Schimbul de azi

Securist-sef in inchisoare! Colonelul Gheorghe Go-ran, fostul dirijor al corului robilor ideologici ai lui Ceausescu (a se citi: fost sef al Securitatii Maramures), este un argument forte al adeptilor sloganului conform caruia viata asta nenorocita seamana cu un lift cu traiectorie sinusoida: urci-cobori, da’ nicicand nu te omori (cu firea). Ceea ce urmeaza e o poveste buna de scos ochii celor care se plang ca securistii lui Ceausescu au fost detergentizati si reintegrati „fara pata” in societatea romaneasca pseudo-democrata. Cel intrat in istorie ca ultim sef al politiei politice din Bucuresti a ispasit (in inchisoare, spre deosebire de alti condamnati care „n-au suportat regimul de detentie”) o pedeapsa mai mica decat infometatii hoti de gaini de pe vremea dictatorului Nicolae Ceausescu: 1,6 ani. Insa condamnarea lui Goran a fost tinuta departe de timpanul-public. Are si acceptarea compromisului pretul ei. Aplecandu-ma cu reverenta asupra amintirilor-cosmar ale fostilor detinuti politici aruncati in inchisorile tortionarilor socialisti, voi reaminti succint celor mai tineri viata, traseul si opera tovarasului Goran. In anii ’80, to’asu’ maior Goran de la Directia de Cercetari Penale ii pistona de dizidenta pe Doina Cornea si Paul Goma. Pentru actele de vitejie si slugarnicie ceausista a fost ridicat la grad de locotenent-colonel si promovat in functia de sef al Securitatii Maramures (in 1985). Neurmarind sa se ingroape intr-un loc aflat pe harta in apropierea cuiului, dupa ce a indeplinit cu abnegatie planul cincinal la periat anti-ceausisti maramureseni, Goran-san a fost numit ca ultim stab al Securitatii Capitalei (miscare la care implicit a mai primit un „bolovan” pe umar - respectiv, gradul de colonel). „Pastratorul de amintiri-rudenii si cunoscuti in Maramures”, Goran este unul dintre putinii securisti care „au picat de fazan” in urma miscarii de trupe kaghebisto-securiste din decembrie ’89. Adica a fost ascuns pe termen scurt si limitat (un an si sase luni) la mititica. Explicatia „sereistilor” a fost dogmatica: pentru ca „in cursul noptii de 21-22 decembrie 1989, a parasit unitatea fara sa dea nici un fel de ordin si fara sa anunte cine il inlocuia la comanda, reaparand abia dupa 25 decembrie ’89, cand deja situatia incepuse sa se stabilizeze”. Ce-a facut Goran in cele trei zile in care “a lipsit nemotivat”, taman aceleasi trei zile in care acompaniamentul sonor era format din focuri de secerare a revolutionarilor? Putini stiu, si mult mai putini vor afla. Incercand sa elucideze misterul “teroristilor din ’89”, Silviu Brucan ii enumera pe capii tuturor structurilor Securitatii: Andruta Ceausescu, colonelul Ardeleanu, generalul Neagoe si… colonelul Goran. P.S.: Dupa eliberare, vizitand nostalgic Maramuresul, to’asu’ Goran a raportat ca pentru sine: “pacat ca ne-am impuscat noi securistii-ntre noi. Da’ de platit au platit numai fidelii lui Ceausescu. Kaghebistii au avansat bine-mersi…” S-a mai tras o tuica. Veritabila! Catalin VISCHI