Scuzele tardive ale unui apel absurd / Elkésett bocsánatkérés egy abszurd felszólításért

 Recent, într-un cotidian maghiar a apărut un manifest şocant al comunităţii maghiare băimărene, intitulat sugestiv „Noul strigăt pentru ungurimea din Baia Mare!”, semnat de “pedagogi, persoane civile şi publice, capi ai bisericilor responsabili pentru soarta ungurimii din Baia Mare şi zona Băii Mari. Manifestul, prezentat pe larg de GAZETA, a generat vâlvă, controverse şi acuze de intoleranţă etnică. Acum, semnatarii „strigătului” revin cu o scrisoare de justificări şi scuze.

Recent, în cotidianul maghiar “Banyavideki Uj Szo”,  a apărut un manifest şocant, care vorbea despre o „boală” care le afectează identitatea naţională şi fac apel la părinţi, tineri, intelectuali: preoţi, pedagogi, întreprinzători – „chemându-i să spună NU partenerului străin, şcolii străine, ademenirii comunităţii străine”. Un apel demn de evul mediu, în care exclusivismul şi intoleranţa erau promovate „fără mască”: „Şcoală în limba străină înseamnă încă un cerc de prieteni cu limbă străină, iar apoi căsnicii mixte. Cu fiecare copil „lăsat”, putem pierde o familie maghiară, vom fi nimicitorii nemiloşi ai unei comunităţi maghiare seculare!”. GAZETA a prezentat la vremea respectivă subiectul pe larg, iar istoricii au catalogat acest apel drept intolerant şi nedemn de vremurile pe care le trăim.

Cum apelul a generat numeroase controverse, recent a apărut o nouă scrisoare, având un motto din Eminescu: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...” (M. Eminescu). În document, este detaliată, pe puncte, o serie de „clarificări”, dar, în linii mari, reiese că oarecum presa românească e de vină pentru interpretarea apelului, nu semnatarii lui. Dar, mai bine luăm pe rând motivele şi scuzele semnatarilor apelului, cu comentariile de rigoare:

1„Formularea manifestului nu a fost motivată de animozitate faţă de naţiunea română sau orice altă etnie, ci de sentimentul de teamă şi îngrijorare pentru comunitatea proprie. (...) Situaţia – dureroasă pentru noi – este cauzată în primul rând de fenomenul de asimilare, ale cărui simptome sunt: creşterea numărului căsătoriilor mixte, pierderea interesului faţă de limba maternă şi cultura maghiară”.

Răspuns: Acelaşi fenomen se întâmplă de exemplu în cadrul comunităţii de români din Ungaria, unde în ultimii 20 de ani, potrivit recensămintelor oficiale, numărul etnicilor români s-a înjumătăţit! Şi ei transmiteau apeluri intitulate sugestiv: „Faceţi ceva - murim în fiecare zi câte un pic, şi pe nimeni nu interesează?“ în care criticau şi politica de stat şi politica liderilor comunităţii româneşti, decimată. Dar n-am văzut vreun „sfat” despre evitarea căsătoriilor mixte de exemplu. Deşi în România, spre deosebire de Ungaria, minorităţile au drepturi mult mai extinse, cum ar fi reprezentarea  în Parlament.

2. „Conform reacţiilor stârnite de mass-media, mulţi dintre concetăţenii noştri români se simt insultaţi, lezaţi de apariţia acestui manifest – pe care-l cunosc numai din presa română, având o traducere infidelă şi tendenţioasă. Ne simţim datori să îi informăm că manifestul a luat naştere ca document intern al comunităţii noastre: a fost scris de oameni maghiari pentru membrii comunităţii maghiare. Nu l-am tradus în limba română, deoarece nu a fost destinat naţiunii majoritare, nu vizează probleme de identitate a naţiunii române”.

Răspuns: Încă din articolul 1 al Constituţiei scrie clar: „România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Nu există comunitate maghiară, comunitate românească etc. decât sub aspect etnic. Din punct de vedere legal şi cetăţenesc, toţi suntem cetăţeni români, egali în drepturi. Sau, cum ar fi interpretat comunitatea maghiară un mesaj „destinat doar majorităţii”? Oare nu strigau că e discriminare?

3. „Făcând abstracţie de sentimentele care au determinat formularea manifestului, întrebările pe care le ridică nu sunt numai problemele noastre. Minorităţile din oricare parte a lumii probabil se confruntă cu aceleaşi probleme. În urmă cu o sută cincizeci de ani, acestea au fost problemele naţiunii române în Transilvania, şi astăzi, românii din Valea Timocului din Serbia, sau comunităţile româneşti emigrante din America probabil caută răspunsuri la aceleaşi întrebări – fără să intenţioneze să insulte naţiunea majoritară sârbă sau americană”.

Răspuns: Nu credem că problemele comunităţii româneşti din Transilvania sub ocupaţia maghiară suferă comparaţie cu problemele de astăzi. Din fericire. Şi nici nu credem că statul, ai cărui cetăţeni suntem cu toţii, e „partener străin”.

4. „Credem că, dacă formularea scopurilor şi intenţiilor noastre poate fi înţeleasă ca şi supărătoare, în esenţă nicidecum nu sunt ofensive: vorbesc despre interesele comunităţii maghiare. Fiecare naţiune îşi exprimă îngrijorarea pentru membrii care, din motive personale renunţă la identitate şi la valorile naţionale, alegând asimilarea. Nu avem interesul să incităm tensiune între români şi maghiari. Nu avem interesul să supărăm, să umilim pe nimeni”. „Încercaţi să înlocuiţi în textul manifestului Új Kiáltó Szó, cuvântul „ungur” sau „maghiar” cu cuvântul „român”, şi între timp, gândiţi-vă la copiii, nepoţii dvs. care trăiesc în Spania, Italia sau Canada: poate vă ajută să înţelegeţi motivele adevărate care ne-au determinat să formulăm acest manifest: nu împotriva unei comunităţi, ci pentru o comunitate ...”

Răspuns: Încercaţi şi dvs. să înlocuiţi cuvântul ungur sau maghiar cu român, şi vedeţi dacă acest manifest n-ar fi fost catalogat drept apel la intoleranţă etnică de către orice instituţie europeană.

5. „Publicarea – după părerea noastră nepregătită şi pripită – a manifestului  „Új Kiáltó Szó” în presa română (ce frumos ar fi, dacă şi celelalte evenimente ale comunităţii noastre ar fi urmărite cu un astfel de interes), şi indignarea care a însoţit-o – acesta fiind si motivul distanţării noastre faţă de mass-media locală – indică în mod evident faptul că un astfel de document, atât de personal, care poartă atât de mult sentiment, emoţie şi durere, niciodată nu este permis a fi smuls din contextul şi din mediul social în care a luat naştere. (...) Iar acesta nu poate fi scopul nimănui: nici concetăţenilor noştri majoritari, nici nouă, celor care am formulat manifestul. Dacă în mod direct sau indirect, fără să dorim, am adus jigniri cuiva în persoana sa sau în principiile sale, ne cerem scuze pe această cale, nu aceasta ne-a fost intenţia.

Răspuns sau mai degrabă întrebare: publicarea în presa românească a fost nepregătită sau pripită, iar în presa maghiară nu? Ş-apoi un „document intern” sau personal nu se publică în presă.

Şi da, ne-aţi adus jigniri.