• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 2 Iulie , 2012

Sărbătoarea Comunei Dumbrăviţa

În acest an, cea de-a VI-a ediţie a „Festivalul portului, cântecului şi dansului de pe Fisculaş” va avea loc duminică, 8 iulie.

 

Totul va începe cu Parada Portului Popular, începând cu ora 13. Parada se va desfăşura din faţa Primăriei, până la Scena amplasată, şi în acest an, în curtea Şcolii din Dumbrăviţa. La 13. 30 va avea loc deschiderea oficială a Sărbătorii.

Un alt punct important din program este acordarea de diplome tinerilor ce împlinesc 18 ani. De asemenea, vor fi premiaţi şi cei care sărbătoresc în acest an 50 de ani de căsnicie, deci au ajuns la Nunta de Aur. Toţi aceştia vor fi premiaţi în cadru festiv. Avem în comună 10 cupluri care au ajuns la Nunta de Aur, şi 35 de tineri care împlinesc 18 ani.

Apoi, va fi lansarea cărţii „Monografia de pe Fisculaş”, realizată de dr. Ilie Gherheş şi Janeta Ciocan de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară.

 

„Vom avea amenajată, cu ocazia Sărbătorii Comunei, şi o expoziţie cu obiecte tradiţionale vechi din zonă. Expoziţia o organizăm împreună cu Muzeul Judeţean de Etnografie, Artă şi Folclor, în cadrul Şcolii Dumbrăviţa. Vor fi aduse şi obiecte de la Muzeu, dar vor fi şi obiecte pe care le-am adunat de-a lungul timpului de la noi din comună. Va fi aranjat şi un car, cu un mire şi o mireasă, îmbrăcaţi în costume tradiţionale vechi”, spune Ionuc Cetăţean, directorul Căminului Cultural Dumbrăviţa.

 

Programul artistic va începe cu ansamblurile din comunele: Recea, Şişeşti, Ieud, Gârdani, Şomcuta Mare, Ansamblul „Tulnicul” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, Bicaz şi Dumbrăviţa.

De asemenea, vor urca pe scenă Tinerele Talente ale comunei Dumbrăviţa. Mai exact, vor evolua toţi soliştii şi instrumentiştii din comună. Aceştia vor fi acompaniaţi pe scenă de orchestra Ansamblului Naţional Transilvania.

În această parte a programului vor fi două puncte inedite. Mai exact, vor evolua două trupe de dans modern, formate din tinerii din comună. Va fi prima ocazie când tinerii din Dumbrăviţa vor avea ocazia să demonstreze ce au învăţat în cadrul cursurilor de dans modern organizate gratuit în localitate.

De la ora 18 intră în scenă Ansamblul Naţional Folcloric „Transilvania”. Ansamblul este invitat de onoare.

De asemenea, printre invitaţii de onoare sunt Lavinia Goste, Sava Negrean Brudaşcu, profesorul Nelu Berci.

După ce se lasă întunericul, toţi cei prezenţi vor avea parte de un frumos foc de artificii, iar în încheiere va fi dans în aer liber cu maestrul Foriş Valer.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.