Secera si ciobanul

... paradoxal, scrierea de fata nu va face nici o referire la Gigi Becali si nici la ciobanul deranjat de latratul cainelui, care s-a trezit cu noaptea-n cap si a impuscat vaca. Atunci, subiectul? Lustratia, asa cum o intelegem noi, romanii. Pentru extinderea target-ului pana la fiul meu, care nu citeste niciodata aceste randuri pe motiv ca se refera „numai la politica” (ceea ce, banuiesc, este un defect dificil, daca nu imposibil, de corectat), asezonez perceptia mioritica a lustratiei cu un basm… chinezesc. „Ciobanul si vacarul”. Pe langa personajele evidente, scenariul include si un tigru. Incadrare in spatiu: o pajiste. Vacarul este apostrofat de cioban pentru faptul ca, „inarmat” cu un bici, acesta este perceput ca fiind violent. In replica, vacarul arata spre pusca din dotarea ciobanului. Omul motiveaza ca poarta pusca „doar de vazul lumii”, sa-i sperie pe cei care incearca sa-i fure mioarele si ca niciodata nu a folosit-o. Vacarul a zambit dispretuitor, tacut. Deodata, apare un tigru care se indreapta spre ei. Ciobanul, inspaimantat, se catara intr-un copac, insa vacarul, cu prezenta de spirit (execrabila expresie!), ia pusca abandonata de cioban si impusca tigrul. Dupa consumarea momentului culminant (or fi amutit tobele?), ciobanul coboara din copac, ii smulge vacarului pusca din mana, o reincarca si ordona: „adu repede vaca ta, sa car tigrul la mine acasa!” Vacarul vrea sa replice, dar ciobanul i-o reteaza: „Gura, ca te-omor!” End of the story. Povestea seamana ca doua picaturi cu cotidianul romanesc. Dupa saisprezece ani in care am purtat, ca si ciobanul din poveste, pusca anticomunismului la umar, pana i s-a ros acesteia si cureaua (Proclamatia de la Timisoara), suntem hotarati sa-i punem pe comunisti si securisti sa ne care „tigrul”. Adica, „reparatia morala”. Deci, cetatenii care au mancat salam cu soia au invins. „Rosii” nu mai au acces la functii si demnitati publice. Restrictionarea este temporara, ca si orice alt fapt in aceasta tara. Numai ca victoria a survenit dupa o perioada propice acumularilor. Pe cati dintre „lustrabili” ii doare scoaterea lor pe tusa politicii care le-a adus atatea beneficii? De curand, pe un fotoliu din studioul unei televiziuni, un lustrabil recita dormitand poezia „am slujit tara”. Avea o pensie de 21 de milioane si procurorul care-l anchetase il batea jovial pe burta de pensionar oprimat, spunand poporului ca „tovara… adica domnul” era un om bun si ca fusese la el acasa, insa nu avea mari averi. „Ca orice om obisnuit: o mobila, niste persane, o masina… casa. Atat. Ca orice om obisnuit.” Acesti tovarasi n-au reusit niciodata sa ma convinga de faptul ca ar fi doar niste naivi care nu percep „obisnuitul” socialist. Catalin VISCHI catalin@gazetademaramures.ro