Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Se redeschide Spitalul Şomcuta!
Spitalul din Şomcuta Mare, închis în urma aşa-zisei reforme din sistem de sănătate va fi redeschis şi transformat în secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constatin Opriş” din Baia Mare.
În urmă cu doi ani, Ministerul Sănătăţii a expediat bolnavii la... azil. Sub pretextul aşa-zisei reforme din sistemul de sănătate, localităţi importante din judeţ au fost lăsate fără asistenţă medicală, încălcându-li-se un drept constituţional: dreptul la sănătate.
Spitalul din Şomcuta Mare şi cel din Baia Sprie au fost închise. Cu toată opoziţia bolnavilor, autorităţilor şi personalului, lucrurile au rămas blocate. La Baia Sprie, autorităţile locale şi comunitatea şi-au asumat sarcina preluării Spitalului.
În Şomcuta Mare, lucrurile au rămas însă în aer. Până acum. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, spune că: „În urma demersurilor făcute de către Organizaţia PSD Şomcuta Mare prin consilierul judeţean Emil Muntean (preşedintele organizaţiei) şi viceprimarul Buda, la nivel de PSD, am realizat că în 2009 – 2010 am făcut câteva promisiuni electorale în urma închiderii spitalelor din Maramureş de către PD-L. Şi am început demersurile pentru ca la Şomcuta să redeschidem Spitalul.
În urma discuţiilor pe care le-am avut cu preşedintele Consiliului Judeţean, Zamfir Ciceu, m-am ocupat personal şi am început primele demersuri pentru redeschiderea Spitalului din Şomcuta, alături de directorul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş - Viorel Deghid, alături de Sorina Pintea - directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, alături de Rareş Pop - directorul Direcţiei de Sănătate Publică. Spitalul avea o situaţie extrem de complicată.
În acest moment ne aflăm în faza ultimelor corespondenţe între Consiliul Judeţean Maramureş şi Consiliul Local Şomcuta Mare, astfel încât Spitalul din Şomcuta se transformă într-o secţie exterioară a Spitalului Judeţean din Baia Mare”. În 2 – 3 luni urmează să se încheie partea administrativă, de reglementare a documentelor, apoi va fi nevoie de o igienizare a clădirii.
Clădirea a fost lăsată în paragină, dar există un anumit grad de conservare. Zetea spune că: „Sunt necesare însă nişte reparaţii pentru că sunt pereţi cu igrasie. Pe scurt, sunt necesare lucrări de igienizare”.
Spitalul din Şomcuta va avea o secţie de medicină internă pentru început, iar apoi, şi secţie pentru diabet. Prin rotaţie, medicii Spitalului Judeţean Baia Mare vor face câte o lună de zile gardă în Şomcuta Mare: „Faţă de cum a fost în trecut acest spital, asta înseamnă creşterea serviciilor medicale oferite populaţiei din întreaga zonă.
Vreau să mulţumesc domului Deghid, doamnei Sorina Pintea, domnului Rareş Pop pentru promptitudinea cu care au răspuns Partidului Social Democrat”.
Practic, prin redeschiderea acestui spital s-ar crea un precedent favorabil şi pentru Baia Sprie şi Cavnic. Zetea spune că: „Este primul spital pe care am încercat să-l redeschidem, aşa ca şi cobaii, să vedem dacă reuşim să ducem demersurile până la capăt. După ce finalizăm problema la Şomcuta şi îl vedem redeschis, putem să discutăm mai departe de Cavnic, Baia Sprie şi celelalte. Dar deocamdată este prima promisiune pe care încercăm să o ţinem. Am găsit această portiţă legală să aparţină de Spitalul Judeţean, iar în această situaţie doar autorităţile judeţene gestionează problema. În felul acesta nu implicăm Ministerul cu absolut nimic.”.
„În maxim 2 – 3 luni sperăm că se va redeschide Spitalul din Şomcuta Mare. Este o problemă de care mă ocup personal, mi-e extrem de dragă. Am fost personal la Şomcuta, am văzut spitalul iar în acest moment se fac devizele tehnice pentru lucrările iniţiale privind igienizarea şi punerea clădirii respective în normele medicale acceptate. Când avem avizul ne vom ocupa de lucrări care nu pot să dureze foarte mult pentru că nu-s lucrări capitale. Vom vedea de unde vor veni banii, dar nu sunt mulţi şi totul se poate face cât de repede”.
Gabriel Zetea, vicepreşedintele CJ Maramureş
Baia Sprie frizează imposibilul. O mână de oamenii de suflet, în frunte cu primarul Dorin Vasile Paşca, medici, preoţi, profesori, oameni de afaceri, consilieri locali sau simpli cetăţeni, transmit un mesaj clar întregii Românii: când vine vorba de sănătatea şi viaţa oamenilor, nici reformele, nici calculele economice, nici alte argumente similare nu încap în discuţie.
După ce Ministerul Sănătăţii a decis să pună lacăt pe spitalul băisprian, comunitatea locală a decis să-l redeschidă printr-o privatizare prin subscripţie publică.
Un model de gândire şi de management sănătos în condiţiile în care întregul sistem de sănătate românesc nu mai poate fi susţinut de la bugetul public şi se îndreaptă spre o finanţare mixtă.
Aşa a apărut o societatea pe acţiuni, Medspria, cu o Adunare Generală a Acţionarilor, cu un Consiliu de Administraţie şi o „galerie” de oameni care cred în dreptul lor de a avea acces la serviciile de sănătate.