Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Sfânta Liturghie Arhierească de praznicul Înălțarea Domnului
Joi, 13 iunie 2024, de praznicul Înălțarea Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare. A rostit un cuvânt de învățătură, după care a oficiat, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare, slujba de pomenire a Eroilor Neamului.
„Întrucât sărbătoarea Înălțării Domnului este, în Patriarhia Română, din anul 1920, și Ziua Eroilor, adică a cinstirii tuturor eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori pentru unitatea și libertatea credinței noastre ortodoxe strămoșești și pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, săvârșim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de praznicul împărătesc al Înălțării Domnului în vecinătatea Monumentului Ostașului Român, după care participăm la ceremoniile organizate de autorități, la solemnitățile cinstirii eroilor și săvârșim slujba Parastasului. La Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din Baia Mare, cartierul Valea Roșie, este o tradiție să se săvârșească pomenirea eroilor, deoarece această Biserică a fost întemeiată în 1938 de către muncitorii în mină de pe Valea Roșie. De aceea îi și zice acestei străzi Valea Roșie, pentru că apa era mai tot timpul roșie, din cauza minereului din care se scurgea. A fost întemeiată, propriu-zis, de minerii care au contribuit cu câteva zile de muncă și un salariu lunar când s-a înălțat această Biserică și a fost recunoscută ca Biserica minerilor și consacrată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Este sub ocrotirea lor. A fost sfințită în 1953 de Episcopul Valerian Zaharia al Oradiei, de care ținea Maramureșul, după desființarea Episcopiei cu sediul la Sighet, în 1948, odată cu venirea regimului comunist. Deci, a fost sfințită în 1953 și a avut preoți prestigioși. În 1984, a venit Părintele Marius Lazăr de la Buciumi, ca păstor aici, un preot prestigios și cu o voce deosebită, care s-a ocupat de alcătuirea unui cor. A păstorit aproape 40 de ani. A fost și consilier cultural eparhial al Înaltpreasfințitului Părinte Justinian vreme îndelungată. După el, a venit Părintele profesor Cristian Ștefan, care și el a devenit consilier eparhial cultural, deci urmându-i și la conducerea parohiei, și la conducerea sectorului cultural eparhial. Părintele Cristian a plecat în Italia și este protopop în Italia, al unei părți din diaspora din Italia. Astăzi, aici slujește Părintele Paul Adrian, profesor la Departamentul de Teologie «Justinian Arhiepiscopul». Deci, a avut preoți prestigioși totdeauna. Și Lazăr Marius junior, fiul Părintelui Marius Lazăr, slujește acum aici. În prezent, în biserică se lucrează foarte frumos la pictură, s-a refăcut pictura, era o pictură cam realistă și nu foarte valoroasă. S-a refăcut pictura și se lucrează cu același pictor care va picta Catedrala noastră Episcopală «Sfânta Treime», pictorul Alexandru Săsărman, o pictură minunată și foarte inspirată, neobizantină, care va împodobi minunat biserica aceasta. Când vor fi terminate lucrările, vom săvârși slujba de sfințire și de resfințire a Bisericii și a picturii și a tuturor lucrărilor. Slavă lui Dumnezeu că am revenit și au fost și elevii de fiecare dată prezenți și spunem veșnică pomenire tuturor eroilor și martirilor neamului nostru românesc de acum și până în veac. Amin!”
Sfânta Liturghie Arhierească
Din sobor au făcut parte Arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social filantropic și misionar, Pr. conf. univ. dr. habil. Adrian Gh. Paul, de la Domeniul de Teologie „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
La ectenia pentru cei adormiți au fost pomeniți eroii neamului și martirii pentru credință din temnițele comuniste.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la chinonic a cântat o priceasnă Diana Rednic.
Împreună cu credincioșii s-au rugat generali și ofițeri superiori în rezervă sau în retragere.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin s-a deplasat la Monumentul Ostașului Român, unde a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului.
Cuvânt de învățătură
„Ce reținem din Sfânta Evanghelie citită azi? Că Mântuitorul deschide drumul urcușului nostru către Dumnezeu. Este calea pe care mergem și noi, cei ce credem în Dumnezeu. Mântuitorul S-a Înălțat purtând trupul nostru și ne-a deschis calea. Apoi, El este Capul Bisericii în care noi suntem. El ne trage la El și El ne conduce la El, Hristos. Aceeași cale pe unde merg și sufletele creștinilor către Dumnezeu, după ce petrec 40 de zile pe pământ, ca și Mântuitorul după Înviere, sufletul omului văzând toate locurile, de la copilărie până la plecarea din lumea aceasta. Vizitează toate locurile. Și apoi ia calea spre Hristos. E dus de îngerul păzitor, de Sfântul ocrotitor.”
Parastas la Monumentul Ostașului Român
În apropierea Bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare se află Monumentul Ostașului Român. Aici, în fiecare an, de praznicul Înălțarea Domnului, Ispasul, se oficiază un parastas de către Întâistătătorul Eparhiei, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Și anul acesta, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Slujba Parastasului pentru cei trecuți la Domnul în timpul apărării patriei și credinței ortodoxe. Au oficiat preoții militari din municipiu și Părintele conf. univ. dr. habil. Adrian Gh. Paul, după care au fost sfințite coroanele de flori care urmau a fi depuse la Monument.
Andrei Fărcaș,
redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”