Sărbătorile satului în Maramureş

Reporter: Care este semnificaţia satului maramureşean din punct de vedere etnografic?

Janeta Ciocan: Sigur că satul este un element principal. Nu poţi să tragi o linie clară între ceea ce este cultura materială şi cultura spirituală pentru că ele sunt feţele aceleiaşi monede. Orice obiect creat de mâna omului are şi ceva spiritual, măcar prin ornamentele pe care le conţine, pentru că omul îşi dorea ca toate lucrurile sale să fie frumoase, de la lingură, la casă şi fiecare decor este în esenţă un mesaj pe care noi avem datoria să-l descifrăm. Unele valori cred că ţin de sufletul maramureşeanului, ele se păstrează genetic.

Rep.: Am auzit de multe ori sintagma „de pe vremea dacilor liberi”. Putem include aceste vremuri în sărbătoarea sătească?

J.C.: Este necesar să ştim că toate sărbătorile creştine, absolut toate, sunt aşezate pe obiceiuri sau sărbători precreştine existente pe aceste meleaguri. Şi atunci, sigur, precreştin poate însemna din timpul dacilor. Toate obiceiurile populare pe care le întâlnim la sat sunt legate de ciclul anotimpurilor sau de ciclurile vieţii. Soarele este un astfel de simbol. Porţile maramureşene au încrustate soarele şi funia. Funia este pomul vieţii, ea face legătura între cer şi pământ. Crucea este un simbol deosebit pentru noi, pentru creştini, dar ea este un simbol încă dinainte de creştinism şi este o reprezentare solară statică. Nu trebuie să uităm că întotdeauna ţăranii noştri l-au comparat pe Isus cu soarele, cu lumina.

Rep.: Câte sărbători săteşti avem în acest moment în Maramureş?

J.C.: Dacă ne referim la toate festivalurile care se ţin acum, foarte multe. Ele sunt înregistrate. Multe din aceste sărbători sunt noi, ele fiind iniţiate de autorităţile locale, dar au importanţa lor. Cum este acum, prin Boiu Mare, un festival al femeilor care cosesc. Este o modalitate interesantă de a atrage atenţia asupra zonei respective, dar şi de păstrare a tradiţiilor, a portului, a elementelor arhitecturale. Însă, sunt câteva sărbători care sunt definitorii. Aceste sărbători, categoric, au rolul de a păstra şi de a prezenta lumii sufletul nostru.

Rep.: Care sunt cele mai semnificative astfel de sărbători?

J.C.: Întâi, sunt cele două mari sărbători fără de care nici nu ne putem imagina satul maramureşean tradiţional: Crăciunul, dar la care extindem perioada până la Bobotează şi Paştele. Apoi sunt, să le luăm cronologic, Udătoriu din Şurdeşti şi Tânjaua de pe Mara, care celebrează cel mai harnic om din sat, dar această celebrare o întâlnim aproape peste tot, de exemplu, este bine reprezentată şi pe Fisculaş, în satele din zona Dumbrăviţa. Sunt sărbători care vin din timpuri străvechi, căruţu, udătoriu, tânjaua. Toate sunt sărbători precreştine, dar în care, desigur, Biserica şi-a găsit locul prin participarea preotului care vine şi sfinţeşte ţarina, sfinţeşte apa în care se spală acei fruntaşi ai satului. Preotul face aceleaşi gesturi cu cele care se întâmplau în vechime: pregătirea, curăţarea spaţiului, a ogorului pentru a primi sămânţa care va intra într-un loc curat.

O sărbătoare reprezentativă în Ţara Lăpuşului este acea Masă a moşilor care se dă a doua zi de Paşte sau de Rusalii, dar, din păcate, şi acolo se mai păstrează doar în câteva sate (Costeni, Cupşeni, Ungureni, Libotin). Este momentul de pomenire a morţilor - a tuturor morţilor din comunitate - şi masa moşilor este dată de câteva familii din sat. Ar trebui ca autorităţile să ia măsurile cuvenite ca această sărbătoare să revină în zonă, chiar dacă nu e cu dans –pentru că nu e o sărbătoare de dans, este o datină de amintire a celor plecaţi

Să nu uităm Sărbătoarea Măsurişului care este prezentă şi în Ţara Lăpuşului. Este o sărbătoare a unui păstorit pendular, specific zonei noastre. Iarna oile stau în sat, iar vara ele sunt duse pe păşunea satului, care poate fi mai aproape sau mai departe. La această sărbătoare se măsoară, pentru fiecare familie, laptele dat de oi în funcţie de care urmează înţelegerea dintre ciobani şi proprietarii animalelor.

Avem Hora de la Prislop, acea sărbătoare din vară, care de fapt este o nedeie. Oamenii se adunau din ambele părţi ale munţilor. Pe lângă maramureşeni, participau oamenii de dincolo de Prislop, din Moldova şi cei din Bistriţa-Năsăud. Un loc de întâlnire a românilor din acest lanţ carpatic. Era un loc al schimburilor; întâi produse, iar ca efect, un schimb al influenţelor. Datorită acestor schimburi culturale continue avem influenţe în port, din Moldova, din Bistriţa, pentru anumite sate care sunt chiar învecinate.

Aceste obiceiuri sunt adânc înrădăcinate în timp. Ele se petreceau în fiecare sat în Maramureş. Sărbătoarea măştilor este foarte frumos reprezentată la Sighet, dar fiecare sat avea mascaţii lui, cetele de colindători erau însoţite de mascaţi. Era dorinţa de a speria, de a îndepărta duhurile rele şi aici intervine masca şi toată gălăgia care se face. Este un prag, o trecere spre anul nou care vine şi care trebuie să-şi găsească un spaţiu curat, curăţat de tot ce s-a adunat rău în anul care pleacă.

Rep.: Aţi sărit peste Târgul cepelor, de la Asuaj.

J.C.: Aici, doresc să subliniez un lucru: în niciun caz sărbătoarea de la Asuaj, nu a fost, la origine, un târg al cepelor, ci Târgul cepselor, care este cu totul altceva. Ceapsa este o piesă de îmbrăcăminte pe care fetele o purtau pe cap. Rebotezarea sărbătorii şi mutarea ei în luna septembrie s-a făcut relativ recent, cam de 20 de ani. La origine, sărbătoarea se ţinea de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Era momentul în care fetele pregătite de măritat, îşi prezentau în perioada târgului zestrea. Pe lângă faptul că-şi schimbau ţinuta de mai multe ori trebuiau să se dovedească foarte bune şi la dans. Era o etalare a calităţilor, dar şi o dovadă a capacităţii de a ţine gospodăria, de a îmbrăca familia şi de a asigura celelalte ţesături necesare: covoare, pături ş.a.m.d. fiindcă aceasta era datoria femeii în satul tradiţional, pe când bărbatul trebuia să fie capabil să aducă acasă mâncare. Şi atunci această prezentare a zestrei era de fapt o prezentare a capacităţii femeii de a face ceea ce trebuia să facă. Ar fi bine ca acest târg să revină la numele iniţial şi să fie într-adevăr o sărbătoare a portului popular aşa cum era la origine.

„Fără cele două mari sărbători (Crăciunul şi Paştele), nici nu ne putem imagina satul maramureşean tradiţional. Apoi sunt, să le luăm cronologic, Udătoriu din Şurdeşti şi Tânjaua de pe Mara, care celebrează cel mai harnic om din sat, dar această celebrare o întâlnim aproape peste tot, de exemplu, este bine reprezentată şi pe Fisculaş, în satele din zona Dumbrăviţa. Sunt sărbători care vin din timpuri străvechi, căruţu, udătoriu, tânjaua. Toate sunt sărbători precreştine, dar în care, desigur, Biserica şi-a găsit locul prin participarea preotului care vine şi sfinţeşte ţarina, sfinţeşte apa în care se spală acei fruntaşi ai satului”.

 

Janeta Ciocan