Scrisoare către SECŢIA DE ŞTIINŢE GEONOMICE a Academiei Române

Distinşi Domni Academicieni,

Îndrăznesc să vă aduc în atenţie o lucrare de mare valoare academică din domeniul Dumneavoastră de activitate spre a fi, eventual, selectată în vederea atribuirii unui PREMIU AL ACADEMIEI. Este vorba despre cartea „Localităţi miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş, într-un atlas din secolul al XVIII-lea”, elaborată de Traian Popescu şi Volker Wollmann şi apărută în anul 2013 la Editura Honterus din Sibiu.

Sunt directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, o „cetate a cărţii” fără de seamă „peste faţa pământului românesc”, pe care mi-aş dori să o vizitaţi şi în fondurile căreia m-aş bucura să avem toate cărţile Dumneavoastră. Este cea mai mare bibliotecă publică românească „departamentală”, cu o suprafaţă de 10.000 m.p  la sediul central, cu 105 salariaţi, între care şi trei cercetători ştiinţifici, cu 10 filiale în oraşul reşedinţă a judeţului Maramureş şi cu alte 10 filiale deschise în străinătate, pentru românii peregrinaţi prin lume (Chişinău, Biserica Albă, Budapesta, Salamanca, Alicante, Coslada, Alcala de Henares, Glasgow, Montreal). Am deschis recent – 26 noiembrie 2014 – o nouă structură de lucru, FONDUL DOCUMENTAR AL ACADEMIEI ROMÂNE, în prezenţa Preşedintelui Academiei Române acad. Ionel Valentin Vlad, a vicepreşedintelui acad. Alexandru Surdu, a academicienilor Emil Burzo, Marius Porumb, Gheorghe Benga şi Dan Munteanu. În rafturile acestui nou fond cu destinaţia „cercetare” se găsesc 4 (patru) exemplare din această carte excepţională. La Baia Mare cred că sunt cei mai mulţi geologi la mia de locuitori şi, deşi s-au închis toate minele şi Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice nu mai există, aceştia sunt activi în preocupări vocaţional-ştiinţifice, socioculturale şi de altă natură, inclusiv ca „breaslă” în elita tehnocratică locală.

Când am lansat cartea, în data de 15 noiembrie 2013, la Muzeul de Mineralogie Baia Mare, în prezenţa ambilor autori, sala a fost arhiplină. Am văzut în ultimii patruzeci de ani la aceşti „oameni ai adâncurilor” elemente de specificitate ştiinţifică şi de „spectaculozitate umană” cum n-am mai întâlnit la alte categorii de specialişti. Geologii sunt şi acum cei mai uniţi, cei mai ataşaţi domeniului, cei mai activi în ceea ce se mai poate „face”! Dacă doriţi, vă pot transmite şi transcriptul lansării, unde una din marile mele bucurii a fost să-l mai regăsesc încă o dată pe prietenul meu, geologul Alexandru Nicolici, „neastâmpăratul prospector” al Patrulaterului Aurului din Munţii Apuseni (Carpathian Gold), în postura nobilă de „sponsor discret şi anonim”!

Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala de a vă face aceste detalieri, dar eu mă fericesc mereu cu lansări de carte şi nu abdic de la principiul de a le citi, decât atunci când cititul e prea „puţin” şi, pe cale de consecinţă, le... studiez! Sunt convins că Dumneavoastră ştiţi foarte bine care este „producţia” de carte ştiinţifică în domeniul pe care-l coordonaţi, dar, probabil că aceste elemente „intime” din „viaţa cărţilor”, din „spectacolul public” al impactului unor lucrări de interes o să vă bucure, pentru că nu doar ficţionalul din biblioteci fascinează ci, spre bunul mers al lucrurilor, şi nonficţionalul. Cartea aceasta are o poveste de pornire, dar şi de opriri trecătoare, o poveste de solidaritate şi alte poveşti de „distribuire”, care ar putea închega o altă carte, de data aceasta de literatură, chiar dacă nimic nu va fi ficţional.

Vă trimit în acest plic, alături de un exemplar din carte, şi câteva date despre autori. Îi cunosc mai bine pentru că noi, la Baia Mare, la Biblioteca „Petre Dulfu” edităm şi revista „Familia română”, cea mai importantă publicaţie culturală românească pentru românii de pretutindeni.

Atât Traian Popescu, cât şi Volker Wollmann sunt prietenii şi colaboratorii noştri, cu care întreţinem relaţii culturale, ne însoţim în întreprinderi comune pentru „antrenarea” spiritului românesc în comunităţile de români şi de saşi transilvăneni din Germania. De altfel, dacă va fi să primească de la Dumneavoastră un premiu această carte, eu, probabil, o să regret că viitorul volum V din tratatul de Arheologie industrială al domnului dr. Volker Wollmann nu va putea să fie premiat de o secţie de specialitate a Academiei Române potrivit principiului academic al „nemultiplicării recompenselor ştiinţifice”.

Dar Prezidiul Academiei Române, sau Biroul Prezidiului, la vremea potrivită, va găsi noi soluţii, aşa cum a făcut-o şi în cazul meu personal (iertaţi-mi lipsa de modestie!), care am beneficiat în 2011 de Premiul „Ion Petrovici”, iar în 2013 de o Distincţia Culturală, pentru promovarea culturii româneşti în lume şi pentru colaborarea apropiată cu Academia Română.

Aşadar, iertaţi-mi îndrăzneala de a vă fi oferit aceste detalii. Chiar dacă ele nu vor avea niciun efect pozitiv, pentru mine rămâne „calea”! Esenţial este Focul şi nu întreţinerea cenuşii! La capitolul GEOLOGIE, vorba aceasta se potriveşte perfect, chiar dacă ar fi să o „exploatăm” din toate unghiurile de „prospectare”!

Nu ştiu alţii cum sunt... zicea Creangă! Nu ştiu alţii cum sunt, dar autorii acestei cărţi sunt „excelenţi”, „eminenţi” şi „elocvenţi”. Nu ştiu alţi geologi cum se simt prin alte părţi ale Ţării, dar la Baia Mare, la Biblioteca Judeţeană sau la Muzeul de Mineralogie, geologii îşi rostesc poveştile lor profesionale şi sunt mândri de misiunea ce au avut-o. Sunt implicaţi şi pun suflet. E drept că uneori Cetatea vine prea târziu cu recompensa. În ultimii patru ani Consiliul Local a „uns” doar doi cetăţeni de onoare (în viaţă!), pe Preasfinţia Sa Justin Sigheteanul şi pe subsemnatul. Am fost iniţiatorul, alături de Primarul dr. Cătălin Cherecheş şi de conf. univ. dr. ing. Marinel Kovacs de la Centrul Universitar Nord al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, al recompensării „post-mortem” cu acest titlu pentru două distinse personalităţi locale şi regionale: Dumitru Istvan şi Victor Gorduza. Doar patru cetăţeni de onoare în patru ani, dintre care doi post-mortem! Şi amândoi... geologi! Iar Victor Gorduza, între timp (Dumnezeu să-l odihnească!) a ajuns cu numele său şi pe frontispiciul celebrului Muzeu de Mineralogie din Baia Mare.

V-am scris poveşti frumoase pentru că ştiu, din relaţia apropiată cu o „mulţime” de academicieni (Ionel-Valentin Vlad, Emil Burzo, Răzvan Theodorescu, Ionel Haiduc, Marius Porumb, Ion Aurel Pop, Eugen Simion, Augustin Buzura, Mugur Isărescu, Nicolae Breban, Dan Berindei, Ion Păun Otiman şi alţii) că Domniile Voastre – ELITA NEAMULUI ROMÂNESC – sunteţi cei mai fideli observatori ai Binelui Românesc, cei mai activi exponenţi ai Ştiinţei şi Culturii Româneşti, cei mai demni evaluatori ai contribuţiilor Românilor la Ridicarea Lor şi la Ridicarea altor Popoare!

Cu admiraţie deplină şi mulţumiri sincere,