ne temem de cei care pot ucide trupul, dar de suflet nu se pot atinge. Şi, aşa cum scrie în Acatist, „pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să îi lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!”