SFINTII INCHISORILOR // Pr. Benedict Ghiuş

Părintele Benedict Ghiuş s-a născut în data de 21 octombrie 1904, în satul Domneşti, comuna Pufeşti, din judeţul Vrancea, primind la botez numele de Vasile. După încheierea în mod strălucit a studiilor teologice la Facultăţile de Teologie din Chişinău şi Bucureşti, Benedict Ghiuş a fost propus pentru o bursă la Facultatea de Teologie din Strasbourg, de unde se va întoarce în ţară cu titlul de doctor, devenind astfel unul dintre cei mai bine pregătiţi teologi din România acelor vremi.

După întoarcerea în ţară, a fost numit prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuţi. În anul 1938 se va muta ca profesor la Seminarul din Bălţi, de unde va fi obligat să se refugieze la Bucureşti, în anul 1940, din cauza cedării Basarabiei către Uniunea Sovietică. Valoarea intelectuală şi morală, precum şi legăturile pe care le stabilise cu oamenii din Basarabia au fost argumente ca în 1943 să fie ales episcop de Hotin. Alegerea lui a fost însă invalidată de către Mihai Antonescu, motivele fiind destul de neclare. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial începe şi pentru părintele Ghiuş aventura spirituală a "Rugului Aprins". S-a întors la Bucureşti în ianuarie 1955, ca slujitor la catedrala patriarhală. Aici se întâlneşte la începutul anului 1956 cu Daniil Sandu Tudor, devenit stareţ la mănăstirea Rarău, care-i propune să se ocupe de un grup de tineri studenţi bucureşteni, doritori să aprofundeze căile credinţei.

În cadrul întâlnirilor de la mănăstirea Plumbuita, tinerii studenţi participau deopotrivă la slujbe şi la discuţiile pe teme religioase. La fel ca majoritatea membrilor lotului, părintele Benedict Ghiuş a fost arestat în noaptea de 13-14 iunie 1958. După anchete obositoare şi confruntări dureroase, el a "recunoscut" în cele din urmă "crimele" comise.

A executat pedeapsa la închisoarea "C" MAI, la Jilava, din 3.04.1959, la Aiud, din 19 mai 1959, fiind transferat apoi la formaţiunea 0957 Ostrov, din 16 mai 1962. A fost eliberat pe 25 iunie 1964, fiind graţiat alături de alţi mulţi deţinuţi politici.

„Aşa se ruga părintele care suferise la Aiud şi la Ostrov. A fost închis din 1959 până în 1964 pentru participarea la întâlnirile Rugului Aprins, unde se discuta despre Dumnezeu, se practica rugăciunea lui Iisus, se rezista împotriva curentului ateu care covârşea dintr-o dată ţara.

Mişcarea Rugului Aprins a fost un vulcan mistic în România între anii 1945 şi 1948, o reacţie a elitei intelectuale într-un moment de criză. Ţara era ocupată de trupe sovietice, nonvalorile îşi cereau dreptul în educaţie şi în cultura românească. Mişcarea a început din teama că ne pierdem ca oameni, ca entităţi spirituale, în lumea aceasta pe care Dumnezeu şi-a pus pecetea Fiinţei Sale. Ne-am trezit deodată în prezenţa comunismului, acest animal sovietic cu duhori apocaliptice, cu miros de votcă şi sudori comisăreşti, care umpluse ţara de afişe, carnavaluri, adunări, presă murdară, prostituţie politică, răsturnare de valori…

Mentorul acestui grup de tineri din toate facultăţile care frecventau Rugul Aprins a fost părintele arhimandrit Benedict Ghiuş, care ne-a ajutat să transformăm teologia noastră nominalistă într-o rugăciune” (păr. Roman Braga, „Lumină Lină”, 1991)