Schimbul de azi/Ion Iliescu, un Spiderman al trecutului

Vehementa fostului in Consiliul prezentului … unul dintre cele mai bune cover-uri publicitare mi s-a parut cel care promova un spray impotriva insectelor. Flaconul era asezat, asa cum era firesc, in prim-plan. In planul secund, spotul il avea pe Spiderman, prabusit intr-o inconstienta sinistra. Umor negru. Mi-am spus ca persoanele care au creat spotul au dezamagit copiii, dar, cu toata drama, nici in marketing nu e loc de sentimentalisme, iar copiii nu faceau parte din target-ul lor. Adultii, potentialii cumparatori, au zambit. Reclama avea succes, cifrele care exprimau vanzarile erau explozive, insecticidul se golea de pe rafturi. Insa, odata, in timp ce urmaream a enspea oara ultradifuzatul spot, un pusti mi-a surprins zambetul tamp. Reactia faciala era deja un fel de gest reflex (spotul ne transformase peste noapte in clone ale cainelui lui Pavlov). Trist, m-a intrebat inocent: de ce razi, te bucuri ca a murit Spiderman? Explicatiile mele nu au avut nici un fel de logica pentru pusti. Vazuse cu ochii sai drama eroului preferat, iar regia, marketing-ul, sau batalia pentru target erau notiuni abstracte, de neinteles. De atunci mi-am transformat telecomanda in arma de autoaparare si nu am mai urmarit spotul. Astazi, in ziua unei alte “nemuritoare” intruniri a Consiliului National al PSD mi-am reamintit spotul cu Spiderman. In acest cover version, rolul eroului rapus era jucat de Ion Iliescu (“ma voi gandi daca voi ramane membru al partidului”), pustiul era Vanghelie (inlacrimat de durere pentru esecul batranului sef de trib, mereu “cinstitul si saracul” exponent al nostalgicilor), iar in rolul insecticidului era Mircea Geoana (“am depus eforturi pentru a drege nemultumirile care au aparut”). Impresia regizorilor (analistii politici) a fost ca batranul Spiderman, sprayat in idealuri, a atacat actuala conducere din dorinta de a arata sustinatorilor de partid ca are muschii formati pentru un alt partid. Unul nou. Ca o decizie de a nu mai urmari un spot publicitar. Intre a accepta infrangerea, fie aceasta realizata cu pretul tradarii, si a se agata disperat de un covrig ce pluteste pe post de colac de salvare, Ion Iliescu a ales sa se scufunde dar nu singur, ci incercand sa se agate disperat, amenintator, de gatul celei care incerca sa-l scoata din apa. Ratiunea. Acuzele sale (vehemente, nu rationale) pareau o panza de paianjen intinsa in tentativa de a-si forma o noua retea. Numai ca paianjenul nu-si tese niciodata panza in apa. Asta o stia nu numai Spiderman, ci si pustiul care si-l transformase in erou. P.S.: Dupa intrunirea Congresului National al PSD m-am inarmat din nou cu telecomanda. E acelasi umor negru. Desi Iliescu a inceput tarziu sa conduca Romania spre dezastru, cauza din care nu am reusit sa-l consider “un erou al copilariei”, “spotul” cu Spidermanul rosu al politicii romanesti se sfarseste urat. Si nu-ti mai produce nici o placere. Catalin VISCHI