Schimbul de azi/Papa, un Sfant care l-a descoperit pe Dumnezeu printre atei

„... starea Papei Ioan Paul al II-lea este critica (...) Biserica Catolica se pregateste pentru moartea Suveranului Pontif (...) Papa este pregatit sa plece (...) Electroencefalograma Papei e liniara (...) Papa a murit!” In amalgamul vestilor sumbre care se succed cu repeziciune, o lacrima joaca tremurand in ochii unui copil. Privirea impaienjenita ii e atintita spre ecranul care pare a fi scena de pe care se va anunta frangerea destinului unui Om si inaltarea unui Sfant catre Dumnezeu. In pumnii sai micuti, copilul strange o cruciulita despre care i se spusese ca fusese sfintita de catre cel despre care acum vorbeau toti „oamenii mari”. Pe ecran, purtatorul de cuvant al Vaticanului anunta cu vocea stinsa: „starea sanatatii Sanctitatii Sale este iremediabila!” Verdictul taios (dar datator de sperante: „traieste!” - inca... pentru cat timp?), tremura solemn in durerea miilor de credinciosi adunati in Piata San Pietro, templul crestinismului mondial. Angelo Comastri, vicarul-general al Vaticanului se roaga impreuna cu multimea. Este soapta-strigat a unei dureri intense: omenirea este pe cale sa-si ia ramas bun de la unul dintre cei mai iubiti conducatori religiosi pe care i-a avut vreodata. In urma cu ceva timp, se vorbea de o coalitie a cardinalilor care ar fi studiat posibilitatea repetarii „fenomenul Petru de la Morrone”. Ales sub numele Celestin al V-lea, eremitul Petru (care pe vremea aceea avea 87 de ani), aparea in ochii poporului drept un Papa Sfant, mai ales ca s-a infatisat la locul consacrarii calare pe un magar (simbol al smereniei). Numai ca Celestinul era vazut de colegiul cardinalilor doar ca o solutie de compromis. Presiunile si lipsa de sustinere a cardinalilor l-au determinat pe Celestin, un magnet al pelegrinilor, sa abdice si sa revina la chilia pe care o abandonase in favoarea tronului petrin. Acum, „corbii” roiesc din nou deasupra succesiunii. Prezumtiile „inca neracite” au ceva din gloantele lui Mehmet Ali Agca, cel care in mai 1981, il impusca in Piata San Pietro. Ii va ierta si pe „corbi”, asa cum l-a iertat pe Agca. Se intocmeste „tabelul posibililor succesori” (cardinalii electori sunt 117, dar doar sase dintre ei vor intra in „competitie” si se spune ca doar trei au sanse: italianul Angelo Sodano, austriacul Christoph Schoenborn si Oscar Andres Rodriguez Maradiaga, din Honduras - pana atunci cardinalul spaniol Eduardo Martinez Somalo si cardinalul austriac Ratzinger vor conduce Colegiul Sacru). In acest timp, peste „corbii” care-l asteapta cu sufletul la gura pe cardinalul Camillo Ruini (desemnat, potrivit canonului, sa anunte decesul Papei) plutesc suferintele Papei, curmate de curatenia gandurilor sale. P.S.: Ii spun acelui copil care strange inca in pumni cruciulita sfintita ca Papa (primul Papa slav si primul neitalian din ultimii 455 de ani) se gandeste, poate, la copilaria petrecuta in Wadowice sau la momentul in care l-a descoperit pe Dumnezeu, studiind, in secret, teologia in timpul ocupatiei naziste. Copilul ma intreaba serios: „daca l-am descoperit pe Dumnezeu, e obligatoriu sa fiu Papa?” Il linistesc... Catalin VISCHI