Schimbul de azi / Anul marinarului a intrat la apã

... categoric, poezia acelei cârciumi consta în perenitatea scrumierelor. Niºte cutii de conserve, bãtute cu cuie în masã. În aºteptarea cafelei, un lichid incolor, cu gust de nechezol ºi îngrozitor de dulce, încercând sã-mi lãmuresc dilema referitoare la procedeul prin care dispar mucurile de þigãri din acele scrumiere-conserve, l-am auzit închinând pe unicul comesean, intersectându-ºi mesajul cu o colindã a lui Hruºcã, susuratã de-un bãtrân casetofon (de genul celor montate pe vapor): te pup, mã Traiane, tatã, te pup! La mulþ’ ani ºi... sã trãim bine! Frigul pãtrunzãtor (sau curiozitatea?) mã-mpinsese în acel loc din apropierea Pieþei de Alimente? Frig era ºi acolo, însã am gãsit repede trei argumente determinante: nu ningea, nu bãtea vântul ºi era un „observator”... cât o minã de aur. Mirosul de grajd se compensa cu poezia naturalã a acelui precupeþ, beat, în pofida faptului cã încã era dimineaþã. Jurnalistic, personajul „fãcea” mai mult decât o votcã ieftinã pe care-o avea în faþã. Intrase sã-ºi usuce ciorapii. Am vinit de cu noaptea, ºefu’!, m-a lãmurit. Apelativul ºefu’ l-am dobândit cu o nouã votcã aºezatã paralel cu ciorapii sãi, pe masã - prima cinste pã zâua de azi, Doamne ajutã! Formalismul nu a fost o piedicã în fluidizarea conversaþiei ºi am descoperit, uimit, ce rapid adjuvant al intimitãþii e vodca: Mã, io dacã aº putea fi de Revelion la televizor, sã dau mesaj la tãþi românii, aºa, pãi mã... Pfai, ce-aº mai zâce... Fãrã fricã, cã amu-i democraþie. Barmanul a eºuat în tentativa de a-i tempera decibelii. Ce, eºti comunist?, l-a întrebat, retoric, consumatorul de democraþie ºi votcã. Ce-ai spune, l-am întrebat. Aº zâce aºa: La mulþ’ ani pântru douã mii ºasã ºi sã trãim bine! Asta cu „Sã trãim bine”, musai aº zâce-o. Cã Traian ’i de-a nost’. De-a poporului. Nu l-am mai plictisit cu mutãrile „marinãreºti” din CSAT. În definitiv, ce mai însemnã CSAT comparativ cu un deþ de votcã? Pe drumul de întoarcere, frigul mi-a readus în memorie câteva fraze biciuite de Gheorghe Tãnãsescu, un român din Baltimore pe care Oceanul nu-l împiedicã sã-l analizeze pe preºedintele marinar. “Întrebat de studenþii români de la universitãþile Stanford ºi Berkeley când se va curãþa Romania de comuniºti?, Bãsescu a rãspuns cã se considerã ultimul comunist la putere ºi poate cã la alegerile urmãtoare vom avea ºi un preºedinte care sã nu fi fost membru de partid. Dacã pentru amãrãºtenii noºtri asta înseamnã lungeste-mi Doamne boala pân’ s-or coace cãpºunile, pentru europeni, alergici la imigranþi, apare de actualitate sloganul, mai vechi, al studenþilor din Chiºinãu: Europa, pazea, vin comuniºtii. La împlinirea unui an de când a câºtigat prezidenþialele, Bãsescu a dezvãluit realizãrile: Anul acesta am fãcut ceea ce era esenþial, am pus o ancorã solidã în ceea ce priveºte securitatea României. Anul viitor vom pune ancora prosperitãþii. Mã tem cã mulþi se vor simþi frustraþi ºi înºelaþi în aºteptãrile lor; ei au votat un preºedinte care le-a promis eradicarea corupþiei ºi a sãrãciei, iar dupã un an le spune ca EL ºi numai EL a schimbat prioritãþile: întâi securitate ºi la anul prosperitate. Niciodatã sãtulul n-a crezut flãmândul.” P.S.: ªi ultimul “peseu” al anului îi aparþine tot domnului Tãnãsescu. “Cer scuze celor vizaþi, dar mi-am zis: dacã nu e dreptate, macar un pic de adevar sã fie. În rest, sã trãiþi bine, La anu’ ºi La Mulþi Ani.” Cataliin VISCHI