Serenissima Republica

* Din 1979, Venetia (impreuna cu laguna) a fost declarata de catre UNESCO patrimoniu al umanitatii. Astazi orasul reprezinta unul dintre cele mai vizitate orase ale lumii, unele estimari vorbind de aproximativ 14 milioane de vizitatori pe an. Impartit in sase cartiere (Cannaregio, Costello, Dorsoduro, Santa Croce, San Marco si San Polo), Venetia cuprinde 118 insule, 354 de poduri si 177 de canale. Nu se stie exact cand a fost intemeiata Venetia. O legenda locala sustine ca ziua de 25 martie a anului 421 este cea in care orasul a fost intemeiat, dar se pare ca Venetia a luat nastere dupa mai bine de un secol si jumatate, ca urmare a unui val masiv de refugiati care au abandonat campia padana in fata amenintarii invaziei logobarde petrecuta in nordul Italiei in anul 568. In primele secole de existenta, Constantinopolul i-a acordat Venetiei privilegii importante datorita faptului ca era un punct strategic important in comertul dintre Orient si Occident. Asezata la granita culturala cu Imperiul bizantin, Venetia si-a dezvoltat un puternic spirit de independenta care a dus la formarea unui oras stat. Conducatorul politic era dogele, ales pe viata, cel putin in teorie. In secolul al VIII-lea, este atestat primul episcop al orasului. Dogele era la inceput doar un reprezentant al exarhului de la Ravenna, care, la randul sau, era supus puterii de la Constantinopol. Dogele Orso Ipato s-a razvratit impotriva Bizantului (in anul 737), dar a fost prins si condamnat la moarte. Institutia dogilor a fost abrogata vreme de cinci ani, puterea fiindu-i incredintata unui „magister militum”, strict controlat de exarhul de la Ravenna. Pozitia geografica si legaturile cu Bizantul au contribuit la expansiunea economica si teritoriala a Venetiei. La apogeul puterii sale, Venetia controla mare parte din coasta Marii Adriatice, multe insule din Marea Ionica si Marea Egee, era principala putere militara in Mediterana orientala si se numara printre principalele forte comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al imperiului colonial venetian a fost atins in urma cruciadei a patra, in vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci cand, ca o consecinta a cuceririi Constantinopolului de catre cruciati, in 1204 a fost intemeiat Imperiul latin de Rasarit, un stat dominat din punct de vedere comercial de republica venetiana. Serenissima republica a intrat in posesia mai multor insule din Marea Egee (Negroponte – azi Eubeea –, Naxos, Chios, Creta) si a unor orase din Peloponez. Nici un oras din Europa crestina si poate din lumea de atunci nu avea un caracter atat de accentuat cosmopolit ca Venetia. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea Venetia nu a incetat a se afla in stare de razboi cu marea sa rivala, Genova, suferind deseori infrangeri. Abia a disparut amenintarea genoveza si a inceput sa se faca simtita amenintarea turca. Folosind cu indemanare resursele diplomatiei si pe cele ale armelor, Venetia a reusit sa isi asigure controlul pe care-l pierduse provizoriu asupra insulelor si coastelor dalmate, sa cucereasca noi avanposturi in Grecia si Eubeea si, in sfarsit, sa respinga contraofensiva turcilor, invingandu-le flota la Gallipoli, in 1416. Incepand cu primii ani ai secolului al XV-lea, teritoriul republicii s-a extins si la Italia de nord, prin supunerea oraselor invecinate (Padova, Vicenza, Verona etc.) si a regiunii friulane. Astfel, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, dominatia venetiana se intindea pana la fluviul Adda, incluzand noi orase, precum Bergamo si Brescia. Dupa 1453, anul cuceririi Constantinopolului de catre turci, Venetia a intrat pe o panta descendenta. Decaderea s-a accentuat dupa 1492, atunci cand Cristofor Columb a descoperit America. Atunci a inceput decaderea monopolului comercial al Republicii Venetia cauzat de descoperirea noilor rute comerciale care intra sub controlul portughezilor, spaniolilor, olandezilor si englezilor. In secolul al XVIII-lea, Venetia s-a situat printre cele mai rafinate orase ale Europei, avand o mare influenta in domeniul artelor, arhitecturii si al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii Sfantului Marcu cuprindea Veneto, Istria, Dalmatia, Cattaro, o parte din Lombardia si din Emilia-Romagna. Cu toate ca purta si supranumele de Republica Leului, Venetia a fost cucerita la 12 mai 1797 de trupele lui Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin a fost constrans de Napoleon sa abdice, Consiliul Republicii fiind dizolvat pentru a putea fi proclamat Guvernul provizoriu al Municipalitatii Venetia. In 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Venetia” a fost cedata Austriei. Abia in 1866, Venetia a intrat in componenta Regatului Italiei. Astazi Venetia este principalul oras al regiunii Veneto, avand aproximativ 270.000 de locuitori, si una dintre cele mai cunoscute destinatii turistice din lume. Dintre cele 118 insule ale lagunei, Murano este cea mai faimoasa, cu o traditie importanta in prelucrarea artizanala a sticlei. Torcello, considerata cea mai mica dintre insulele lagunare, are doar cateva zeci de locuitori. Piata San Marco este considerata centrul orasului, locul in care se gasesc Palatul Dogilor, Bazilica San Marco si Campanila. Spre piata duc, cel putin asa pare, toate stradutele venetiene care formeaza un imens labirint. Piata a fost descrisa de Napoleon ca fiind „cel mai elegant salon din Europa”. Bazilica San Marco, construita in anul 828 de catre dogele Giustiniano Participazio in stil bizantin, a primit rolul de a adaposti moastele Sfantului Marcu, protectorul orasului. Primii locuitori ai cetatii Venetia l-au avut ca ocrotitor pe Sfantul Teodor, dar in anul 828 doi bancheri venetieni (Buona da Malamocco si Rustico da Torcello) au furat trupul Sfantului Evanghelist Marcu (aflat la vremea respectiva in Alexandria) si l-au dus la Venetia. De atunci el a devenit primul patron al orasului, iar Sfantul Teodor al doilea patron spiritual. Bazilica a fost ridicata urmand planul arhitectonic al Bisericii Sf.Apostoli din Constantinopol. Ea are forma de cruce bizantina, iar planul interior prezinta trei nave transversale si trei nave longitudinale. Din 1807, bazilica a fost folosita si drept scaun patriarhal de catre patriarhul venetian, arhiepiscopul arhidiocezei romano-catolice din Venetia. Datorita infatisarii sale opulente, a mozaicurilor bizantine aurite si a numeroaselor statui ce reprezinta simboluri ale prosperitatii si fortei venetiene in evul mediu, Bazilica San Marco a fost supranumita si „Chiesa d’Oro” (Biserica de Aur). Actualul Palat al dogilor dateaza din 1340 si a gazduit conducatorii Serenissimei republici pana in vremea lui Napoleon. Palatul Dogilor se remarca prin bogatia ornamentelor: stucaturi poleite in aur si picturi imense, purtand semnaturi celebre precum cele ale lui Tintoretto sau Veronese. In prelungirea palatului, trecand peste celebra Punte a Suspinelor, se ajungea in inchisoarea orasului. Campanila masoara 97 de metri in inaltime. Construita in 1540, campanila a fost folosita pentru supraveghere si observatie. In 1902, campanila s-a prabusit, dar ea a fost refacuta in urmatorul deceniu. Cladirile Venetiei de astazi sunt asezate pe piloni de lemn, lemn adus de pe teritoriile Sloveniei si Croatiei de azi. Pilonii au fost asezati foarte aproape unul de altul, iar deasupra lor au fost turnate fundatiile cladirilor din caramida sau piatra. Numeroasele palate in stil gotic sau renascentist ridicate de bogatii negustori venetieni dau un farmec aparte orasului. Pentru cine are sansa de a vizita Venetia in luna februarie, carnavalul reprezinta un alt punct de atractie. In acest an, el se va desfasura intre 13 si 24 februarie. Se spune ca originile carnavalului trebuie cautate inapoi in timp, in anul 1094. Traditia spune ca la Venetia carnavalul s-a nascut pentru ca, macar pentru scurt timp, cei umili sa poata fi egali cu cei bogati. Astfel, in perioada carnavalului, cei umili aveau dreptul de a-i ironiza in public pe cei bogati. Traditia purtarii mastilor s-a impus abia in 1436. In urma cu sute de ani, mastile erau folosite de persoane de vaza, localnici sau turisti care soseau incognito la Venetia pentru a petrece fara a fi recunoscuti. Marele comert al Venetiei Negustorilor europeni care asteptau pe cheiurile ei, Venetia le furniza, in afara de mirodenii si de produsele traditionale ale Orientului, sclavi folositi la resedintele unor patricieni din ce in ce mai rafinati, arama necesara fabricarii noilor arme de foc, bumbacul, un produs al carui consum se raspandea din ce in ce mai mult, zaharul care, distribuit pana atunci numai in spiterii, incepea sa-si faca simtita prezenta in bucataria europeana, uleiurile venite din Italia meridionala si Grecia. In ceea ce priveste matasea, un alt produs al carui consum nu inceta sa creasca vertiginos in exigenta societate inalta a secolului al XIV-lea, Venetia insasi devenise producatoare, iar industria ei atinsese destul de repede proportii respectabile. Deosebit de intense erau relatiile comerciale ale Venetiei cu lumea germana, pentru care Venetia era punctul de contact cel mai apropiat si cel mai firesc cu Orientul. Un loc important ocupau in complexul comertului venetian relatiile comerciale cu marile state italiene. Dupa estimarile dogelui Mocenigo, peste 48.000 de bucati de postav si 40.000 de bucati de aba ajungeau in fiecare an in Venetia din orasele Lombardiei. In acelasi timp, orasele italiene din interior constituiau un debuseu foarte important pentru comertul venetian cu sare si grau. In negotul de sare, Venetia isi asigurase de mult aproape un monopol, iar in privinta graului ea detinea o foarte mare cota in redistribuirea importurilor din Apulia si Sicilia. Serenissima in secolul al XV-lea „In 1421 dogele Tomaso Mocenigo adresa cetatenilor sai o scrisoare-testament in care prezenta un tablou impresionant al bogatiei si al puterii la care ajunsese orasul sau. Dupa Mocenigo, Venetia avea 195.000 de locuitori, care consumau in fiecare an 355.000 de banite de grau. Valoarea cladirilor sale, construite toate din piatra, ar fi atins 7.050.000 de ducati, iar sumele investite in comert 10.000.000 de ducati si un beneficiu de 4.000.000 pe an. Cat priveste flota, alcatuita din corabii si galere, Venetia alinia pe mare peste 3.000 de ambarcatiuni de diferite tipuri, cu un echipaj de aproape 20.000 de oameni. Exista, desigur, o exagerare binevoitoare in evaluarile statistice ale dogelui Mocenigo, iar in ceea ce priveste datele asupra populatiei, evaluari mai recente si mai realiste atribuie Venetiei 110.000 de locuitori la inceputul secolului al XIV-lea, pe care marea ciuma i-a redus la 70.000. Ulterior numarul locuitorilor a inceput din nou sa creasca, dar n-a depasit niciodata cifra atinsa mai inainte. Cu toate acestea, chiar daca admitem o tendinta fireasca spre exagerare, tabloul prezentat de Mocenigo ramane impresionant si constituie o recapitulare destul de semnificativa a progreselor facute de „serenissima” Venetie in cursul ultimelor secole ale istoriei sale” - Giuliano Procacci Ioan BOTIS