Schimbul de azi/''Ali Baba'' si misterul pietrelor pretioase

... in seifurile unei banci din Romania, intesate de fosti securisti si desavarsita in arta falimentului de ingineri financiari cu puternice proptele politice, existau pietre pretioase evaluate la 5 milioane de dolari... Fiecare poveste mafioto-financiara care incepe asa ma determina sa ma cufund adanc in fotoliu, sa-mi aprind o tigara si sa verific incuietoarea usii. Spre „disperarea” confortului personal, marturisesc ca, de aceasta data, nu o sa procedez asa, cel putin din patru considerente: 1) stau de 14 ore pe un scaun care-mi va „desavarsi”, intr-un final, coloana vertrebrala (da’ cate nevertebrate nu traiesc bine-mersi!), deci n-am fotoliu. 2) m-au acrit astazi atatea tigari (e-nchiderea editiei, ma-ntelegeti, sper...), deci n-o sa mai fumez un timp. Scurt. 3) din principiu, nu-nchid usa decat atunci cand dorm (ceea ce nu-i cazul acum, in pofida aparentelor), deci abandonez si pista asta. 4) eu sunt povestitorul (spre ghinionul vostru), iar daca mi-as indeplini confortul pervers, cine sa spuna povestea? Arin Stanescu? Dupa acest prolog, care contine imbecilizant de multe amanunte, sa trecem la continutul povestii care a dus la disparitia unor insignifiante pietre pretioase in valoare de, ma repet, dar am auzit ca repetitia e mama inetelpciunii, desi am suficiente argumente pentru a nu fi atat de sigur de veridicitatea, 5 milioane de dolari. Faimoasele pietre erau lasate la acea banca, in casete de valori, ca garantie in urma unor imprumuturi nerambursate. Dupa ce s-a „rezolvat” falimentul bancii cu pricina, pe filiera politico-militara, administratorul societatii lichidatoare a solicitat o reevaluare a „subiectului” nostru. Asa ca pietrele pretioase au fost incarcate si transportate in Belgia. Pana in Belgia, drumul lung, praful, credulitatea si interesul au facut ca pietrele pretioase sa devina... nepretioase. Practic, s-a decis ca sunt niste falsuri atat de grotesti, incat expertii belgieni (platiti regeste, ca era de unde) au considerat ca valoarea reala era cel mult 70 de mii de dolari. Inainte de a ne baga degetu-n gura si a fluiera a paguba, sa ne concetram putin atentia catre „castigator”. Pentru ca a existat si un castigator, ca-n fiecare teapa executata muncitoreste in Romania neproletariatului postdecembrist. Asadar, cine ar fi avut de castigat daca pietrele erau intr-adevar „nepretioase”? Asta e o intrebare tip scoala de soferi, in care pot fi valabile ambele raspunsuri, sau doar unul: 1) Persoane din interiorul bancii (care nu au supraevaluat „pe degeaba” o garantie pentru un credit) si fericitii posesori ai creditelor (care si-au bagat picioarele-n ele de sticle colorate si n-au mai rambursat banii imprumutati). 2) Grupul de interese din jurul lichidatorului (care au trucat evaluarea in scopul pe care numai „organele de control” nu l-au depistat). Ei, va las sa bifati varianta corecta, cat timp eu scriu un „peseu”. P.S.: Marturisesc, indiferent de raspunsul pe care-l dati, nu pot sa va ofer „carnetul de conducere pe pietrele pretioase”. Asa ca o sa va ofer un macadam al intregii povesti. Peste doua saptamani. Catalin VISCHI