SFATURILE DUHOVNICEȘTI ALE SFÂNTULUI PAISIE DE LA NEAMȚ PENTRU OMUL CONTEMPORAN

    Sf. Paisie Velicikovschi nu a fost un povățuitor - prin cuvânt și pilda vieții sale -doar pentru monahi, ci a fost un neobosit îndrumător și povățuitor al mirenilor care îl căutau foarte des. Povețele date mirenilor de către acest mare duhovnic au o importanță neștirbită pentru toate veacurile.

Întrucât viața și minunile Sf. Paisie Velicikovschi au fost foarte bine sistematizate de către Ciprian Voicilă, acest psiholog și sociolog de mare valoare, m-am gândit  să spicuiesc din capitolul cărții scrise de dânsul („Sf. Paisie de la Neamț. Viața, minunile, sfaturile duhovniceștiˮ), îndrumările care ne privesc pe noi, toți creștinii ortodocși.

„În scrierile sale care ne-au rămas de la Sf. Paisie Velicikovschi - spune Ciprian Voicilă - găsim o învățătură duhovnicească importantă și eficace pentru creștinul contemporan, supus permanent, pe de o parte, încercărilor inerente vieții în societate, iar pe de alta, ispitelor specifice societății globaliste, de consum. Mireanul, spre deosebire de monah, nu poate cultiva virtutea ascultării permanente de un stareț, nici virtutea neagoniselii (sărăciei de bună voie). În schimb, poate dobândi prin lupta cu sine cele zece virtuți fără de care - ne învață Sf. Paisie – nimeni nu se poate mântui». Foarte interesantă mențiune: «în lupta cu sine»! Aceasta este cea mai grea luptă.  Dar să vedem care sunt aceste zece virtuți de care vorbește Sf. Paisie.

Virtuțile necesare mirenilor pentru dobândirea mântuirii sunt următoarele:

1.     credința; 2. dragostea; 3. postul; 4. înfrânarea; 5. privegherea (trezvia); 6. rugăciunea; 7. smerenia; 8. liniștirea îmbinată cu tăcerea;  9. nelăcomia de bunuri materiale și 10. chibzuința.

Vom aminti doar chintesența acestor învățături.

1. Credința. După învățătura Sf. Paisie, credința constituie condiția necesară pentru dobândirea tuturor celorlalte virtuți. Creștinul: «...se întărește în toate faptele sale slăvite și minunate prin credință...De voința noastră depinde slăbirea, sau întărirea credinței».

2. Dragostea. După învățătura Sf. Paisie, dragostea față de Dumnezeu și față de oameni trebuie să fie nefățarnică. «Numai prin dragoste sunt îndeplinite poruncile și se duce o viață bineplăcută lui Dumnezeu...Cine trăiește în dragoste, în Dumnezeu trăiește. Unde este dragoste, acolo este Dumnezeu».

3. Postul. Sf. Paisie ne propune mai multe grade de postire, în funcție de măsura fiecărui nevoitor, de râvna dar și de constituția fizică a fiecărui nevoitor. «Unii sunt puternici, iar alții neputincioși, unii sunt ca fierul, alții ca arama, iar alții ca ceara». Cea mai înaltă treaptă a postului - învață el – este aceea când «... mâncăm puțin o dată pe zi și să ne ridicăm încă flămânzi de la masă». Deși ne propune un post cumpătat, totuși Sf. Paisie ne îndeamnă, spunând: «Inima nu poate fi păstrată în curățenie fără a se mârșăvi, dacă ea nu poate fi înfrânată prin post. Este cu neputință de păstrat sfințenia fără post, trupul nu se va supune sufletului pentru săvârșirea faptelor duhovnicești...Noi vom ține totdeauna post, fiindcă postul curăță trupul, hrănește și întărește rugăciunea, o face puternică și ea se înalță din gură ca para focului. Unită cu postul, rugăciunea îi arde pe demoni, astfel că ei nu se pot apropia, de parcă ar exista un cuptor fierbinte și nu pot să facă vreo scârnăvie sufletului curat».

4. Înfrânarea. Prin cultivarea acestei virtuți, creștinul se ferește de lăcomia pântecelui și de îmbuibare.

5. Privegherea (trezvia). Deși despre această virtute se vorbește mai ales în sânul vieții monahale, totuși ea este foarte trebuincioasă și mirenilor. «Veghea cu judecată curăță mintea de gânduri împrăștiate, o face ușoară și o îndreaptă spre rugăciune...Veghea cumpătată înveselește inima».

6. Rugăciunea. Privitor la virtutea rugăciunii, Sf. Paisie insistă foarte mult asupra «Rugăciunii lui Iisus», sau «Rugăciunea inimii», prin care a reușit să se facă cunoscut atât românilor, cât și lumii întregi. Sf. Paisie nu recomandă practicarea acestei rugăciuni doar monahilor, ci tuturor mirenilor, căci: «Aceasta este fapta comună a oamenilor și a îngerilor. Cu această rugăciune oamenii se apropie repede de viața îngerească... Nu este o armă care să nimicească mai puternic pe demoni; ea îi arde precum focul arde mărăcinii. Această rugăciune ca focul îl aprinde pe tot omul și îi aduce nespusă bucurie și veselie, încât el, datorită bucuriei și fericirii, uită de această viață și consideră gunoi și cenușă totul în veacul acesta».

Prin această recomandare care o face Sf. Paisie mirenilor, el împlinește îndemnul Sf. Ap. Pavel, care ne spune: «Rugați-vă neîncetat!» (1 Tes.5,17).

7. Smerenia. În înțelesul starețului de la Neamț, smerenia este temelia, mijlocul și finalitatea vieții duhovnicești.

8. Liniștirea îmbinată cu tăcerea. Privitor la cultivarea acestei virtuți, mireanul este îndrumat să se abțină de la clevetire, de la vorbirea de rău a aproapelui și de la grăirea în deșert. Iată ce spune Sf. Paisie: «Cine își înfrânează limba, acela își înfrânează și trupul. Cine își stăpânește limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat. Mulți au căzut de ascuțișul sabiei, dar mai mulți din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăișuri, care pe nesimțite înjunghie trupul și sufletul vorbăreților în deșert în adunările deșerte».

9. Nelăcomia de bunuri materiale. Această virtute se opune iubirii de arginți.

«Să fugim de iubirea de arginți și de alte lucruri ca de la răgetul leului, fiindcă ea preface blândețea și smerenia omului în mânie nemiloasă și ținere în minte a răului, iar pe om îl preface în animal».  După învățătura Sf. Ap. Pavel, iubirea de arginți este idolatrie (Col.3,5).

10. Chibzuința sau Discernământul. Cultivarea acestei virtuți este atât de necesară unei vieți bineplăcută lui Dumnezeu, căci: «Fără chibzuință chiar și bunătatea duce la rău și astfel se preface în rău».

«Fără aceste zece virtuți este cu neputință a te mântui, dar dintre ele trei sunt capitale în viața creștinului: postul, adică înfrânarea cumpătată și neschimbătoare, însușirea neîntreruptă a Sf. Scripturi și Rugăciunea lui Iisus, spusă cu atenția minții la cuvintele rugăciunii și păstrarea ei în adâncul inimii»ˮ.

Cuvânt de mare apreciere la adresa Sf. Paisie îl are Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, considerându-l un dar pentru România. „Ucraina a dăruit României pe Sf. Paisie Velicikovski, iar România a dăruit Ucrainei pe Petru Movilăˮ. Știm bine care a fost aportul acestor mari doi sfinți. Ce mare rol a jucat  Petru Movilă, mitropolit al Kievului, elaborând Catehismul ortodox în anul 1640 care a fost întărit de Sinodul de la Kiev, în anul 1642, atunci când Ortodoxia a fost foarte încercată.

Despre aportul Sf. Paisie Velicikovski are cuvânt foarte profund marele Nichifor Crainic. La sfârșitul cărții „Autobiografia și viețile unui starețˮ,  el spune următoarele: „Eu sunt absolut sigur că, dacă Mântuitorul nu ne-a pedepsit pentru prăbușirile morale și nevredniciile ce au urmat și dacă El a acoperit de slavă neamul nostru, ridicându-i toate umilințele istorice, această bogată îndurare i-a fost cucerită de veacul transfigurat al paisianismului. E veacul de aur al Ortodoxiei româneștiˮ.

                                                          Pr. dr. Nicolae Lauruc

  Bibliografie

1.Ciprian Voicilă , Sfântul Paisie de la Neamț. Viața, minunile, sfaturile duhovnicești, Editura Meteor Publihing, 2016, pag. 138.

2. Ibidem, pag.138.

3. Ibidem, pag.139.

4.Ibidem, pag.139-140.

5.Ibidem, pag.140.

6.Ibidem, pag.140.

7.Ibidem, pag.141.

8.Ibidem, pag.142.

9.Ibidem, pag.142-143.

10.Ibidem, pag.143.

11.Ibidem.pag.143-144.