Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Scandal la Colegiul „Gheorghe Şincai” Baia Mare
Unul dintre cele mai controversate subiecte ale săptămânii trecute a fost scandalul de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare. O poveste cu elevi care protestează, cu directori care demisionează, cu autorităţi locale care intervin în dispute. O poveste…
După multe zile de proteste ale tinerilor din capitală şi marile oraşe ale ţării, a venit ca o bombă scandalul uniformelor de la Colegiul băimărean. Se pare că o parte din elevii liceului nu agreează uniforma pe care sunt obligaţi să o poarte, o uniformă apărută în urma unor reglementări legale şi de ordine interioară.
De fapt, după Revoluţie au existat mai mulţi ani în care libertatea rău înţeleasă de toată lumea a dus la dispariţia uniformelor şcolare, a însemnelor şcolare. Unii afirmă că este bine, alte voci arată că declinul şcolii, a disciplinei şcolare au rădăcini şi în libertatea elevilor de a purta ţinute ce nu se încadrează în limitele impuse de o anumită decenţă în comportament, în unităţile de învăţământ.
În acest context, la Şincai, graţie reţelelor de socializare, au apărut îndemnuri la proteste împotriva uniformelor de la Colegiu, a regulamentelor şcolare, împotriva directorului Cristian Heuberger.
Protestele s-au radicalizat, de pe reţelele de socializare s-a ajuns în clase, pe holuri, afară.Următorul pas a fost o întâlnire între primarul Cătălin Cherecheş, elevii Colegiului, conducerea acestuia, în cadrul unităţii şcolare.
Aici au avut loc discuţii aprinse, ce au dus la demisia oferită de directorul liceului. Pe de altă parte, şi elevi ai Colegiului au avut ieşiri greu de catalogat, dar şi autorităţile, directorul au avut păreri ce nu au oferit o rezolvare conflictului.
După demisie, protestele şi discuţiile au continuat, mai ales în mediul virtual, acolo unde, sub protecţia anonimatului se spun lucruri incredibile, şi de-o parte şi de alta. Pentru cineva de-a afară este greu să înţeleagă ce se întâmplă, de fapt.
Pe site-ul petiţii online a fost postată o petiţie pentru rezolvarea situaţiei de la Şincai. Ea a fost semnată de 480 de semnatari din Baia Mare şi din diaspora.
„La presiunea primarului, fost elev al Colegiului Şincai, în timpul întrunirii în amfiteatru, şi la un număr mare de injurii nefondate, domnul Cristian Heuberger, directorul colegiului, a demisionat. Această demisie este un pas enorm înapoi pentru dreptate, democraţie şi corectitudine. Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” a pierdut enorm. Nu putem lăsa ca o persoană ca şi elevul menţionat, Şerban Rusu, să atenteze în mod incorect la poziţia directorului liceului fără a fi pedepsit”, se arată, printre altele, în petiţia postată.
La rândul său, primarul Cherecheş a spus că nu a făcut nicio presiune pentru a-l schimba pe director şi că a venit la Colegiu la invitaţia făcută de Heuberger. Primarul băimărean consideră că are dreptul să vină la astfel de întâlniri şi crede că elevii pot cere să poarte uniformă sau altceva, în concordanţă cu dorinţele tinerilor.
El a mai spus că ar fi vorba şi de faptul că orele sunt supravegheate cu sistem video ceea ce creează un disconfort elevilor.
Una peste alta, la Şincai este tensiune şi disconfort.
Pentru a clarifica situaţia de la Colegiul băimărean, Inspectoratul Şcolar Maramureş a dat un comunicat de presă în care sunt prezentate punctele de vedere ale celor care conduc învăţământul maramureşean.
„Sistemul de învăţământ românesc garantează respectarea tuturor libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului. Exprimarea oricărui punct de vedere trebuie făcută conform legislaţiei în vigoare, prin evitarea jignirilor, a ridiculizărilor care nu se justifică într-un mediu academic. În consecinţă, conform ROFUIP este interzis elevilor şi tinerilor din învăţământul preuniversitar:
- să organizeze şi să participe la acţiuni de protest, care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează participarea la programul şcolar;
- să aibă comportamente jignitoare, de intimidare, discriminare si atitudini ostentative si provocatoare;
- să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ sau să lezeze în orice mod imaginea publică a acestora;
ROFUIP (art. 4) are precizări clare, conform cărora „Unităţile de învăţământ se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe politice sau religioase, în incinta acestora fiind interzise crearea şi funcţionarea oricăror formaţiuni politice, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de natură politică şi prozelitism religios, precum şi orice formă de activitate care încalcă normele de conduită morală şi convieţuire socială, care pun în pericol sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a beneficiarilor primari ai educaţiei şi a personalului din unitate”.
În privinţa contractelor educaţionale, LEN art. 86 (1), (2) prevede că unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înscrierii antepreşcolarilor, respectiv a preşcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie.
Nerespectarea prevederilor contractului educaţional-tip de către unitatea de învăţământ este sancţionată de inspectoratul şcolar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.Respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ este obligatorie. Nerespectarea regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ constituie abatere şi se sancţionează conform prevederilor legale.
Privitor la instalarea camerelor video în sălile de curs, LEN, art. 272 (1), (3), (4), prevede aspecte conform cărora cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică.
Înregistrarea prin orice procedee a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce, iar multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activităţii didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv”, se arată în comunicatul semnat de inspectorul şef al Inspectoratului, Ana Moldovan.
Ultima oră
La închiderea ediţiei situaţia de la Şincai s-a schimbat cu 180 de grade. Primarul Cătălin Cherecheş a participat vineri la o întâlnire cu profesorii de la colegiul băimărean şi şi-a cerut scuze. Se pare că, după discuţia cu primarul, directorul Cristian Heuberger şi directorul adjunct Marina Lici au revenit asupra deciziei şi şi-au retras demisiile. Vom reveni.