Sărbătoarea Toamnei la Groși, un weekend de poveste

Text: Dana Buzura
Foto: Primăria Groși,
Ovidiu Dragomir

Există un prea-plin al inimii, greu de pus în vorbe. Poate mai simplu de desenat, de conturat cu toate culorile deodată, cât un curcubeu care se-arcuiește perfect peste suflete, ori cât o grădină cu toate poamele coapte, de nu mai știi din care să-ți ostoiești setea. Sau, poate, mai simplu de vorbit despre parfum... despre acel parfum în care s-au amestecat și mirosul de pământ uscat, și cel de fân bun, și aromele de fructe coapte... Și mai e ceva: acea emoție pe care doar sărbătoarea întâlnirilor – pentru că întâlnirea e o sărbătoare! – ți-o strecoară-n suflet și-o face pasăre și lacrimă.

Sărbătoarea Toamnei la Groși a fost de-acolo. Sau, de-aici. Din inima locului aceluia, unde kitsch-ul n-a venit, pentru că n-a fost primit. Se poate și așa. Chiar se poate! Și oamenii au fost adevărați, de-ai locului și de-ai casei, cu inima deschisă la oaspeții care n-au fost puțini. S-a sărbătorit hărnicia, munca, autenticitatea, simplitatea, în cel mai frumos sens al lor. C-așa e toamna la casele de gospodari.
S-a gătit tradițional ca la Groși, cu silvoiță, zacuscă, berbecuț la proțap, guiaș și plăcinte și s-a petrecut două zile pe imașul satului. Atât de mulți producători tradi­ționali, atâtea standuri impecabile și-atâția oameni fericiți, ca o dovadă – a câta, oare? – a hărniciei și a armoniei din comunitate! Asta am simțit aplaudând și cântând deodată cu toții pe ritmul ancestral al horilor Grupului Iza. Ori privind cum, târziu în noapte, Adrian
Naidin cânta cu groșenii în jurul focului de tabără, „De-ar fi mândra-n deal la cruce”.
Și, când Grupul Iza încheia sărbătoarea cu „Nu-i lumină nicări”, soarele desena roșu apusul pe orizontul cu umbrele pădurii seculare de stejari, și emoția devenise joc și lumină. Și-n mod miraculos, bucuria transformase aerul cald al nopții de septembrie în tablou... de pus în ramă pe raftul de sus.