Seara bunicilor

Joi, 6 iunie, a fost zarvă mare la Muzeul Satului din Baia Mare. Elevi rromi, de la Şcolile „Petöfi Şandor” din Coltău şi „Vasile Alecsandri” Baia Mare, alături de mămici, tătici sau bunici, s-au întâlnit cu poveştile lui Creangă. Activitatea este parte a parteneriatului educaţional „Împreună pentru o lume mai bună”.

„Împreună pentru o lume mai bună” este un parteneriat educaţional între

- Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare (dir. prof. Gheorghe Robescu), muzeograf Diana Madar, conservator Malvina Madar (coordonatori de proiect) şi Ilie Gherheş, şef de secţie.

- Şcoala „Petöfi Sandor”, Coltău (dir. Anamaria Moanţă), înv. Teodora Puşcaş (coordonator program) şi Crina Petruş (coordonator proiect), împreună cu toate cadrele didactice care preda la „Şansa a doua”: înv. primar Marcela Zaplac, şi înv. gimnazial secundar - prof. Laura Florian, prof. Sofia Tatu, prof. Andrei Conţiu

- Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare (dir. Adina Cosma) şi coordonatorii de proiect înv. Zaplac Marcela şi prof. Daniela Buda.

Povestea bunicii continuă. Ca toate poveştile de la Muzeul Satului, de altfel. Acolo, toate poveştile încep cu „A fost odată…” şi se termină cu „Data viitoare...”

De data asta, cei de la Muzeul Satului din Baia Mare au fost gazde excelente (de fapt, parteneri excelenţi) pentru copiii şi adulţii rromi care învaţă la Şcolile din Baia Mare şi Coltău (adulţii elevi sunt cursanţi la „Şansa a doua” ai Şcolii Petöfi Sandor). Elevii au venit pentru a vedea şcoala bunicii, dar vizita a fost o veritabilă lecţie de literatură. Nu se ştie cum, într-o bătaie de palme, potecile Muzeului Satului s-au umplut cu o grămadă de „Nică” rromi, teribil de zâmbitori şi cuminţi, gata de „furat” cireşe sau pupeze din tei.

A început cu râsete. „Unde a învăţat bunica?” i-a întrebat înv. Marcela Zaplac. Răspunsul, dureros de naiv, a descreţit frunţile asistenţei,: „Bunicii au învăţat la o secţie de poliţie”. „Nicii” rromi au stabilit, apoi, că muzeograful Malvina Madar este „mătuşa Mărioara”, cea care îi va lăsa să „fure” cireşe din cireşul muzeului.

„Doamna Blondă” a fost întâmpinată cu bucurie de copiii rromi, consilierul Liliana Moga fiind de multă vreme o prezenţă activă pentru elevii rromi. „Un fel de mamă”, explică o fetiţă din clasa a patra.

La eveniment au mai participat Nicolae Ciucur, consilier a comunităţii rrome din Coltău, dar şi bunici sau părinţi ai copiilor, aflaţi pentru prima dată într-un muzeu.

O prezenţă discretă, dar caldă, inspector Cristian Heuberger a reprezentat Inspectoratul Şcolar Maramureş. Chemat cu insistenţă pentru a ţine un discurs, Cristian Heuberger a preferat să-i lase pe copii să se bucure de eveniment, ştiind că, atunci când cireşele îţi fac cu ochiul din copaci, nimeni nu mai are răbdare şi dispoziţie pentru un discurs. Zâmbind, asista de pe margine, uimit şi mulţumit că se poate. „E mare lucru. Chiar cuminţenia lor este o realizare. Şi asta în câteva luni”, a spus Cristian Heuberger.

Pentru el, evenimentul de la Muzeul Satului a fost şi un imbold de „aducere aminte”.

„Profesorul meu de matematică era rrom. Mirică se numea. Mic de statură, negru, cu mustaţă. Ne-a spus de cum a intrat: «stimaţi studenţi, când intru, toată lumea în picioare, iar după mine nu mai intră nimeni!». Ştiţi cum a fost lecţia lui? Impecabilă! Clar, curat, concis”.

El însuşi profesor de matematică, inspectorul Cristian Heuberger a învăţat de la profesorul lui cum „respectul e voluntar, nu impus”.

„Spre muncă şi reculegere” e scrijelit subţire, în partea de sus a porţii maramureşene de la intrarea în curtea ce găzduieşte Casa Şcoală din Giuleşti de la Muzeul Satului. Rromii se adună buluc la casa din lemn, cu ferestre mici şi obloane larg deschise. Unii intră lejer, neajungând încă pragul de sus al uşii. Alţii se apleacă chiar bine. Sunt cei de la „Şansa a doua”. Mici sau mari, se aşează în băncile vechi, chicotind când profesorii îl arată pe „Sfântul Nicolae”, o botă lungă şi groasă cât un deget.

„Da’ unde-i tabla?” „Ş-apoi masa lu’ doamna?” „Ce fain îi!” se aude din camera întunecoasă. Mai pe urmă, când sala rămâne goală, una dintre bunici (sau mămici) se apropie de o bancă. Nu îndrăzneşte să se aşeze, dar rămâne câteva secunde cu ochii pierduţi, mângâind cu mâna ei aspră lemnul înnegrit de vreme.

Gloata de „Nici” fac cale-ntoarsă. Se abţin cu greu să nu alerge. Îi aşteaptă cireşele.

Patru copii se întorc. Sunt trei băieţi şi-o fată. Cu feţele radiind, o iau pe „doamna blondă” să o ducă la „casa lor”. O clădire mică, ce adăposteşte un tăietor de lemne, un măcinător şi un grânar. Sunt mândri şi fericiţi că pot să-i arate „doamnei blonde” (Liliana Moga) ceva ce e al lor. „Şi banca din jurul copacului e a noastră. Da’ şura nu”, îmi explică unul dintre băieţi. La Muzeul Satului nu a retrocedat nimeni, nimic. Dar e a lor. „Vin deseori să cureţe de frunze curtea aceea”, îmi spune, mai pe urmă, Malvina Madar.

Pe lângă cireşul mătuşii Mărioara se face teatru. În premieră, „Ursul păcălit de vulpe”, cu actori de la şcoala din Coltău, în „regia” înv. Teodora Puşcaş. Apoi „La Cireşe”, moment aşteptat încă dinainte să păşească în curtea Muzeului Satului.

Ar fi urmat apoi, „Pupăza din tei”, în regia înv. Marcela Zaplac şi Lucia Mureşan, dar ploaia nu i-a mai lăsat.

În loc de pupăză, pe copii îi aşteptau moşocoarne, plăcinte cu urzici şi colaci, pregătite de mătuşa Mărioara de la Muzeul Satului (Malvina Madar, după cum s-a stabilit).

Un băiat simpatic îmi arată o grămadă de desene. Îl cheamă Prodan. „Asta e plorecla”, spune el. „Nu, mă, ăsta ţi-i numele de familie”, intervine o colegă. Prodan e mândru de ce au făcut el şi colegii lui. Îmi spune povestea fiecărui desen, cum e făcut şi cu ce şi îmi răsfoieşte, fericit, multe planşe. O colegă de-a lui Prodan se apropie încet, să-şi caute desenul „cu fata roşcată”. „N-am făcut-o blondă, ca să nu se confunde cu doamna învăţătoare”, îmi spune serioasă. Îi întreb dacă li-i dragă învăţătoarea (Teodora Puşcaş). Prodan zâmbeşte. „D-apoi la tot satu’ i-i dragă”, mă lămureşte băiatul.

În căsuţa de protocol se adună toţi coordonatorii. Oameni simpli, deşi, când vezi

ce-au reuşit să facă cu nişte copii consideraţi „inadaptaţi” şi „incorigibili”, ai spune că sunt fiinţe mitice. Acolo, în căsuţa de protocol, s-a convenit că Liliana Moga, „doamna blondă” a copiilor, este una dintre acele femei „pe cale de dispariţie”.

„M-am plâns că elevii n-au uniforme” - spune înv. Marcela Zaplac, de la Şcoala „Vasile Alecsandri” Baia Mare. „D-na Moga nu mi-a spus atunci nimic, dar la o săptămână a venit să ia măsurile. Toţi au primit, apoi, uniforme. Şi, pentru ei, a le lua uniforma sau cravata înseamnă cea mai mare pedeapsă”.

Concluzia o exprimă înv. Crina Prodan (Şcoala „Petöfi Sandor” din Coltău): „Vrem şi noi o doamnă blondă”.

Înv. Marcela Zaplac crede că „evenimentul a fost o reuşită”. Crina Prodan, însă, „e convinsă”.

La Muzeul Satului a fost „Seara bunicilor”. Se întrezăresc, în acelaşi proiect, „Daruri pentru copiii noştri” între elevi de ciclul primar şi cei de la „A doua şansă”, apoi alte vizite şi simpozioane... Data viitoare...