Scopul Vietii - mantuirea sufletului

Invatatura duminicii de azi nu este altceva decat o avertizare prin care Isus Cristos vrea sa ne faca mai intelepti, referitor la prioritatile valorilor spirituale si materiale. Predicatorul Vechiului Testament ne spune ca, in viata omului, totul devine desertaciune sau chiar nebunie daca lipseste scopul suprem al existentei: Dumnezeu. Fiind un intelept, Predicatorul priveste cu atentie la viata de fiecare zi si observa multe lucruri pentru care noi ne zbatem prea mult si care risca sa fie zadarnice sau chiar o nebunie in fata lui Dumnezeu. Daca nu ne dam seama ca suntem muritori, daca uitam sa traim in prezenta lui Dumnezeu, toata truda, stradaniile noastre nobile sunt zadarnice. Deci, ca si in cazul Mariei si al Martei, pe langa toate preocuparile noastre necesare si trebuincioase, trebuie sa fim constienti in alegerea prioritatilor. Altfel vom fi considerati niste nebuni in fata lui Dumnezeu. Aici nimic nu este impotriva bucuriei noastre si valorilor vietii, ci este vorba despre pretuirea valorilor vesnice. Omul cauta cu insistenta un suport solid al existentei sale pentru a fi fericit. Insa, cel mai adesea, suportul vietii se crede a fi banul, care este sanatate, onoare, viata, fericire, distractie, totul. Cum se spune? Ai bani, esti cineva! Aceasta afirmatie nu valoreaza nimic si, dupa vorba lui Cristos, numai cei nebuni se incred in ea. Fiindca, la urma, daca banii sunt folositi in scopuri imorale si nu sunt pusi in slujba mantuirii prin a face binele, cu moartea se termina totul si, in fata lui Dumnezeu, tot ce ai avut nu te va ajuta, ci se va intoarce impotriva ta. Temelia sigura a existentei este Dumnezeu singur. Toate celelalte bunuri trebuie sa fie numai un mijloc pentru atingerea scopului suprem, care este mantuirea. Inteleptul Vechiului Testament – Predicatorul – are o atitudine transanta impotriva unor idei eleniste care incepeau sa dezvolte o atitudine materialista, prin urmare ateista, despre lume si bunurile pamantesti. Materialismul, astazi divinizat, nu este ceva modern. Nu este inventia lui Marx. Materialismul a existat dintotdeauna. In momentul in care omul isi schimba scopul adevarat al existentei sale trasate de Creator, devine materialist. Daca nu exista Dumnezeu, atunci nu ne mai ramane altceva decat sloganul lui Marx: lupta de clasa, la fel ca si in jungla, unde cel tare supravietuieste. Mai ramane sloganul edonistilor din toate timpurile. Sa mancam si sa bem pentru ca si asa vom muri. Vanitatum vanitas, tradus textual, mai exact, suna astfel: toate sunt ca un balon de sapun, adica par frumoase, interesante, tentante, dar in realitate, sunt goale si pieritoare. Aceasta conceptie nu este o incercare de instrainare a omului, pentru ca, amintind despre efemeritatea lucrurilor pamantesti, ne stimuleaza sa aprofundam limitele existentei noastre si sa cautam in altceva un suport existential. Dupa Cristos, fericirea sta in sufletul curat, unit cu Creatorul care il face si pe celalalt fericit prin practicarea IUBIRII. Dupa Isus, o singura dreptate, o singura acaparare, o singura lacomie si risipa este justificata: iubirea. Daca nu iubesti, nu existi! Poti sa ai miliarde, poti sa ai hambare pline, poti sa ai lumea intreaga, daca nu le pui in slujba iubirii, totul se pierde in neant. Isus, nu numai ca ne-a invatat ceea ce trebuie sa facem, ci El insusi s-a facut semnul caritatii divine. Invatatura lui Isus din Evanghelia de azi nu este o amenintare, o incercare de a trezi in ascultatorii sai o teama fata de moarte care ar transforma in fum, intr-un balon de sapun toate sperantele omului. Nu! Isus ne plaseaza in viziunea escatologica de la judecata lui Dumnezeu. Bogatul parabolei este condamnat de Isus, fiindca bogatia lui se inchide in om si il transforma intr-un depozit de bunuri pamantesti – care nu-i mai permite sa se imbogateasca in Dumnezeu. Dupa 2000 de ani de crestinism, inca nu am invatat sa dam prioritate lucrurilor vesnice. Poate ca vom ramane si noi uimiti in fata judecatii lui Isus: Nebunule! Si totusi, Cristos are dreptate. A discuta despre impartirea mostenirii sau chiar gandul la largirea hambarelor, cand imparatia lui Dumnezeu bate la usa, este cea mai mare nebunie. De cate ori, si noi judecam la fel! Nebuni parintii care au transpirat atata pentru imbunatatirea conditiilor initiale, deseori precare, pentru ca nimic nu au acumulat pentru sufletul lor nemuritor!... Nebuni noi, care spunem ca facem in asa fel ca viata copiilor nostri sa fie mai usoara, fara insa a face cel mai mic efort pentru ca acel copil sa nu aiba un suflet complet gol!... Nebuna este societatea, care atat ii admira pe asa-numitii stahanovisti sau eroi ai muncii sau veterani de razboi, in fata carora cei mai multi incep sa fie invidiosi, frustrati si exterminati!... Unde este comoara ta acolo este si inima ta – zice Isus. La judecata, despre care Isus vorbeste in parabola, nebunia zgarcitului nu se mai masoara cu ceea ce pierde din bogatia sa in momentul mortii, ci cu ceea ce pierde in viata de dincolo, fiindca nu s-a imbogatit in Dumnezeu. De aceea, in lectura, Sfantul Paul ne spune ca, odata cu invierea lui Cristos, poarta Imparatiei s-a deschis, se poate intra, si este cazul ca fiecare sa se grabeasca pentru a nu ramane pe dinafara. Fiindca, in momentul mortii, totul se intampla in ascuns si in timpul noptii. Sfantul Paul ne incurajeaza si spune: „Voi (crestinii) ati murit pentru pacate si viata voastra este deja ascunsa cu Cristos in Dumnezeu”. Dupa Cristos, crestinul constient trebuie sa fie bogat in Dumnezeu. Lucrand noi cu mai mult calm, cu nadejdea nemuririi in suflet, cu mai putin egoism, cu mai putina agitatie, dar cu mai multa dragoste – lucrurile de jos, adica cele pamantesti, ne vom permite sa fim bogati si in Dumnezeu. Psalmul de astazi ne propune o rugaciune potrivita: ascultand glasul Domnului, fara sa ne impietrim inimile noastre. Heinrich Francisc