Şerban Nicolae, „naivul” din Rogoz!

Şerban Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti populari maramureşeni şi probabil artistul care acoperă cam toată plaja de obiecte ce pot fi executate din lemn şi care fac parte din ceea ce numim artă naivă. Un curent relativ nou, arta naivă are o istorie de circa 100 de ani şi a fost catalogată ca fiind arta celor care nu au studii de specialitate, arta amatorilor.

Anii au trecut, artiştii populari s-au impus şi au devenit artişti în sensul adevărat al cuvântului. Există un segment de populaţie, în creştere, de consumatori, există o piaţă de desfacere, există saloane naţionale şi internaţionale, expoziţii, târguri de profil, locuri în care artiştii populari expun şi vând, dar mai ales, îşi fac un nume.

Şerban Nicolae este un artist popular, dar are studii superioare (prelucrarea lemnului) şi a depăşit bariera meşterului popular ce face câteva lucruri, la nesfârşit. Şerban se reinventează, lucrează cu pasiune, cu inima şi mintea deschisă, cu multă dragoste pentru lemn. Iubeşte pădurea, preţuieşte lemnul pentru puterea pe care o are şi expresivitatea conferită lucrărilor sale. Şerban Nicolae mângâie lemnul din care va ieşi un fus sau o mască, un pecetar, un nod al dracului, o sculptură de mici dimensiuni sau mai mare, cruşi, ori porţi, mobilier în care pune toată jalea şi durerea ţăranului prins în horă cu bucuria şi frumuseţea vieţii.

Artistul stă în Rogoz, ultima casă pe drumul spre Libotin, după cum te îndrumă consătenii lui, dacă vrei să ajungi la şura lui Şerban în care sacrul şi profanul şi-au dat întâlnire în piesele expuse permanent.

Chiar şi casa are stâlpi sculptaţi, iar în curte este un foişor cu masă şi scaune din lemn realizate de inventivul artist. În spatele casei are o terasă pe care se serveşte masa în timpul verii, iar suporţii acestei terase, suporţii sculptaţi, sunt de fapt baruri în care se pot păstra sticle cu licori adevărate maramureşene. A fost o idee, nu neapărat originală, dar cu siguranţă de mare efect dacă este pusă în practică. Toate acestea fac parte dintr-un portofoliu de lucrări expuse clasic şi în mod inedit şi pot fi cerut spre executare.

Şerban Nicolae vorbeşte despre arta lui cu o voce înceată, nu îi place să spună ce face, el este artistul ce vorbeşte prin lucrările sale. Această sfioşenie provine din sufletul său de maramureşean adevărat, om modest, credincios, frumos la suflet şi muncitor.

Pe lângă munca sa, lucrările realizate, artistul maramureşean a strâns de-a lungul anilor multe obiecte populare şi a amenajat o cameră a casei în care stă un muzeu al artei populare maramureşene. A cumpărat şi o casă veche ce ar fi urmat să fie distrusă pentru a nu se pierde. Mai are nevoie de 50 de milioane de lei vechi pentru a o aşeza pe o fundaţie, a o amenaja pentru a fi redată circuitului turistic. Un muzeu în aer liber este un dor al acestui artist plastic ce nu a primit nimic, de la nimeni, dar care dăruieşte şi creează pentru alţii, pentru toată lumea. Când veţi ajunge în Rogoz, să nu rataţi o vizită la casa lui Şerban, unde vă veţi îndrăgosti de lucrările maramureşeanului. Iar dacă nu aveţi drum, musai să vă programaţi unul! 

De vorbă cu Şerban

„Imediat după armată, cu dălţile pe care le-am adus am lucrat vreo patru ani lucrări decorative, fără valoare artistică. În 1986 am reuşit să îmi cumpăr o trusă de dălţi profesionale şi am început sculptura figurativă, cea artistică. Era o pasiune consumată în timpul liber, eu fiind angajat la o întreprindere de prelucrarea lemnului. Încet, am început să fac tot felul de obiecte populare, am diversificat genul de lucrări realizate.

Aşa au trecut 20 de ani în care am lucrat şi pot spune că am reuşit să supravieţuiesc până acum. Dacă am vorbi despre ce lucrez, mai uşor ar fi să spun ce nu lucrez. Nu fac roţi de căruţă şi nu fac instrumente muzicale.

În rest… am făcut şi construcţii, am făcut şi butoaie. Acum fac destul de mult mobilier, fac porţi maramureşene, troiţe maramureşene, lucrări sculptate, statuete, obiecte de mici dimensiuni (linguri, pecetare, fuse) obiecte de uz pastoral, obiecte de cult, când sunt solicitat lucrez mobilier pentru Biserică”, a spus Şerban.

Artistul maramureşean este un exponent al artei naive, probabil cel mai cunoscut în aceşti ani.

„Sunt mai multe discuţii cu privire la arta naivă. La modul simplist spus, este arta celor neşcoliţi în acest domeniu. Eu nu am nici măcar Şcoala Populară de Arte. Am colegi care fac artă naivă, dar ei o fac forţat. Având studii academice ei şi-au format mâna, au învăţat tehnici de bază şi, făcând artă naivă, îşi forţează mâna. Naiv înseamnă naiv în viziune, naiv şi în tehnică şi în concept…nu este vorba de stângăcie!În rest, particip la Saloane anuale de artă naivă, la Iaşi, la Piteşti şi la Cluj. La Bucureşti se face Salonul internaţional de artă naivă, din doi în doi ani. Invitaţii am, dar nu pot participa la toate deoarece trebuie să mergi cu lucrări şi nu pot face atât de multe într-o perioadă scurtă de timp. Cele mai multe lucrări le-am trimis la Piteşti, acolo am şi câteva lucrări la Muzeul de Artă, care are o secţie de artă naivă. În străinătate am foarte multe lucrări, dar nu mai apuc să trimit, deoarece vin turiştii şi le cumpără, de multe ori nici nu ştiu din ce ţară sunt”.   

„Dacă am vorbi despre ce lucrez, mai uşor ar fi să spun ce nu lucrez. Nu fac roţi de căruţă şi nu fac instrumente muzicale. În rest… am făcut şi construcţii, am făcut şi butoaie. Acum fac destul de mult mobilier, fac porţi maramureşene, troiţe maramureşene, lucrări sculptate, statuete, obiecte de mici dimensiuni (linguri, pecetare, fuse) obiecte de uz pastoral, obiecte de cult, când sunt solicitat lucrez mobilier pentru Biserică”.

Şerban Nicolae

 

 

„Sunt mai multe discuţii cu privire la arta naivă. La modul simplist spus, este arta celor neşcoliţi în acest domeniu. Eu nu am nici măcar Şcoala Populară de Arte. Am colegi care fac artă naivă, dar ei o fac forţat. Având studii academice, ei şi-au format mâna, au învăţat tehnici de bază şi, făcând artă naivă, îşi forţează mâna. Naiv înseamnă, naiv în viziune, naiv şi în tehnică şi în concept…nu este vorba de stângăcie!”

Şerban Nicolae