Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 26 Iunie , 2006
Se retrag din campionat!
FR Handbal doreste implementarea unui nou sistem competitional pentru sezonul 2006-2007, cuprinzand turnee de sala cu toate meciurile desfasurate pe terenuri neutre. HCM Baia Mare si alte cateva echipe iau in considerare retragerea din competitie.
HCM Baia Mare si alte cateva cluburi din Liga Nationala de Handbal feminin contesta vehement intentia Federatiei de a implementa un sistem competitional bazat pe turnee de sala organizate pe teren neutru. Acesta prevede jucarea pe terenuri neutre a celor 26 de partide ale sezonului normal, urmate de cate doua turnee play-off, disputate tur-retur pe terenul fiecarei echipe (unul pentru primele sase clasate, celalalt pentru echipele de pe locurile 7-14). Varianta este neacceptata, din cauza numeroaselor dezavantaje, mai ales financiare, pe care le aduce. Sistemul de turnee de sala ar insemna o cheltuiala in plus pentru fiecare echipa (care ar trebui sa asigure cazare, transport si masa pentru cel putin 16 jucatoare, staff tehnic, plus alaturi de bareme de arbitraj, si observatori), fara posibilitatea de a acoperi aceasta gaura in buget din cauza lipsei incasarilor din bilete. Competitia ar fi lipsita de interesul publicului, meciurile urmand sa se joace in orase fara traditie handbalistica si, adesea, la ore nepotrivite. Suporterii ar fi vaduviti de a-si vedea favoritele timp de noua luni pe an, din mai pana in ianuarie (!), iar in cazul unei calificari in turneul play-off, acestia ar putea vedea doar cinci meciuri pe teren propriu. De asemenea, putini sponsori isi vor pastra sprijinul acordat echipelor, in conditiile in care vor beneficia de publicitate doar „cu lingurita”, avand in vedere numarul redus de partide. Cluburi ca HCM Baia Mare, Oltchim Ramnicu-Valcea, Cetate Deva, Jolidon Cluj-Napoca sau Muresul Targu-Mures, toate opozante ale ideii, se intreaba daca emiterea de abonamente isi mai are rost. In plus, primariile, cele care sustin o buna parte din echipe, si-ar putea retrage sprijinul acordat echipelor in cazul reducerii drastice a partidelor jucate pe teren propriu. Explicatiile puerile („pentru cresterea competitivitatii campionatului” - Lascar Pana) nu stau in picioare, de vreme ce doua echipe romanesti au jucat o finala europeana, ci mascheaza interesele meschine ale unei federatii contestate de multi ani. Conducerea clubului HCM Baia Mare ia in considerare retragerea echipei din campionat si inscrierea in liga secunda, pentru a avea mai multe partide pe teren propriu. O solutie extrema care ar putea fi urmata si de alte echipe aflate in situatia baimarencelor.
Federatia-Stat
Federatia Romana de Handbal este considerata cea mai corupta din sportul romanesc, avand la activ cateva „performante” greu de egalat. Astfel, a reusit sa modifice sistemul competitional al sezonului trecut dupa terminarea acestuia, pentru a forta salvarea unor echipe de la retrogradare. Mai mult, echipele au fost chemate din vacanta pentru a juca un turneu de evitare a retrogradarii. Arbitrajele scandaloase au tinut capul de afis al intregului campionat, in timp ce programul de desfasurare a fost un adevarat cosmar pentru administratorii de sali, schimbandu-se adesea cu cateva zile inainte de programarea initiala. Gurile-rele spun ca actualele manevre sunt urmarea interventiei investitorilor de la Rulmentul, care vor titlul cu orice pret si incearca sa evite deplasarile la echipele aflate in raza de influenta a Oltchim. Este cunoscuta adversitatea deosebita dintre Gheorghe Tadici si Mariana Tarca, antrenorii celor doua echipe.
Daniel Kotecz: „Ne inscriem in liga a doua!”
Daniel Kotecz, directorul executiv al HCM Baia Mare, este extrem de nemultumit de noul sistem de campionat propus: „am inaintat FR Handbal un memoriu in care le ceream renuntarea la acest sistem pagubos de campionat, aducandu-le si argumente indubitabile in acest sens. Nicaieri in lume nu se mai joaca campionate pe sisteme de sala in orase care nici macar nu au echipe in Liga Nationala! Cine va veni la aceste meciuri? Care va interesul sponsorilor? Cum se justifica echipa fata de ei, din moment ce tricourile cu sigla lor nu le vede nimeni, banerele nu pot fi afisate, spectatorii nu se pot deplasa la aceste locatii? Daca se pastreaza sistemul pe turnee, inscriem echipa in cea de a doua liga, macar stim ca avem 5-6 meciuri acasa. In rest organizam turnee amicale, invitam echipe din Ungaria, Austria etc. Curios, nu vor sa se profite de imaginea handbalului romanesc, proaspat incununat cu succese de rasunet, vor dosirea exemplelor pentru micii handbalisti in cine stie ce sali uitate de lume, si privarea spectatorilor avizati de spectacolul handbalistic. Majoritatea cluburilor primei ligi sunt impotriva acestui sistem.”
Pareri la varf
„Sunt 100% impotriva noului sistem. E o prostie cat toate zilele. Nu stiu cine are aceste interese meschine. Primaria si sponsorii nu investesc in echipa ca sa o vada Plopeni sau Targoviste. Sa ne lase sa jucam tur-retur.” - Teodor Rad, presedinte Muresul Targu Mures
„Personal am propus un sistem tur-retur cu 14 echipe, urmat de un sistem play-off (cu primele 6 echipe) si play-out (cu echipele de pe locurile 7-14).” - Gheorghe Tadici, antrenor al nationalei Romaniei si al echipei Oltchim Ramnicu-Valcea
„Sponsorul trebuie sa dea bani pentru ca echipa sa joace. Doar un numar mai mare de jocuri poate creste nivelul campionatului intern.” - Lascar Pana, membru in Consiliul de Administratie al FR Handbal
Claudiu BABAN
claudiu@gazetademaramures.ro
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.