Curs valutar

4.5680 RON


4.0093 RON


5.1744 RON


1.4823 RON

Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa 

G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac 

Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2. 


Luni , 11 Decembrie , 2006
Sfertul de covrig al gradinitelor
* Parintii copiilor prescolari din Baia Mare investesc in... gradinite
In invatamantul prescolar se investeste masiv. Banii nu provin de la autoritatile locale, carora le revine aceasta sarcina, ci din buzunarul parintilor, care sunt constransi sa dea bani pentru ca propriii copii sa aiba conditii decente de educare si crestere. In cele mai multe gradinite de stat, investitiile majore sunt suportate de parinti, in conditiile in care statul a stabilit ca alocatia de hrana suplimentara este de... 2.000 lei pe zi, pentru un copil.
A spune ca in ultimii ani invatamantul de la noi se afla intr-o cadere libera, inseamna a repeta un adevar devenit deja enervant. Mai tot timpul auzim despre faptul ca profesorii nu si-au primit salariile, ca iar fac greva, ca scolile nu au incalzire, ca instalatiile sanitare sunt impracticabile, ca programul „Laptele si cornul” este o gaselnita de campanie electorala etc. Insa acestea sunt adevaruri, regasite in multe din unitatile de invatamant din judet. Recent, am primit la redactie sesizari legate de modul in care functioneaza unele gradinite de stat din Baia Mare. Desi acestea se afla in patrimoniul local si sarcina intretinerii cladirilor si dotarilor revine alesilor locali, acestia nici ca se sinchisesc sa depuna vreun efort pentru dotarea gradinitelor. Cei care investesc masiv in unitatile prescolare sunt... parintii. In perpetuarea unui „ritual” cu origini comuniste, conducerile unitatilor prescolare continua sa ceara bani parintilor, pentru diferite cheltuieli, care, in mod normal, nu cad in sarcina acestora. Nimeni nu verifica fiecare ban si nimeni nu poate spune cat s-a investit in folosul scolii si cat in folosul altora.
Inca o suta de mii
Unul dintre parintii care are un copil la Gradinita 29 din Baia Mare, ne spune ca pana acum a „investit” 600 de mii lei, in cladirea respectiva. „Pentru cheltuielile cu hrana, achitam 45 mii lei pe zi. Ceea ce e firesc, fiind un program prelungit. Insa in vara, mi s-a cerut 500 mii lei, pentru mobilier, in conditiile in care nu stiam cum va fi cu acomodarea copilului si daca va ramane sau nu la gradinita asta. In urma cu trei saptamani, mi-au mai cerut 100 mii, motivand ca s-au luat din banii de mobilier pentru a se plati mesterii care au zugravit si au pus gresia”, a declarat unul dintre parinti. Un alt caz, la Gradinita Ion Creanga. „Pe langa cheltuielile de hrana, trebuie sa achitam 200 mii lei, pentru ajutorul de educatoare. In plus, anul acesta am achitat 1 milion lei, pentru jucariile din curte”, ne-a declarat un alt parinte.
Vinovatii? Consilierii locali!
Am stat de vorba cu conducerea unitatilor respective. Directorii ne-au spus ca banii sunt administrati de comitetul de parinti. Bineinteles, fara eliberarea vreunei chitante. Cat se cheltuieste pentru investitii, nu stie nimeni. De asemenea, toti au dat vina pe Consiliul Local, cel care ar trebui sa aloce bani pentru reparatii si investitii. Pe vremea cand acestea cadeau in sarcina Ministerului Educatiei, se mai gaseau bani pentru asa ceva. Acum nu. Totul ramane la mila parintilor. Este foarte frumos. Statul asteapta valori, asteapta rezultate, asteapta un viitor stralucit oferit de generatia care bate la usa. Si ce ofera? Nimic. Asteapta cu mana intinsa ca parintii sa-si educe singuri copiii, fara a-i sprijini cu ceea ce legea impune autoritatilor locale sa faca. Anual, consilierii locali aloca miliarde pentru tot felul de lucruri care nu ne folosesc la nimic. Insa pentru educatia copiilor nostri, nimic. Pardon, aloca ceva. Sa nu credeti ca ne arde de umor negru, dar trebuie sa stiti ca, in cazul in care in aceeasi gradinita exista doi frati, unul dintre acestia primeste o alocatie de hrana egala cu fabuloasa suma de... 2.000 lei pe zi. Sau un sfert dintr-un covrig. Statul considera ca de atata este nevoie pentru a hrani un copil prescolar. O bataie de joc. Speram ca la discutarea noului buget consilierii se vor gandi si la gradinitele municipiului, ca tot se apropie impartirea banilor pe anul viitor la nivel local.
Ciprian DRAGOS
ciprian@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.