Sfantul Maramuresului

In 24 aprilie, Ortodoxia il cinsteste pe Sfantul Iosif Marturisitorul, singurul sfant al Maramuresului. Prea putin cunoscut, Sfantul refuza, parca, si astazi lauda oamenilor, ascuns intr-un mormant tainuit despre care nimeni nu stie cu exactitate unde se afla. Cei care l-au zarit pe Sfantul Iosif Marturisitorul, asa cum sta zugravit intr-o bisericuta din Sighet, l-au asemanat cu un urias care ar putea cuprinde intreg Maramuresul. De fapt, sfantul chiar cuprinde intreg Maramuresul, protejandu-l, in rugaciuni fiind numit „ocrotitor al credinciosilor maramureseni”. Canonizat acum cativa ani de Sinodul Bisericii Ortodoxe, Sfantul a ramas putin cunoscut in judet. Unii spun ca misterul care continua sa-l invaluie si dupa moarte si dupa canonizare ar fi, de fapt, un refuz. Sfantul refuza lauda oamenilor, cu piosenia si bunul simt caracteristice originii sale taranesti. Sfantul Iosif Marturisitorul s-a nascut in secolul XVII, intr-un sat din Nasaud, intr-o familie de crestini ortodocsi. A trecut drept „maramuresean”, pentru ca a dobandit invatatura de la preotii satelor si mergand prin manastirile si schiturile Maramuresului. Este hirotonit preot, dupa care, in anul 1690, este ales episcop al Maramuresului, fiind hirotonit de mitropolitul Moldovei de la acea vreme, Dosoftei. Resedinta episcopala a fost, la inceput, in incinta manastirii Sfantul Mihail din Peri, dar, cand aceasta a fost desfiintata, scaunul episcopal s-a mutat la manastirile Giulesti si Budesti din Maramures. Dictionarul Sfintilor Ortodocsi il prezinta ca „un neobosit aparator al credintei ortodoxe, imbarbatandu-si fara preget pastoritii sa pastreze invataturile Bisericii, intr-o vreme in care presiunile pentru uniatie sau pentru trecerea la calvinism, venite din partea conducerii straine, erau tot mai numeroase”. Potrivit aceleiasi surse, in anul 1701, Sfantul a fost chemat la Viena, unde i s-a propus renuntarea la ortodoxie, in schimbul unor avantaje materiale. A refuzat categoric, ceea ce a dus la iscarea unui val de acuze injuste si calomnii ce i s-au adus. In cele din urma, a fost arestat si intemnitat, dar nu pentru multa vreme, deoarece, la presiunile romanilor maramureseni, a fost eliberat. Patru ani mai tarziu, este iarasi adus la judecata si condamnat, dar iarasi intervin romanii maramureseni, asa ca, la sfarsitul anului, Sfantul este eliberat, interzicandu-i-se insa dreptul de a mai ramane in fruntea comunitatii ortodoxe din Maramures. In anul 1711, va reveni in scaunul episcopal, dar fiind slabit de atatea suferinte, isi da viata in mainile Domnului, la scurta vreme dupa aceea. Astazi, suprinzator, nici manastirea Peri nu poarta hramul „Sf. Iosif Marturisitorul”, si nici bisericuta veche din satul Manastirea, unde se spune ca ar fi fost ingropat Sfantul. Desi unele marturii si inscrisuri arata ca Sfantul ar fi ingropat in ciudata asezare Manastirea, care apartine de comuna Giulesti, deocamdata nu a fost facut niciun fel de cercetari care sa sustina sau sa infirme aceasta „teza”. Motivul ar putea fi legat si de atitudinea oamenilor din sat. In mod ciudat, satul in care este ingropat singurul sfant maramuresean recunoscut de calendarul ortodox se spune ca este blestemat de… calugari. GAZETA a scris in detaliu povestea calugarilor din Manastirea. La intrarea in bisericuta, se afla un alt mormant, despre care se spune ca ar fi al unui calugar. Nu doar numele satului, ci si „nasterea” lui se leaga de aceasta manastire. Se spune ca localitatea a luat fiinta in urma stabilirii in zona a credinciosilor veniti in pelerinaj la o manastire de calugari. Dar nu peste mult timp, oamenii i-au alungat pe monahi, iar acestia, inainte sa plece, au aruncat un blestem asupra satului: sa nu se inmulteasca si sa nu sporeasca niciodata. Si, intr-adevar, populatia satului a ramas constanta in ultimii ani. Satenii cred ca, daca trupul Sfantului n-ar fi inmormantat in satul lor, „cine stie ce-ar fi fost de noi”. Unii spun ca povestea cu calugarii ar fi pornit de la o comoara care ar fi fost ascunsa in biserica. Astazi, oamenii cred ca acea comoara exista, dar nu consta in galbeni si pietre pretioase, ci e trupul Sf. Iosif Marturisitorul, ocrotitorul lor si al intregului Maramures. Hramul Sf. Iosif Marturisitorul Unul dintre putinele lacase de cult maramuresene care poarta hramul Sf. Iosif Marturisitorul este bisericuta de lemn de pe Bulevardul Republicii (bisericuta de langa Spital, cum i se spune), unde preot paroh este Vasile Fodorut. Piatra de temelie a bisericii ce poarta hramul sfantului a fost pusa in anul 1993, de Prea Sfintia Sa Episcop Justianian al Maramuresului si Satmarului, deoarece, in acea perioada, Seminarul Teologic Ortodox care poarta numele ilustrului ierarh maramuresan isi desfasura activitatea in cadrul Grupului Scolar de Industrie Usoara din imediata apropiere. Arhitectul Petre Stefanescu a optat pentru arhitectura traditionala a bisericii maramuresene. Lucrarile de constructie au fost realizate de mesterii Ioan Pop din Grosii Tiblesului si Teodor Buryo din Suciu de Sus, intre 1 octombrie 1999 si 9 aprilie 2001, iar intregul complex architectural, format din altarul de vara cu clopotnita, aghiasmatar, locul pentru lumanari, precum si Casa Cartii (magazin - librarie), a fost realizat de catre mesterul Ioan Pop, intre anii 2001-2003. In 9 aprilie 2001, de Florii, P.S. Justinian al Maramuresului si Satmarului, impreuna cu preotii Vasile Fodorut si Ghita Man, a oficiat prima slujba in bisericuta. Pe langa activitatea liturgica, la aceasta bisericuta functioneaza si Asociatia Filantropica „Sf. Iosif Marturisitorul”, care are ca scop sprijinirea unor categorii sociale defavorizate. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro