• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 30 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Aprilie , 2005

Scandal politic in invatamantul maramuresean!

Valuri politice in invatamantul sighetean! Sandu Pocol, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean, ignora protocolul semnat de Alianta DA, numind ca director al celui mai mare liceu din Maramures un controvesat membru PSD. Conform protocolului, cei care trebuiau sa desemneze directorul erau liberalii. Profesorii sustin ca noul director al Grupului Scolar pentru Industrie Mica si Servicii a instaurat deja teroarea in liceu. Imediat dupa numirea lui Sandu Pocol in functia de inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures (ISJ), suficiente voci din Maramuresul istoric au prevazut ca Gheorghe Ananie, prietenul sighetean al noului sef judetean al invatamantului, va ajunge curand director. Zvonistica a fost confirmata! Si ce e rau in asta?, veti intreba. Ei bine, Ananie nu are o imagine foarte buna, el fiind in trecut cercetat penal pentru oaresce incasari de foloase necuvenite (de care a scapat, el stie cum). Daca pana acum numele Ananie a fost consemnat in publicatia noastra doar prin prisma Stelei Ananie, sotia sa (ajunsa prin merite deosebite din oficianta la Oficiul Postal, ofiter de politie la varsta de peste 40 de ani), e momentul sa faceti cunostinta si cu subiectul acestei scrieri. Traseul politic al lui Gheorghe Ananie a fost unul scurt si limpede: UTC, FSN, PD, PUR, PSD (a fost inclusiv vicepresedinte al PSD Sighet) si din nou PUR. Pentru cine se pregateste In 5 aprilie 2005, Stefan Michnea, fostul director al Grupului Scolar pentru Industrie Mica si Servicii Sighetu Marmatiei (fostul liceu nr. 2), numit de PSD pe criterii politice, si-a depus finalmente demisia. La numai o zi dupa aceasta „intamplare”, in 6 aprilie, Ananie a fost numit director al celui mai mare liceu din judet, o unitate la care invata vreo 2.700 de elevi. Directorii adjuncti (Nicolita Crauciuc si Silvia Iurasciuc) au fost mentinuti in functie. Fapt fara precedent in istoria Maramuresului, la auzul numirii lui Ananie la conducerea liceului, sefii de catedre si de comisii metodologice si-au dat demisia in bloc! La fel au procedat si patru din cei cinci profesori membri ai Consiliului de Administratie. Mai mult, din cei 50 de profesori titulari, 30 au semnat un act prin care i-au cerut (inca din 18 martie) lui Pocol sa numeasca o alta conducere, profund nemultumiti de ”administrarea bugetului, planul defectuos de invatamant, lipsa de comunicare dintre profesori si directori, precum si intre directori”. Dupa numirea cu bucluc, in 7 aprilie, aceiasi profesori au semnat un protest adresat lui Pocol, nefiind de acord cu Ananie si sustinand o echipa manageriala condusa de profesorul Vasile Mich (doctor in fizica, tanar si energic) si adjunctii Viorica Moldovan si Maria Turda. Tatal Dracului In liceul sighetean, atmosfera e exploziva. Dascalii, grupati in sala profesorala, au declarat ca sunt terorizati: ”suntem amenintati, ni se telefoneaza acasa si suntem insultati (porcule, nemernicule, nespalato). Ananie a introdus atmosfera asta securistica (ce faci?, cu cine vorbesti?, vezi sa nu...) pe vremea cand a fost director adjunct aici (numit tot pe criterii politice, in anii 2000-2002, an in care a trecut apoi pe o functie similara la Grupul Scolar Forestier, n.red.). Am scapat de dracu’ si am dat de taica-su! Liceul are o multime de probleme. S-au desfiintat sectiile de Mecanica pentru a se infiinta departamentul Electrotehnica (desi Sighetul n-are decat intreprinderi mecanice!), asta pentru a se putea lua spaga de 4.000 euro pentru un post de titular. S-a desfiintat o sala de clasa pentru a se deschide un fast-food, proprietate a fratelui profesorului Csatari (mana dreapta a directorului Michnea). Aici nu e promovata valoarea, ci incompetenta! Elevii dau 500.000 de lei pentru un atestat (la sfarsitul de ciclu, clasele cu profil tehnologic). La 200 de elevi absolventi, rezulta 100 de milioane incasari bani negri pe an. Directoarea adjuncta Iurasciuc a intreprins o serie de actiuni la limita legii. Cat despre elevi, ei spun ca nu mai vin la scoala si nu mai invata, pentru ca vor rezolva-o acum cu Ananie!” Reactia politica Factorii locali de decizie ai PNL si PD sunt nemultumiti si pun numirea pe seama relatiei stranse dintre Pocol si Ananie, banuindu-se chiar ca a costat o suma frumoasa. Situatia este analizata si la nivel judetean. Cristian Anghel, liderul liberalilor maramureseni, spune ca stie problema doar din auzite: „stiu ca a fost o discutie la nivelul Aliantei pe aceasta problema, dar eu nu am putut sa particip. In mod normal, numirea pe aceste functii se face pe baza unui protocol stabilit la nivel local.” Mircea Man, liderul PD Maramures, promite analizarea problemei: “nu comentez hotararea inspectorului general, este major. Sigur, vom analiza aceasta decizie, doar oameni suntem si toti gresim. Nu cred ca este de sarit in apa. Nu zic ca aceasta este varianta buna, decizii politice sunt peste tot, dar daca ne uitam la fiecare gradinita din oras unde vom ajunge? Noi sustinem in continuare schimbarea din functiile de conducere a oamenilor implicati in politica PSD.” Se mai zvoneste ca intre Gheorghe Ananie si Valer Koman (consilier judetean PNL si coleg cu Ananie la Grupul Forestier) s-a facut un „pact” prin care Ananie preia Grupul Industrie Mica, iar al doilea Grupul Forestier (desi prin protocolul Aliantei incheiat la nivel sighetean primul liceu revenea PNL, iar al doilea PD). Asa, cu voia lui Pocol, Liceul a ajuns in mana PSD-PUR, iar Grupul Forestier va fi ori al PNL, ori va ramane in mainile PSD (condus de actualul director Mariana Stetca). In cursul saptamanii trecute, o delegatie a ISJ Maramures a participat la Consiliul de Administratie a Grupului Scolar pentru a lamuri situatia. Desi Sandu Pocol sustine ca starile de spirit s-au mai linistit, in liceu este aceeasi atmosfera tensionata. Doar elevii il prefera pe Ananie. Printre viitorii absolventi circula zvonul ca 1.000 de euro te poate scuti de efortul de a te pregati pentru bacalaureat. La nivelul certitudinii: Ministerul a propus scoaterea postului de director la concurs in maxim 30 de zile. Ramane de vazut cat de repede se va misca ISJ. Urmarim concursul, ceea ce-nseamna ca vom reveni. Sandu Pocol: “Ma acuza ca am pus un director pesedist!” “Am facut o numire legala. In liceul acela tot timpul au fost probleme si nu au avut niciodata conducere din interior. In 1996-2000 directorul a fost de la Forestier, dupa aceea, cand s-a schimbat guvernul, a venit de la Dragos Voda. Este cel mai mare liceu din oras si sunt tot felul de interese. Ei (profesorii, n.red.) ma acuza ca am pus un director pesedist, dar daca si posturile astea se negocieaza, hai sa negociem atunci si postul de femeie de serviciu. Eu stiu ca functia mea a fost negociata politic, dar pana aici. Pe mine nu ma intereseaza negocieri de genul asta. De la Bucuresti am aflat ca se vor organiza concursuri pentru locurile vacante si nu vor fi mai fi discutii. Peste 2-3 zile se va afisa in Monitorul Oficial si vom putea organiza concursul in maxim 30 de zile. Sigur, se pot interpreta multe, dar eu sunt prieten cu toti directorii de liceu din judet, doar sunt de noua ani inspector si am o colaborarea normala cu toti.” - Sandu Pocol, inspector scolar general. Memoriu catre inspectorul sef Cadrele didactice din Grupul Scolar pentru Industrie Mica si Servicii Sighetu Marmatiei sunt profund nemultumite de activitatea echipei manageriale din institutia mai sus amintita vizand urmatoarele aspecte: - conditiile create in scoala pentru desfasurarea activitatii instructiv-educative in iarna care a trecut; - modul de administrare a bugetului institutiei; - elaborarea planului de invatamant pentru anul scolar 2005-2006, care nu tine cont de dotarile si resursele umane si materiale existente in scoala la nivelul catedrei tehnice; - slaba administrare a activitatii in cadrul catedrelor si lipsa de comunicare intre cadrele didactice si directori, precum si intre directori; Credem ca, in conditiile actuale existente in scoala, formarea unei noi echipe manageriale credibile in ochii cadrelor didactice este singura solutie viabila. Ca urmare a celor amintite mai sus, va rugam sa luati masurile necesare pentru restabilirea in scoala noastra a unui climat propice desfasurarii activitatii instructiv-educative. 30 de profesori titulari din liceu Teofil IVANCIUC, Mihaela MIHALEA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.