Secretarul florentin

Viata lui Niccolo Machiavelli (1469-1527) coincide cu o epoca framantata din istoria Florentei. La data nasterii lui, orasul cunoscuse guvernarea lui Cosimo cel Batran, rechemat din exil, iar linistea interna a facut ca, sub guvernarea lui Lorenzo Magnificul, prestigiul politic al Florentei sa creasca intr-atat incat sa-i asigure acesteia hegemonia nu numai asupra celorlalte orase ale Toscanei, in cea mai mare parte supuse, dar si asupra altor state ale peninsulei, cu un trecut istoric mai framantat si cu o experienta politica mai putin rodnica. Machiavelli cobora dintr-o familie de mica nobilime, ghibelina la originile ei, dar care s-a apropiat de guelfi integrandu-se burgheziei si participand la guvernarea Florentei cu mai multi dintre membrii ei, aflati in functia publica de priori. Urmand traditia familiei, Niccolo a facut parte din acea tagma de intelectuali care alcatuia un fel de «noblesse de robe» a orasului; tatal sau, mic proprietar, era inscris in breasla notarilor, ultima dintre breslele mari, el insusi slujind Republica florentina in functii aparent modeste care l-au pus in contact cu toate problemele de guvernare interna si mai ales de politica externa ale Republicii. Se stiu destul de putine lucruri cu privire la anii de formare si de tinerete ai scriitorului. Machiavelli n-a scris nimic despre tineretea lui; autobiografiile nu erau inca la moda pe vremea aceea. Rari sunt contemporanii care-l mentioneaza pe Niccolo, iar dupa moartea lui nimeni din cati l-au cunoscut nu s-a gandit sa-i scrie viata. In 1498, Machiavelli se afla in functia de secretar al departamentului afacerilor interne si, foarte curand dupa aceea, secretar al Consiliului celor Zece, magistratura superioara a Florentei. Machiavelli s-a opus influentei crescande a lui Savonarola, dezvaluind sarcastic rationamentul fals al predicatorului si demascand continutul oportunist al profetiilor lui. Analiza lui necrutatoare a reprezentat un apel la spiritul critic al ascultatorilor. In 1499, Florenta a inceput razboiul pentru readucerea la ascultare a Pisei. In primavara anului urmator, Machiavelli a primit misiunea de a pleca la Pisa, pentru a vedea care este situatia. Atunci a redactat prima sa scriere politica, „Discurs adresat Consiliului celor Zece cu privire la situatia ce s-a creat la Pisa”, in care a recomandat Consiliului folosirea fortei pentru ocuparea orasului, pentru ca locuitorii Pisei „nu vor veni vreodata de bunavoie sa se supuna jugului vostru.” Misiunea urmatoare a lui Machiavelli s-a legat de aceleasi greutati ale razboiului cu Pisa, florentinii cerand ajutorul trupelor franceze care stapaneau la vremea respectiva Milano. Astfel a putut cunoaste componenta si comportamentul trupelor de mercenari si si-a dat seama ca insuccesele militare ale Florentei erau cauzate in primul rand de faptul ca Republica nu dispunea de soldati proprii. Insistenta cu care Machiavelli a reluat mereu, cu orice prilej, pledoaria sa pentru constituirea armatelor nationale si-a avut originea in faptele cunoscute de el la Pisa. Spectacolul trupelor mercenare rasculate in momentul in care nu si-au primit soldele si debandada lor primejdioasa l-au convins de gravitatea situatiei. Pentru a stabili in mod precis conditiile aliantei si mai ales pentru a arata ca raspunderea pentru insuccesul asediului Pisei revenea trupelor franceze si mercenare trimise in ajutor, Machiavelli a fost trimis de Republica in prima sa misiune la regele Frantei, pe care l-a intalnit la Nevers. In cele aproape cinci luni ale sederii sale in Franta, Machiavelli a insotit curtea regala in peregrinarile sale pana la Tours, avand prilejul sa cunoasca nu numai felul de viata al nobilimii franceze, dar si principiile de politica externa promovate de curtea franceza si slabiciunile acesteia. Machiavelli a mai facut doua calatorii in Franta, in 1504 si 1510, in timpul carora a putut remarca superioritatea statului francez, cu structura lui de stat monarhic unitar, in comparatie cu orasele-state italiene care, in noile conditii ale raporturilor politice europene, continuau sa guverneze dupa modele feudale. Din constatarile sale asupra monarhiei franceze, florentinul a tras o serie de concluzii privind superioritatea statului unitar asupra maruntelor orase-republici din peninsula. Franta a devenit, pentru el, exemplul si termenul de comparatie mereu invocat in analiza conditiilor politice italiene si a cauzelor care contribuiau constant la agravarea lor. Textele scrise de Machiavelli in Franta sunt un omagiu indirect adus regilor Frantei care au stiut sa unifice teritoriile aflate in stapanirea feudalilor sub conducerea lor absoluta. In acelasi timp, el a deplans situatia Italiei care, lipsita de factorul centralizator, era expusa cuceririlor externe si luptelor interne. In 1503, a murit papa Alexandru al VI-lea. Machiavelli a fost trimis in misiune la Roma, ca observator, pentru a urmari lucrarile Conclavului pana la alegerea noului papa, in persoana lui Iuliu al II-lea. Discutiile prelungite pe care le-a avut cu Cesare Borgia au stat la baza formularii principalelor idei din cartea care-l va face celebru, „Principele”. Senioria a infiintat, in decembrie 1506, Consiliul celor Noua al armatei, Machiavelli fiind numit in functia de secretar si primind sarcina de a recruta trupe. O alta misiune (din decembrie 1507 pana in iunie 1508) l-a condus la curtea lui Maximilian, imparatul german, instalata rand pe rand la Bolzano, Innsbruck si la Trento. Ca si Franta, Germania ii aparea in plin progres fata de Italia. Dupa inapoierea din Franta, in toamna lui 1510, evenimentele militare s-au desfasurat rapid si a agravat situatia Florentei; efectele lor au schimbat cursul vietii scriitorului. Intre regele Frantei Ludovic al XII-lea si papa Iuliu al II-lea a inceput lupta pentru stapanirea Italiei. Machiavelli a incercat fara succes sa pastreze neutralitatea Florentei. In 1512, Niccolo a fost indepartat din toate functiile pe care le ocupa; in plus i s-a interzis sa paraseasca Florenta timp de zece ani, cu precizarea ca in tot acest timp nu mai avea voie sa puna piciorul in Palazzo Vecchio, sediul Senioriei. La inceputul acestui exil din viata publica, Machiavelli a fost banuit ca ar fi facut parte dintr-o conjuratie, arestat, inchis si supus torturii. A fost eliberat pentru ca nu s-au gasit dovezi clare ale vreunei participari a lui la complotul impotriva Republicii, probabil in urma amnistiei acordate de noul papa, Leon al X-lea. Dupa aceasta experienta, Machiavelli s-a stabilit la Sant’Andrea, aproape de Florenta, unde avea o casa, o locuinta aproape taraneasca. Izolat intr-un mic sat al Toscanei, fara contacte intelectuale, limitat la conversatia zgomotoasa a oamenilor simpli, meseriasi si tarani, Machiavelli si-a compensat singuratatea prin unica libertate de care putea dispune total: gandurile, meditatia si scrisul. „Ma voi multumi sa traiesc asa cum am venit, caci m-am nascut sarac si am fost obisnuit cu lipsurile mai mult decat cu placerile”, scria, resemnat, Machiavelli. Cel care a ramas, in memoria posteritatii, cu numele de „Secretarul florentin”, a devenit dintr-o data, pentru multi ani de-a randul, un om fara ocupatie, suspect pentru noua conducere florentina, traind din amintirea experientei acumulate si asteptand zadarnic sa recapete o functie de incredere. Dupa opt ani de inactivitate diplomatica, Machiavelli a primit din nou o misiune minora la Lucca, pentru a obtine creante pentru breasla lanarilor florentini. In noiembrie 1520, conducerile universitatilor din Florenta si Pisa i-au incredintat sarcina de a scrie istoria Florentei. Lucrarea a fost terminata in 1525 si inmanata de scriitor papei Clement al VII-lea. Dupa „Principele”, „Istoriile florentine” i-au adus o noua glorie. In ultimii doi ani de viata, Machiavelli a mai primit cateva insarcinari din partea Senioriei, printre acestea numarandu-se si conducerea lucrarilor de consolidare a fortificatiilor orasului. In 1527 i s-au retras din nou functiile detinute. A murit la 21 iunie 1527, moartea fiindu-i se pare grabita de nelinistea ce-l apasa vazandu-se din nou in dizgratie, considerat suspect de Republica, expus saraciei si uitarii. Intalnirea cu Principele In iunie 1502, Machiavelli l-a insotit pe Francesco Soderini, episcopul de Volterra, intr-o misiune la Cezare Borgia, fiul papei Alexandru al VI-lea. Borgia cucerise in doar cateva luni cele mai importante state din jurul Toscanei si ameninta posesiunile Florentei. Machiavelli l-a intalnit la Urbino pe condotierul care avea sa devina mai tarziu modelul „Principelui” si, cu toate ca Florenta se afla intr-o situatie grea, scriitorul nu s-a putut opri din a-si exprima admiratia fata de Borgia. „Seniorul acesta este maret si stralucit, si atata de curajos in lupta armata, incat un lucru oricat de mare i se pare mic, si cand este vorba de a dobandi gloria sau de a cuceri vreun stat, el nu-si ingaduie odihna si nu cunoaste oboseala sau primejdia...; aceste lucruri il fac sa fie victorios si uimitor de puternic, la care se adauga soarta norocoasa fara sfarsit”, scria Machiavelli despre Cezare Borgia. Un Columb al lumii etico-politice Machiavelli a fost comparat cu un Columb al lumii etico-politice, datorita orizonturilor si directiilor de cercetare pe care le-a inaugurat. Se poate spune ca el a fost primul ganditor care si-a indreptat atentia asupra societatii si a elaborat-o cu rigoare logica si distantare stiintifica. Machiavelli, asa cum precizeaza si el singur, nu si-a propus niciodata sa scrie tratate si povete care sa ramana fara nici o utilitate. A scris numai pentru a arata si a indica o cale de urmat pentru toti cei care nu stiu si ar dori sa stie. De aceea, el si-a elaborat un adevarat program, un gen de manifest. „Principele”, in special, poate fi considerat, intr-un anumit fel, un veritabil manifest politic. Potrivit lui Machiavelli, trebuie sa vedem lucrurile cu proprii nostri ochi si sa respingem autoritatea. Ioan BOTIS