Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena
În fiecare an, la 22 iulie, este sărbătorită Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Sfânta Maria, cea numită „Magdalena”, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir. După Înălțarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinții Apostoli la răspândirea credinței, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăși gura lui Hristos. De aceea, ea este numită și întocmai cu Apostolii. O tradiție ne spune că, în apostoleasca ei strădanie, a ajuns până la Roma, unde s-a înfățișat înaintea împăratului Tiberiu, vorbindu-i despre nedreapta moarte a lui Iisus Hristos și despre Învierea Lui, iar în drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu. Și așa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes.
Maria Magdalena a fost și numele purtat de mama după trup a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, cea care, după 17 ani de văduvie, în anul 1986, a intrat în obștea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. În toamna anului 1990, a fost tunsă în monahism, primind numele de „Magdalena”.
Preasfințitul Părinte Iustin, cu ocazia diferitelor sărbători și evenimente, a subliniat rolul important al mamei, Îngerul păzitor al familiei: „toţi suntem trimişi de Dumnezeu în lume cu o anumită misiune; cea mai nobilă şi cea mai frumoasă misiune este aceea de părinte, să fii mamă şi tată”.
În reprezentarea tabloului sugestiv și cu totul aparte, pictorul a avut multă inspirație și viziune. Preasfințitul Părinte Iustin meditează, iar măicuța după trup – Monahia Magdalena – veghează. Astfel, în acest tablou, sunt două mame: cea după trup – Monahia Magdalena Hodea și cea duhovnicească – Mănăstirea „Sfânta Ana” din „Muntele cel Sfânt” al Rohiei, lăcașul de metanie al Preasfinției Sale.
În altă fotografie, este tatăl Preasfințitului Părinte Iustin – Ștefan Hodea – care a trecut la Domnul la vârsta de 50 de ani (1969), astfel încât, pe atunci, pruncușorul Ioan a rămas orfan de la vârsta de 8 ani.
În urma trecerii la Domnul a tatălui Preasfinției Sale, după 17 ani de văduvie, în anul 1986, mama - Maria Hodea - l-a urmat pe Preasfințitul Părinte Iustin la Mănăstirea Rohia, după care a fost tunsă în monahism în toamna anului 1990, primind numele „Maria Magdalena”, după numele mironosiței Maria Magdalena, cea numită „întocmai cu Apostolii” și căreia i s-a arătat Hristos mai întâi în grădină, după Sfânta Înviere.
Timp de aproximativ 22 de ani, Monahia Magdalena a găsit liniște sufletească și ocrotire, petrecând în multă smerenie, evlavie și rugăciune la Mănăstirea Rohia până în anul 2008, atunci când, la 4 iulie, a trecut la Domnul, la slujba înmormântării participând peste 1500 de credincioși.
Monahia Maria Magdalena este înmormântată în cimitirul Mănăstirii Rohia alături de ceilalți trăitori și rugători în acest sfânt așezământ monahal trecuți la Domnul.