Satele în care distanțarea socială e naturală

Într-o perioadă în care „distanțarea socială” a devenit un termen aproape la fel de uzual ca și salutul, iar orașele sunt înțesate de afișe și indicatoare care ne îndeamnă să „păstrăm dis­tanța”, vă propunem o incursi­une în Maramureșul arhaic, unde distanțarea e... naturală.
 
 
Cocoțate pe dealuri, cu case răsfirate și localnici care pot fi numărați pe degetele de la mâini, cătunele din Maramureș sunt zone care par rupte de vreme și de vremuri. Aici, „distanțarea socială” este un termen care nu-și găsește corespondent în realitate, pentru că oamenii au fost dintotdeauna distanțați de relief și de condițiile naturale. Vă propunem o drumeție imaginară în cele mai spectaculoase și izolate cătune maramureșene. Pregătiți-vă rucsacul cu imaginație și să pornim la drum.
Pornim pe drumul spre Târgu Lăpuș, după care urmărim indicatorul spre localitatea Ciocotiș. După vreo 6 kilometri, intrăm în­tr-o lume aparte, în care doar susurul apei și cântecul păsă­relelor perturbă peisajul incredibil, des­prins parcă dintr-un tablou. Am ajuns în satul Izvoarele, scăldat de valea Bloaja și străjuit de Vârful Șatra lui Pintea. Satul este format din vreo 15 gospo­dă­rii, iar la re­censământul din 2011, populația era de 48 locuitori.
Tot în Țara Lăpușului, pornim spre cătunul Aspra din comuna Vima Mică, o localitate cu 55 de locu­itori, cătun al satului Dealul Corbului. Aici, pe lângă peisajele in­credibile, ne așteaptă o biserică monument de o frumusețe ieşită din comun: Biserica de lemn „Sf. Împărați”. Lăcașul de cult a fost construit către sfârşitul secolului al XIX-lea (1892, conform listei monumentelor istorice înscrise în Patrimoniul cultural național), din lemn rotund nefăţuit, lipită cu lut, şi vopsită în albastru (mieriu), după modelul caselor tradiţionale din zonă. Planul bisericii este simplu, amintind şi el de structura caselor ţărăneşti cu pridvor, tindă şi cameră mare, care a fost extinsă pentru a face loc altarului. Aco­perişul din șindrilă este prevăzut cu un turn-clopotniţă ridicat deasupra pronaosului. Interiorul este văruit în albastru la nivelul pere­ţilor, având pictură doar pe boltă, iconostas şi pe parapetul balconului. Nici Dealul Corbului nu e un sat foarte populat. Conform ulti­mului recensământ, populație este de 91 de locuitori. În zonă, turiștii pot opta pentru un traseu spre Valea Rea, care se prezintă precum o succesiune de canioane-re­pezişuri frânte în şuvoaie paralele sau praguri cascadate, versanţi cu stâncării sumbre, alteori acoperite de cuvertura muşchilor, dar și spre Cetatea din Dealul Corbului. Bine­înţeles, nu putem rata nici Preluca Nouă și Preluca Veche, cu peisa­jele lor care îți taie răsuflarea.
Ne întoarcem spre Țara Chioarului, pentru a vizita un sat ceva mai mare, cu vreo 400 de locuitori, dar unul extrem de pitoresc și plin de istorie: Fericea. Localitatea apar­ține de comuna Valea Chioarului. În perioada interbelică, învățătorul Pop Darius (1887, Măgura Ilvei-1965) a întreprins o cercetare pri­vind existența inscripțiilor săt­mă- ­rene. La Fericea, care într-o epocă aparținea de comitatul Satu Mare, cercetătorul a descoperit o carte re­ligioasă copiată, scrisă de mână în limba română într-un limbaj arha­ic, ceea ce după opinia sa este o do­­vadă a vechimii locuirii româ­nilor în acea localitate. Pentru
exemplificare se oferă textul: „Şi acel domn îl chiema pe nume Urie dereapt aceia David împărat el șede pe scaunul împărății sale în Ierusalim și pe Urie el ul mâ­na la războiu în chipul său și era foarte cu noruc și cu străiște mare la războiu că el toate alenșigurile lui David le bătea”.
Tot în Țara Chioarului, popo­sim în cătunul Codru Butesei, care aparține de orașul Şomcuta Mare. Un sat cu vreo 200 de suflete. Biserica de lemn de aici datează din anul 1700. Lăcașul are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și figurează pe lista mo­nu­mentelor istorice.
Ceva mai aproape de Baia Mare, pe Preluci, se află satul Copalnic Deal, cu vreo 100 de locuitori, care aparține de comuna Copalnic Mănăștur. Tot în această co­mună se află satul Cărpiniș, cu 300 și ceva de locuitori. Satul are o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de la 1757, care merită vizitată.
Trecem „Dealu”, pentru a ajunge în Maramureșul Istoric. Prima oprire: satul Sâlța. Această loca­litate a devenit sat abia în 2006 și are vreo 200 locuitori. Tot pe Valea Izei găsim un sat ceva mai mare, dar la fel de răsfirat și de o frumusețe aparte: Slătioara, care aparține de comuna Strâmtura.
Urcăm pe Valea Vişeului, iar comunele Bistra, Ruscova, Repedea și, mai ales, Poienile de sub Mun­te excelează la capitolul cătune, unele încă neelectrificate. Unul dintre ele, Cornățea, a devenit celebru în întreaga țară prin faptul că are cea mai mică școală din România: cu o încăpere de 12 metri pătrați, aflată în vârf de deal, unde învață o mână de elevi.
Școala primară din Cornățea, un cătun în care ajungi după câțiva km de mers pe jos, are o singură cămăruță, cu câteva bănci, scaune, o masă, o sobă și o tablă.
Tot aici, în zonă, se află Valea Morii, un cătun al comunei Vișeu de Jos, din județul Maramureș, si­tuat pe un pârâu lung de 11 km care duce înspre Poienile de sub Munte. Așezarea are vreo 10 case, situate la mare distanță una de alta.
Ne întoarcem în Baia Mare, dar nu înainte de a mai face două opriri, aici aproape: în cătunul Întrerâuri, care aparține de comuna Coaș, și în localitatea Ulmoasa care apar­ține de orașul Tăuții Măgherăuș și de unde putem veni într-o dru­meție, pe jos, până în municipiul reședință de județ.

Peisajele merită tot efortul.