Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Şcoala cu clasele I-VIII „Al. I. Cuza” Baia Mare – director prof. Grigore Mureşan – s-a înscris în Programul Schools Pledge 2012, care este parte din Big Dance 2012, eveniment de mare impact internaţional, organizat de London`s Legacy Trust UK, în colaborare cu Consiliul Britanic.
Programul are două obiective majore : să încurajeze şcolile din Marea Britanie şi din întreaga lume să danseze 20 de minute în plus pe zi pe parcursul săptămânii Big Dance – 7-15 iulie 2012; să încurajeze şcolile din Marea Britanie şi din întreaga lume să ia parte la încercarea de a doborî recordul mondial pentru „Cel mai mare obicei al dansului” (varii locaţii) pe data de 18 mai 2012.
Scopul acestui program este de a susţine şcolile să folosească dansul într-un mod creativ şi de divertisment, în vederea creşterii timpului alocat activităţii fizice ca pregătire pentru Jocurile Olimpice din Londra 2012.
Şcoala cu clasele I-VIII „AL. I. Cuza” a participat la acest program cu 50 de elevi, îndrumaţi de profesorul de educaţie fizică şi sport Istvan Bokor. Dansul, cu o coregrafie unică la nivel mondial, realizată de recunoscutul coregraf internaţional Wayne McGregor, a fost interpretat de elevi în incinta sălii de sport a Clubului Sportiv Municipal Baia Mare vineri, 18 mai 2012, la ora 13, dată şi oră convenite pentru toate şcolile înscrise.Pe lângă faptul că s-au încurajat parteneriatele între şcolile din Marea Britanie şi alte ţări, s-au urmărit prin acest program şi activităţile sale în încercarea de a doborî recordul mondial la numărul de participanţi şi numărul de locaţii. Programul a fost monitorizat în vederea întocmirii documentaţiei necesare pentru participarea şcolii noastre la doborârea recordului mondial. Monitorizarea a fost realizată de alte două cadre didactice din şcoală şi a constat în înregistrarea nominală şi numerică a elevilor participanţi, în fotografierea şi înregistrarea video a dansului.
Prof. Monika Bandi – Consilier educativ