Schimbul de azi: Cea mai nenaturala dintre perversiuni

… e cenzurarea principiului liberal! Pleonasmul politic comis recent cu girul primului ministru Tariceanu, si constand din suspendarea din partid a unuia dintre proprii deputati, e un argument suplimentar al rezultatului sumbru enuntat de catre Transparency International. Barometrul Coruptiei Globale 2005 a concluzionat ca partidele politice reprezinta principalul sector romanesc corodat de coruptie. Cu atat mai mult, aceasta mutare disperata cu accente paranoide a capilor liberalilor romani intareste deziluzia elitelor in cea de-a doua forma de alianta politica de centru. Dupa deplorabila tentativa botezata CDR, actuala grupare de la guvernare se pregateste si ea sa “celebreze” ratarea reabilitarii unei tari macinate marunt de corupti invizibili. Invizibili, macar prin prisma faptului ca “nu i-a vazut nimeni”, niciunul dintre cei pe care-i platim sa vegheze. Vria Romaniei nu poate fi strunita cu haturi trase de oameni care actioneaza diferit. Acum, Tara e sugrumata intre hais si cea! Infirmand logica “liberala” (ma intreb daca nu cumva si logica trebuia inclusa intre ghilimele), cea mai nenaturala dintre perversiuni e… castitatea. Aceasta e concluzia la care a ajuns, Orb in Gaza, domnul Aldous Huxley. Dupa ce acest gand a dobandit forma finala, Huxley l-a exprimat. Intai in soapta, apoi cu voce tare. Imi place sa cred ca a si zambit, stingherit (mandru?) de rezultatul propriilor conexiuni neuronale. Un vulgar, vor afirma, scarbiti, puritanii. Emanatia unei confuzii medicamentoase (“iar a incurcat doza de lecitina cu un LSD californian!”), vor concluziona rationalii. Tare nene!, vor saliva vesnic necititorii acestei scrieri. Poate dumneavoastra sa va mai intrebati: de ce? De ce ar fi castitatea o perversiune? Si daca e, de ce “e cea mai nenaturala”? Spre deosebire de primul ministru al Romaniei, Huxley nu s-a ascuns nicicand dupa masca scuzabilitatii. Teatralitatea sa era naturala, nefortata de cresterea hiperbolica a actiunilor la bursa. Nascut in Godalming, ramas orfan si studiind la Colegiul Etton, pe cand avea doar 16 ani Huxley si-a pierdut vederea. Timp de 18 luni a fost orb intr-o lume oricum mult prea oarba pentru a-i observa drama. S-a incapatanat sa buchiseasca in Braille, si-a castigat respectul si prietenia marilor romancieri ai vremii, dar a devenit si un guru al comunitatilor hippie din California. Drogurile (LSD, in special) l-au convins sa vada ceea ce intunericul ii ascundea. Pana la urma, adjuvantul a fost fatal. Pentru ca nimeni nu a “atins” absolutul, cred ca ar fi normal ca si puritanii, vehementi contestatari, sa-i acorde celui Orb in Gaza circumstante atenuante pentru clasarea castitatii pe prima treapta din clasamentul perversiunilor. Macar pentru faptul ca Huxley, drogatul, genialul, plansul, rasul, ne-a ajutat sa intelegem cel putin un fapt care explica decizia de azi a liberalilor: idealismul e toga nobila pe care gentlemenii politici si-o drapeaza peste setea lor de putere. P.S.: Ridicati capul din pamant si priviti cine imparte doze. Catalin VISCHI