Sfântul Apostol Toma Martorul Patimilor Domnului - taina şi drama Apostolului Toma

† Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului

„Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici:

Să mergem şi noi şi să murim cu El”

(In. 11,16)

Aceste cuvinte, rostite de marele Apostol Toma către ceilalţi ucenici ai Domnului, atunci când Hristos se apropia din nou de Ierusalim, unde iudeii căutară mai înainte să Îl ucidă cu pietre, sunt dovada credincioşiei, a încrederii şi fidelităţii sale faţă de iubitul lui Învăţător.

Apostolul Toma însă, ca ucenic credincios al lui Iisus Hristos, a urmărit de la distanţă judecarea nedreaptă şi condamnarea la moarte a Domnului. A fost acolo în mulţime când slugile arhiereilor şi fariseilor strigau: „Răstigneşte-L”. A fost acolo în mulţime când Iisus era pe drumul Crucii, până pe Golgota, şi a privit când ostaşii L-au răstignit şi au înălţat crucea cu Hristos pironit pe lemn. Toţi ucenicii şi cei ce-L iubeau pe Domnul nu mai erau, toţi fugiseră. La picioarele crucii nu mai era decât Mama şi „ucenicul acela pe care-l iubea Iisus” (In. 21,20), iar Apostolul Toma asista la agonia Domnului de la distanţă.

Toma spera că şi în ultimele clipe se va petrece minunea cea mare în care Iisus va fi salvat de Tatăl, aşa cum toţi ucenicii credeau, între ei fiind şi Toma. Dar a auzit cuvintele cu care Domnul, adresându-se Tatălui, a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu” (Lc. 23,46) şi „Săvârşitu-s-a” (In. 19,30).

Atunci Toma a înţeles şi s-a încredinţat că Învăţătorul şi-a încheiat lucrarea pământească. Trupul lui Iisus a fost coborât de pe Cruce şi aşezat în mormântul din Ghetsimani de Iosif şi Nicodim, iar căpeteniile evreilor au pecetluit mormântul şi au adus armată romană ca să păzească groapa, ca nimeni să nu se apropie şi să fure sau să răpească Trupul Domnului, pentru că Ana şi Caiafa, Irod şi Pilat, ştiau că Iisus avea foarte mulţi credincioşi în popor şi se temeau că aceştia vor încerca să răpească trupul lui Iisus, amăgind poporul că Iisus  a înviat şi, răspândind această veste în popor, va fi sminteala aceasta de pe urmă mai mare decât cea dintâi, ziceau căpeteniile evreilor.

Toma a participat la toate acestea. De aceea el, dezamăgit şi deznădăjduit, s-a despărţit de ucenicii lui Iisus şi s-a retras în singurătate, chinuit profund şi rănit adânc, îndurerat pentru tot ceea ce s-a petrecut cu Iisus, cu Învăţătorul lui iubit, în care el şi mult popor îşi pusese mari speranţe şi toată încrederea, în puterea Lui dumnezeiască, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Toma nu putea înţelege taina şi drama pe care el o trăise în aceste zile. El a fost martor al Patimilor şi morţii Domnului. De acestea Toma nu se îndoia, nici de nevinovăţia lui Iisus, nici de jertfa şi moartea pe cruce, dar judecata lui sănătoasă nu putea să înţeleagă această jertfă şi moarte a Domnului. De aceea el s-a retras în singurătate şi nu-şi mai amintea că de multe ori Domnul Iisus le vorbise de Patimile Sale, de moartea Sa, după care întotdeauna le spunea că Fiul Omului: „a treia zi va învia” (Mt. 17,23; 20,19).

De aceea Toma nu s-a întors între ucenici, nici nu-L întâlni pe Domnul cum L-a întâlnit Maria Magdalena a treia zi, la care-i vorbi şi îi porunci să se ducă la „fraţii Lui”, iar ei să meargă la El în Galileea. Pe Iisus nu L-au recunoscut nici cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, de care El S-a apropiat în drum spre Emaus, mustrându-i, le-a amintit de cuvintele spuse de Moise şi de toţi proorocii, spunându-le că tot ce s-a întâmplat la Ierusalim au fost prevestite de toţi profeţii din vechime. Abia când au sosit la Emaus, stând la masă cu ei, Domnul, ridicându-se, a luat pâinea şi a frânt-o, iar Luca şi Cleopa în frângerea pâinii L-au cunoscut că El este cel ce Joi seara a săvârşit Marea Liturghie şi a pus temelie Dumnezeieştii Euharistii, care se va săvârşi de-a lungul timpului pe toate altarele Bisericii Sale.

N-a fost de faţă Toma nici în amurg când Domnul a intrat prin uşile încuiate, unde erau ceilalţi ucenici ascunşi de frica iudeilor, şi când i-a binecuvântat pe cei ce erau de faţă, le-a arătat mâinile, coasta şi rănile şi le-a dovedit că El este viu şi că nu este o nălucă.

După opt zile, fiind şi Toma de faţă, Iisus li se arată din nou ucenicilor şi-l cheamă pe Toma să pipăie rănile din mâini şi din coastă, zicându-i: „Vino, Tomo, şi vezi că Eu sunt viu şi nu fi necredincios.”

„Pentru că M-ai văzut, ai crezut.

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (In. 20,29).

Iar Toma, acum, ca cel mai credincios, străbătut fiind de focul dumnezeiesc, a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In. 20,28).

Alături de Toma, nenumărate veacuri, fiii lui Adam, venind şi atingându-se de dumnezeiescul Trup şi Sânge din Sfintele Potire ale Bisericii lui Hristos, vor striga fericiţi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”