SARBATOARE - ATITUDINE

* Cum au ajuns unde au ajuns cateva personaje maramuresene
Trasee post-revolutionare

* Festivalul de datini si obiceiuri de iarna din Sighet
35 DE ANI DE TRADITIE

* Marea sarbatoare a iesirii din haos
Reintoarcerea ciclica la originile vietii

* Costumul traditional maramuresean moare
traditii INGROPATE IN UITARE

* La Revelionul 2004, liceenii prefera petrecerile restranse
Petrecerea de Rev!

* Gospodarii de la sat se pregatesc de urat
”La anu’ Si la multi ani!”

* Coltu’ meu
La multi ani!

* Culti ši desculti
Perlele anului

* Schimbul de azi
Zapada cenusie si megalomanie

* Cum au ajuns unde au ajuns cateva personaje maramuresene
Trasee post-revolutionare

Au trecut 13 ani de la Revolutie. Firesc, Romania s-a schimbat. Unii romani au inteles prin schimbare un schimb de fotolii. Neinspiratii au ramas la salopeta veche. GAZETA s-a interesat cu ce se ocupa o parte din personalitatile judetului in 1989. Au stiut ei ce trebuie schimbat?

Victor Vaum, director la Directia de Munca si Protectie Sociala, vorbeste cu detasare despre trecut. A predat ani de zile economie politica-socialista (dupa cum recunoaste), si i-a indoctrinat pe elevi cu politica comunistilor fauritori ai “omului nou” la lectiile predate in care infiera “capitalismul putred” si partidele istorice. La momentul 1989, Vaum isi descoperea valente de capitalist (intrand in afaceri) si mai ales de politician fidel democratiei occidentale (devenind presedintele filialei PSDR, unul din partidele istorice pe care in anii “epocii de aur” l-a infierat cu manie proletara). “In 1989 eram profesor de economie, politica-socialista, asa cum va place la unii sa spuneti. Am predat timp de 27 de ani. Din 1990, timp de cinci ani am fost director la o firma de prelucrare a marmurei, dupa care, pana in 1997 am fost liber-intreprinzator in acelasi domeniu”, spune Vaum. In 1997 ajunge director la Directia Muncii, functie pe care o are si astazi. Vaum a uitat sa mentioneze ca a ajuns director pe criterii politice, ca este una din eminentele cenusii ale PSD (partid in care a ajuns prin fuziunea PSDR cu PDSR). Tot de numele lui se leaga multe afaceri ciudate, derulate in tot judetul. Vaum spune ca a fost consecvent in politica (ha, ha, ha!). “Am intrat in politica in ianuarie 1990 si sunt membru fondator al PSDR. Am ramas social-democrat, deoarece sunt politician de convingere.” Dar cu perioada comunismului triumfator cum ramane, maestre?

Azi in mina, maine-n primarie

Valer Barboloviciu, primarul din Baia Sprie, a urcat din adancurile pamantului pana in primaria Baia Sprie, facand “minuni” in administratia maramureseana. Este primarul cu cele mai multe procese penale pe rol. Procese ce vizeaza afaceri necurate derulate in institutia pe care cu (ne)cinste o conduce. “Inainte de Revolutie am fost inginer-sef la mina Suior. De fapt, in 89 cred ca eram conducator de munca sau, mai exact, sef de schimb”, a spus indecis primarul. A ramas intre ortaci, dar nu a fost lipsit de promovari. “Din 1992 am fost seful compartimentului tehnic, iar apoi inginer sef la mina”. A lasat conducerea minei pentru primarie. Politica a imbratisat-o in 1995, cand a intrat la liberali, in tabara carora este si astazi spre disperarea multora dintre ei.

Mester cu fotoliu

“In 1989 lucram la primarie, eram vicepresedintele Comitetului Executiv”, a spus simplu Gheorghe Voinescu, directorul Inspectoratului Teritorial pentru Protectia Mediului. Altfel spus, a fost activist de partid. Dupa revolutie si-a ales, ghiciti, nu!, tot un fotoliu. “Am fost seful compartimentului mecano-energetic la Agecom. Ma ocupam de problemele energetice, investitii si mediu. Dupa aceea, am fost sef divizie mecanizare-industrie, un fel de director de activitate, dar pe vremea aceea eram si lider de sindicat”, a spus Voinescu. Ca si ceilalti, a uitat sa mentioneze ca a fost un “obscur” ajutat de conjunctura politica sa ajunga seful unei institutii importante.

“Macelar” la partid

Victor Horotan, director la Directia Generala pentru Agricultura si Industrie Alimentara, si-a inceput activitatea la sectorul de carne. “Eram sef de sectie la sectorul de industrie alimentara la Unitatea Agricola Baia Mare”. De fapt, a fost sef de sectie la sectorul de industrializare a carnii, mai exact abatorul faimoasei Gospodarii a Partidului. In anii ‘90, unitatea s-a unit cu IAS-ul si s-a transformat in SC Agroindustriala SA. Horotan a ramas pe “pozitie”. In 2000 a facut un salt fulgerator, ajutat de prietenii din PDSR, si in urma unui “puci” a ajuns director al Directiei Agricole. Inspector Gadget

“In 1989 eram inspector al Comitetului Judetean iar din ianuarie ‘90 director al Bibliotecii Judetene. In martie 1992 am fost numit vicepresedintele CJ, iar in noiembrie, senator. Mi-am dus mandatul pana la sfarsit, iar din 1996 pana in 2001 am fost director cu probleme de strategie la Izoterom Baia Mare. In februarie 2001, am revenit la conducerea Bibliotecii Judetene”, si-a explicat succint traseul Teodor Ardelean. In plan politic, este membru fondator PUNR.

Sectorul feminin

Urmeaza o femeie, iar despre femei se spune ca sunt mai sensibile la schimbari. “In ‘89 eram sefa de ferma la Targu Lapus, era o ferma de legume. Mi-am dat demisia in primavara lui ‘90 si m-am angajat la Directia Agricola. Am fost desemnata delegat la Ariesu de Campie, unde se infiintau asociatii de dezvoltare a zonei montane. Este greu de inteles ce erau de fapt acele comisii, deoarece nu apartineau de Directie, ci erau in subordinea directa a ministerului. In 1997 am intrat in Ministerul Turismului, unde lucrez si acum, sunt inspector zonal”, a spus Livia Sima, printre altele si vicepresedintele Consiliului Judetean. “In politica am intrat in 1993, in PDSR. Mi-am dat demisia chiar inainte de alegerile din ‘96, chiar daca eram membru in biroul executiv. Din 1996 pana in 1999 nu am facut politica. In ‘99 am intrat in PNR, de unde, in urma fuziunii, am ajuns la PD” , si-a schitat activitatea politica Sima.

Contabil PCR

Am ramas la partea feminina si am contactat un senator. Maria Ciocan, senator PRM. A tinut si socotelile PCR-ului si ale Spitalului Judetean. “Am fost seful serviciului financiar al Spitalului Judetean si apoi sef serviciu de contabilitate”, a spus taios Ciocan. Nu a fost deloc incantata sa vorbeasca de slujbele anterioare, probabil ca-i trezesc amintiri urate. A fost timp de trei ani economist al Comitetului Judetean al PCR, iar primul loc de munca al senatorului, si cel mai trainic, a fost la Cooperativa de Consum Ulmeni, unde timp de zece ani a fost contabil. Obisnuita cu socotelile comuniste, Ciocan s-a lansat in afaceri pe cont propriu. Si-a infiintat doua firme, iar de cand este senator a reusit sa “atraga” si o finantare Phare (!).

Fizica folclorului

Pe lista GAZETEI a ramas un profesor de “fizica a traditiilor”, mai exact Stefan Maris, director al Centrului de Traditie si Creatie Populara si consilier judetean. “In 1989, eram profesor de fizica. In 1993-1994 am fost redactor sef adjunct la Jurnalul de Sighet, iar in 1995 vicepresedintele Consiliului Judetean”, a spus Maris. A fost director la Filatex si InterAmerican Baia Mare pana in 2001, cand a fost numit director la Centrul de Traditie si Creatie populara. Ce legatura are fizica cu traditia populara, nu stim. Aceasta a fost evolutia unor persoane, personalitati sau personaje (de la caz la caz) mai mult sau mai putin influente intre anii 1989-2003. Uneori, “factorii” care au stat la baza evolutiei lor au fost dezbatuti si in GAZETA de Maramures. Restul sunt “pe lista de asteptare”. Unde, de ce sa nu le facem sarbatorile placute, e inghesuiala mare. Parol, Tanto! O spunem, pentru ca promisiunile din 2003, trebuie indeplinite.

Mihaela MIHALEA



* Festivalul de datini si obiceiuri de iarna din Sighet
35 DE ANI DE TRADITIE

Fest-ul din Marmatia a demarat in 1968, prin munca de daruire a animatorii culturali care incercau sub masca culturii socialiste sa pastreze traditiile crestine ale maramuresenilor. Botezat “laic”, festivalul sighetean a permis rapsozilor populari sa cante versuri crestine, strecurate printre osanalele adresate Partidului-maret conducator.

A 35-a editie a inceput in mod oficial pe 20 decembrie, dar taierea panglicii s-a facut cu o saptamana mai devreme. Inedit, pentru prima data apare printre organizatori si Protopopiatul Ortodox Roman din Sighet. Fapt lipsit de fair-play fata de celelalte comunitati religioase din Sighet (orasul dintre rauri, romano-catolicii si reformatii calvini sunt 7000 de suflete, din 41.000 cat are urbea). Apoi greco-catolicii numara vreo 3500 de enoriasi, ortodocsii ucraineni sunt 1200, Martorii lui Iehova 1500, baptistii, penticostalii, adventistii si alte culte inca vreo 1000. Protopopul de Sighet a organizat, in premiera, un simpozion ortodox dedicat Craciunului, la care au fost invitati multi doctori in teologie. Spicuim, la intamplare, titlul unei comunicari “stiintifice”: “Nasterea Domnului in viziunea poetului national Mihai Eminescu”. M-a spart! Pe de alta parte, imixtiunea politicului in paternitatea colindului a reinceput sa renasca. Tineretul Social Democrat din Sighet a avut ideea sa organizeze un concert de colinzi. Amestecul precampaniei electorale in traditia milenara a Craciunului este la fel de paguboasa ca cea de pe vremea PCR-ului.

Pacea fie cu voi!

Manifestarile culturale au inclus si un dublu eveniment savarsit la Casa Ioan Mihaly de Apsa: lansarea unei carti (datorate Marianei Bojan) si vernisajul picturilor clujeanului Vasile Gheorghita. Matur, academic, as al nudurilor si uleiurilor grele, radiind lumina din interior. Festivalul a fost organizat de Consiliul Local si Primaria Sighet, alaturi de Radiodifuziunea romana, Directia judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Centrul judetean al Indrumarii Creatiei Populare, Muzeul Maramuresean, Casa de Cultura si Protopopiatul Ortodox din municipiul gazda. Fondurile, circa 170 de milioane, au provenit de la CJ (50 de milioane), Directia de Cultura si Centrul de Creatie Populara judetene. Ca in fiecare an, Dorel Todea, datorita relatiei pe care o are cu dinozaurul post-comunist Dragos Seuleanu, s-a incapatanat sa semneze parteneriatul media cu Radio Romania, asta in detrimentul televiziunilor. Fapt care a costat scump pentru ca decizia n-a adus nici un profit material, apoi mediatizarea a fost nula. Lucru care s-a repercutat si asupra numarului scazut de turisti. In prima zi a avut loc simpozionul ortodox cuplat cu un concert de colinde, in paralel cu un spectacol muzical coregrafic care a inclus colindatori catolici, neoprotestanti dar si trupa de dans artistic Mini Maxi Dance. Vineri, 26 decembrie a fost vernisata expozitia de pictura a lui Aurel Dan, cea de tapiserie si masti, create de Johnny Popescu si “documentara” prilejuita de anii “impliniti” de Festival. Vineri a mai avut loc un spectacol mamut la Sala George Enescu, la care au avut un aport colindat corurile si formatiile muzicale religioase din Sighet. Sambata au fost decernate diplomele si trofeul festivalului celor care au contribuit la dezvoltarea sa pe parcursul anilor, a defilat alaiul “corindatorilor” (momentul maxim de desfasurare de forte), si a avut loc spectacolul numelor grele ale muzicii populare de profil (Grigore Lese, Valeria Peter Predescu, Nicolae Sabau etc) si focul de artificii final.

Teofil IVANCIUC, Ciprian DRAGOS



* Marea sarbatoare a iesirii din haos
Reintoarcerea ciclica la originile vietii

In calendarul poporului, sarbatoarea Anului Nou se asocia cu perioadele renovarii timpului si refacerii fortelor cosmice. O data cu coborarea intunericului si frigului iernii, lumea decadea in haos, marcat ritualic prin procesiuni cu masti, jocuri carnavalesti, prin acceptarea unor licente si abuzuri gastronomice, bahice si comportamentale.

Betiile rituale nocturne erau specifice perioadelor de tranzitie (cum era considerat si Anul Nou) si aveau ca scop restabilirea fortelor vitale si trezirea naturii la viata.

Rituri premaritale

Vraji se folosesc in toata tara pentru acele incercari inocente pe care le fac fetele in preseara Anului Nou, ca sa-si gaseasca ursita. Iata un exemplu: fetele se duc la grajd si lovesc cu piciorul un bou. Daca acesta nu se ridica, e semn ca nu se va marita in anul care vine, ci se va marita dupa atatia ani cate lovituri incaseaza animalul pana se ridica. Dupa un algoritm anume, fetele aleg in ajunul Anului Nou un par sau o bucata de lemn din stiva de foc si dupa cum e lemnul – neted, drept, stramb, noduros – asa le va fi ursitul. Pe o vasta arie europeana exista obiceiul ca in seara de Anul Nou, fata de maritat sa mearga la locul unde se depoziteaza gunoaiele si sa asculte sunete prevestitoare, precum latratul de caine, voci de barbat, nume strigat etc., dupa care isi ghiceste ursitul sau locul de unde va veni acesta. Practica aceasta divinatorie e cunoscuta la romani, la slovaci, sarbi, polonezi si rusi. Un alt obicei cere ca in ajunul Anului Nou un flacau sau o fata mare sa ia trei oase din piftii si sa le randuiasca in felul urmator: unul pentru acum, altul pentru la anul si ultimul pentru la doi ani. Dupa aceasta, este chemat cainele. Ce os ia cainele in gura, acela arata anul in care se va capatui flacaul sau fata. In noaptea de Anul Nou, daca esti flacau sau fata si voiesti a-ti vedea viitorul sot sau sotie, e bine ca la ora douasprezece noaptea, cand dorm apele si pietrele, sa te inchizi singur in odaie; asaza in fata si in spate o oglinda mare, pune-le cate-o lumanare in laturile lor, dezbraca-te de toate hainele, apoi fixeaza-ti privirea intr-un punct din oglinda din fata si stand catva timp cu privirea fixa in oglinda, iti vei vedea fie sotul, fie sotia si dupa putin timp vei vedea si cine dintre soti va muri mai intai. Pentru flacaii si fetele care doresc sa-si vada viitoarea pereche este recomandat sa doarma cu un obiect de imbracaminte sub cap. In ziua de Anul Nou, flacaul se duce cu mainile la spate sa numere noua pari din gard; al zecelea, daca va fi noduros, inseamna ca ursita lui e bogata; daca e neted, e saraca. In ajunul Anului Nou, fetele isi incearca viitorul asa: slobod un ban, de sus, intr-un vas plin cu apa, dupa ce au facut peste el de patru ori semnul crucii. Daca banul sare din vas, atunci este semn ca doritoarea de a sti viitorul se va marita sau va muri in anul viitor, dupa cum se pune intrebarea. In aceeasi seara, fetele mari pun pe o vatra arsa doua fire de porc ursite, unul cu numele fetei si unul cu numele baiatului cu care vrea sa se casatoreasca. Daca firele de par arzand se impreuna, atunci fata se va casatori cu tanarul, iar altfel, nu. Pe vremuri, inainte de culcare, fetele puneau deasupra unui vas cu apa un podet din doua nuiele de mar dulce; in vis trebuia sa apara ursitul si s-o treaca peste pod. In dimineata zilei de Anul Nou, fetele mari toarna plumb topit in apa, ca sa-si ghiceasca viitorul.

Prognoze de Anul Nou

La romani, cine stranuta in noaptea Anului Nou va avea noroc tot anul sau va primi daruri a doua zi (credinta intalnita si la alte popoare). “Este asa de serioasa fagaduiala – nota Ion S. Florea la sfarsitul secolului trecut – si stimat stranutul, ca oamenii casei, in ascuns, trag ardei pe nas, ca sa stranute si sa primeasca – baiatul un cal, iar fata o vaca de zestre.” Dimpotriva, cine nu stranuta in ziua de Anul Nou, acela nu va ajunge pana la anul viitor. In Bucovina, de Anul Nou, cand vrea cineva sa stie daca va trai in anul ce vine, recurge la urmatorul mijloc: se masoara noua paharele de apa si se pun intr-un vas sa stea pana a doua zi. In ziua urmatoare le masoara din nou; daca a crescut apa cu un paharel sau cu o jumatate de pahar, va trai; daca insa apa a scazut, omul trebuie sa moara. In noaptea de Anul Nou se deschid cerurile de trei ori. Stau asa numai cat sa apuce oamenii buni sa-l vada pe Dumnezeu intre sfinti si cine vede cand se deschid, capata de la Dumnezeu tot ce va cere; de asemenea, vitele vorbesc in acea noapte intre ele, spunand lui Dumnezeu cum le chinuiesc oamenii; dar cine asculta vorba lor, moare. In ziua de Anul Nou, nimeni nu doarme, ca tot anul va fi somnoros. Nu se dau nici bani imprumut si cine n-are bani atuncea, va fi tot anul lipsit de bani. La Anul Nou, fiecare om trebuie sa ia in mana unealta cu care lucreaza in timpul anului si s-o manuiasca de trei ori. Plugarul ia sapa cu care da de trei ori in pamant si furca pe care o ridica de trei ori. Gesturi asemanatoare, fiecare in felul sau, fac ciubotarul, dulgherul, pietrarul si morarul, ca semn de barbatie si spor la lucru. Poporul isi face la Anul Nou un propriu calindar, spre a cunoaste vremea anului viitor, in urmatorul chip: in preseara Anului Nou se iau douasprezece coji de ceapa la fel de mari, care se pun pe masa, si in ele, cate putina sare mare, pisata, si fiecarei coji i se da numele uneia din cele douasprezece luni ale anului. In dimineata Anului Nou se observa care din coji are mai multa apa, crezandu-se ca acele luni vor fi ploioase, iar care gaoci vor fi uscate, ca acele luni vor fi secetoase. Se crede ca daca e in ziua Anului Nou bruma, anul va fi roditor. Inainte de Anul Nou, cu doua - trei saptamani, se pun boabe de grau intr-o strachina de apa, ca sa vada gospodarul daca incolteste si cat de crescut va fi firul de grau pana la Anul Nou. Dupa cresterea lui (abundenta sau nu) se prognozeaza recolta anului viitor. In preseara Anului Nou se cerceteaza care cereale vor rodi mai bine in anul ce urmeaza, in urmatorul chip: intr-o strachina sau tava se pun carbuni aprinsi de aceleasi dimensiuni si fiecarui carbune i se da un nume (grau, secara etc.). A doua zi, de dimineata, se cerceteaza care carbune are mai multa cenusa si se seamana in anul viitor acel fel de cereale, crezandu-se ca acelea vor rodi mai mult. Din acelea care au putina cenusa, ori nu se seamana defel, ori se seamana putin, fiindca se crede ca vor rodi putin.

Obiceiuri aproape uitate

Unul dintre cele mai raspandite obiceiuri de Anul Nou este Capra. In Oltenia, flacaii si unii dintre insurateii mai tineri pornesc cu Capra in ajunul Anului Nou si termina de urat abia in seara zilei urmatoare. Flacaii sunt imbracati in chip si fel: unii ca flacai, altii ca fete, mosnegi, babe, jidani si jidance. Cel care conduce ceata si strange banii poarta numele de turc. Capra este realizata de cele mai multe ori din lemn si este impodobita cu saluri in partea din spate, iar in fata cu hartie, margele si salbe de bani adunate de la fetele satului. Ceata are lautari care canta si pentru flacai si pentru Capra. In timp ce Capra joaca, baba, mosneagul sau jidanul descanta Capra careia i s-a facut rau. Dupa descantec, Capra mai joaca un pic. Urmeaza dansul pentru jidani numit Jidancuta. Apoi joaca tiganii, baba si mosneagul. La sfarsit, toti primesc colaci si bani. Tot ca un soi de capra trebuie sa socotim si datina Malancei bucovinene, acea pereche de batrani – un unchias ghebos, cu barba de fuior, cu masca de panza manjita cu carbuni, cu dintii de samburi de bostan, - si-o baba bine gatita, ce sta cu batista la gura, ca sa nu i se vada mustata. Inainte de a intra malanca in casa, un flacau canta, insotit de un fluierar, un colind la fereastra, in care este vorba de insamantarea busuiocului. Mosneagul murdareste cu carbuni toata casa, daca i se pare ca nu s-a facut curatenie asa cum ar fi trebuit. Prin unele zone, alaturi de malanca merge si un urs – un flacau infasurat tot in paie. Acestuia adesea i se da foc si ca sa se stinga trebuie sa se tavaleasca prin zapada. La macedo-romani, in dimineata Anului Nou, baietii se fac liguciari sau arachi, iau o sapca de carton cu o coada de vulpe in varf, intepenita cu sarma, o trag peste fata si mai pun o coada de vulpe dindarat, dupa care se duc in mijlocul satului si joaca, sunand cu clopoteii. Abia apoi urmeaza colindul prin case. De mai bine de un an de zile, GAZETA iti tot suna clopoteii. E vremea sa va uram LA MULTI ANI! si un AN NOU FERICIT!

Expulzarea anuala a raului

Marile civilizatii ale lumii au constientizat ca nu exista nici un inceput fara de sfarsit. Si pentru ca gandirea omului din toate timpurile a refuzat sa accepte un sfarsit fara de inceput, nici macar moartea unui an nu putea fi absoluta. Ea venea doar ca sa vesteasca nasterea unui alt an. Pe care oamenii si l-au dorit dintotdeauna mai bun decat cel care tocmai s-a stins. La populatiile primitive, ceremoniile legate de Anul Nou presupun expulzarea anuala a demonilor, bolilor si pacatelor prin post, ablutiuni si purificari, si stingerea focului si atatarea lui rituala in partea a doua a ceremonialului. Adesea au loc lupte ceremoniale intre doua grupe de figuranti, orgii colective sau procesiuni de oameni mascati (reprezentand sufletele stramosilor).

Anul Nou in antichitate

Vechii egipteni alesesera ca prima zi a anului ziua cand apele Nilului atingeau nivelul cel mai ridicat, iar steaua Sirius (pe care ei o numeau Sothis sau Sodpet) rasarea in acelasi timp cu soarele. Anul Nou incepea in ziua 1 a lunii Thot care, din punct de vedere astronomic, coincidea aproximativ cu revarsarea Nilului. In Semiluna fertila, ceremonialul Anului Nou dura douasprezece zile si se pare ca incepea in luna aprilie sau mai. Nici o sarbatoare nu intrecea splendoarea celei ce se celebra la inceputul anului in Babilon, cand se sarbatorea atat revenirea primaverii, cat si a lui Marduk, marele zeu oficial al imperiului. La indieni, Anul Nou nu era celebrat la o data fixa. De cele mai multe ori aceasta sarbatoare era fixata la echinoctiul de primavara. La celti, Anul Nou incepea in luna februarie. Sarbatoarea era numita imbolc si avea un caracter purificator. Vechii germani credeau ca in ultima noapte a anului, mortii veneau in procesiune sa-si viziteze familiile. La atenieni, prima luna a anului purta numele de Hecatombaion (iulie-august). Atunci se celebra Cronia, care corespundea Saturnaliilor romane si in cursul careia stapani si sclavi stateau veseli in jurul aceleiasi mese. Saturnaliile romane se desfasurau intre 17 si 23 decembrie.

Samanta reinnoirii

In general, Anul Nou simbolizeaza masura unui proces ciclic complet. El anunta o reintoarcere periodica la originile vietii. De-a lungul timpului, omenirea a intampinat Anul Nou cu infrigurare, cu teama sau cu speranta. Cu mult timp inainte de nasterea crestinismului si mult timp dupa aceea, Anul Nou a fost legat de credintele pagane. Acestea incepeau, in functie de conditiile climaterice si de zonele geografice in care era celebrat, la date diferite. Existenta omului era conditionata de roadele pe care Pamantul-Mama i le dadea anual. Pare firesc ca marile sarbatori legate de inceperea unui nou an sa fi fost legate de marile divinitati ale fecunditatii si fertilitatii. In zonele in care se puteau obtine doua recolte intr-un an, existau doua sarbatori ale inceputului de an. Cel putin o sarbatoare a inceputului de an a existat intotdeauna, chiar si la cei care n-au cunoscut agricultura.

Anul Nou in Europa moderna

In Europa secolului al XVIII-lea, cea mai mare sarbatoare era aceea a Anului Nou. Petrecerea inceputa la 1 ianuarie se transforma intr-un adevarat carnaval. Caracteristica principala era cheltuiala peste masura, pornire a tinerilor din toate categoriile sociale. Carnavalul tinea uneori pana in prima zi din postul Pastelui. In secolul al XIX-lea, prima zi a anului a devenit un concentrat din toate placerile familiale, din care familia isi tragea seva inainte de a incepe un nou an. Cu cat inaintam in secolul al XIX-lea, cu atat este mai ancorata in spirite certitudinea ca numai familia, caminul pot darui fericire, un cadou de mare pret si de neinlocuit. De-acum, copiii devin actorii principali ai sarbatorii. In 1869, Revelionul era masa de Craciun. Nu exista nicaieri aluzii la sarbatori sau mese familiale din noaptea de 31 decembrie. De origine catolica, revelionul se generalizeaza, transformandu-se in sarbatoare profana, abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Credinciosii il sarbatoresc dupa liturghia de la miezul noptii; profanii si-au luat obiceiul sa mearga la teatru mai intai si abia dupa aceea sa “reveioneze”. S-a pastrat in meniul revelionului curcanul si caltabosul prajit. Obiceiul imbratisarii de sub vasc este de origine engleza. Cadourile se daruiesc, de obicei, in ziua de 1 ianuarie, dupa cum cere o veche traditie. Ele pot lua si forma unor gratificatii obligatorii pentru servitori, portar, postas, singurii pentru care prima zi de An Nou este o zi de corvoada insuportabila. In prima zi a anului, se cuvenea ca tot omul sa-si prezinte urarile apropiatilor din familie: tatalui si mamei, unchilor si matusilor, fratilor si surorilor.

Ioan BOTIS



* Costumul traditional maramuresean moare
traditii INGROPATE IN UITARE

Traditia mai traieste prin catune ferite de avalansa tehnologiei. Desi Maramuresul face parte din zonele in care traditiile au fost cultivate, modernul vine ca un balaur care scuipa foc si mistuie intreg trecutul. In secolul XXI, costumul traditional se mai poarta doar la ”ocazii festive”. Sa lasi blana si taiorul pentru o camasa de canepa si un suman aspru pare nebunie curata.

Zapada-i trosnea sub opincile grele. Camasa de sarbatori, din panza de bumbac, ii era lipita de trup de un cojoc mai vechi mostenit de la bunici. Peste cojoc purta un suman aspru, care avea o singura calitate, nu lasa frigul sa-i patrunda in oase. Toate acestea erau lipsite de importanta, fiindca traditia avea ultimul cuvant. Vorbe-n vant? Retro-fictiune? Pentru ca raspunsul sa nu fie afirmativ, GAZETA incearca sa sensibilizeze potentialii pastratori ai traditiilor si prezinta principalele tendinte din tinuta populara traditionala.

‘ai la Maramu’!

Costumul maramuresencelor face parte din categoria celui cu doua catrinte. Femeile isi incep toaleta cu gateala capului, variabila in functie de varsta si starea civila. Tinerele poarta capul descoperit si parul impletit in cozi lasate pe spate, iar femeia casatorita poarta capul acoperit cu naframa. Piesa de rezistenta a portului traditional maramuresean este camasa dreapta. Camasa din costumatia feminina este bogat ornamentata. Caracteristica zadiei este ornamentul de dungi late cu un colorit puternic si net diferentiat de fond. La barbati, camasa este mai simpla. Pe langa camasa, barbatii poarta vara gaci, iar iarna cioareci, confectionati din panura alba tesuta din lana. Pieptarul manecii ajunge la barbati pana la solduri, iar la femei depaseste talia si este confectionat din blana de miel, puternic ornamentata. Peste pieptar se poarta guba, o haina scurta si groasa confectionata din lana alba sau sura.

Zadiile

Pentru fetele din Lapus, parul este o podoaba care trebuie evidentiata. De sarbatori, lapusencele se acopera cu o basma mare din casmir negru cu trandafiri rosii si ciucuri din matase. Camasa din zona Lapusului se distinge prin ornamentul de pe piept, asemanator celui din muntii Apuseni, in care se intalnesc influente din Tara Oasului si din Nasaud. Peste poale, lapusencele poarta doua zadii de culoare neagra sau bleumarin. In sezonul rece, peste camasa se poarta pieptarul de culoare alba sau neagra, ajustat pe talie, fara maneci si cu marginile bordate cu piele. Iarna, peste pieptar se poarta sumanul din panura de culoare alba, sura sau neagra. Vestimentatia barbatilor din aceasta zona are doua piese de baza, camasa si izmenele. Camasa este realizata din panza de bumbac sau amestec de bumbac si tort. Iarna se poarta cioareci din panura alba si groasa.

Inainte…

Camasa din Chioar era tesuta din in, canepa sau bumbac. Poalele drepte erau separate de camasa, iar peste poale se purtau zadii lungi. Camasile barbatilor au maneci bufante, iar “gacii” (izmenele) se introduceau in cioarecii de panura. Iarna, barbatii se incingeau cu curele late cu trei sau patru catarame. Gubele, sure si mitoase erau purtate iarna de barbati si femei deopotriva, dar barbatii mai aveau la dispozitie si caputul. Femeile de pe Valea Marei au camasa intr-o singura piesa. Cele mai batrane au ornamentatia camasii de culoare galbena, in timp ce a tinerelor este realizata pe un fond negru umplut cu flori rosii si frunze verzi. La Desesti camasa fetelor este ornata cu alb pentru a avea un aspect mai ingrijit. Zadiile sunt bogat colorate, iar dungile repartizate inegal sunt realizate in verde, albastru sau galben ce alterneaza cu un fond rosu sau negru. Camasa barbateasca din aceasta zona are forma traditionala, cu diferite forme ornamentale (flori, greblute sau inimi) la guler si manseta. In Sapanta, particularitatea camasii femeiesti este data de migala cusaturilor. Ornamentele se realizeaza in galben, rosu puternic si inchis, verde sau albastru. Pe Valea Izei, camasa este despartita de poale, iar originalitatea zadiilor e data de coloritul rosu-coral al dungilor de lungime uniforma. Camasa barbateasca are croiala traditionala veche, cu gura mica si guler ingust. Din pacate, pentru cei mai multi sateni, portul traditional e considerat desuet, indreptandu-se incet spre uitare.

Mihaela MIHALEA



* La Revelionul 2004, liceenii prefera petrecerile restranse
Petrecerea de Rev!

Petrecere vreti, petrecere sa fie! Vremurile cand adolescentii isi petreceau noaptea de Revelion acasa, cu ochii lipiti de ecranul televizorului, stand cumiti pe canapea langa mama si tata, au apus. Azi se cere distractie, iar petrecerile ocupa locul fruntas in topul Revelionului 2004.

Conform noilor tendinte ale modei, sablonul copiilor cuminti este deja demodat. Acum “se poarta” party-urile. Bine-bine, dar nu orice fel de petrecere. Daca in urma cu cativa ani, cand era vorba de o petrecere dadea bine sa fie cu invitati multi, acum se prefera cele in grup restrans. Pe cat posibil intre prietenii apropiati. Trecand pe langa licee, am ascultat murmurul de pe coridoare, mai ales ca era vorba de o problema serioasa care nu putea fi ignorata. Era vorba de petrecerea de “Rev”, iar GAZETA s-a interesat care sunt planurile adolescentilor pentru ultimele momente ale anului 2003 si primele ale anului 2004.

Petreceri de liceeni

Fiecare licean se framanta sa puna la cale cel mai bun plan. Este deja o axioma ca adolescentul isi doreste sa participe la party-urile cele mai reusite. Dar planurile sunt multe, iar realizarile nu sunt intodeauna pe masura dorintelor. Alin Popovici din a XI-a B de la Colegiul National “Vasile Lucaciu” isi planuise o petrecere la Izvoare. Planul a cazut si a trebuit sa gaseasca o alta varianta. “Cautam o locatie, dar nu vreau un chef mare, ci ceva mai restrans. Vreau sa fiu doar cu prietenii mai apropiati”, a spus tanarul. Daca tot este vorba de a pleca undeva, unii se mai indreapta si spre bunici, mai ales cei care au formata “gasca de vacanta” care se intruneste doar in perioada “libera”. Stefan Veronescu este clasa a IX-a H la Liceul “Emil Racovita”. Prietenii il stiu de “Stefi” si tot ei au fost cei care l-au tinut in oras. “Trebuia sa ma duc la tara, dar am ramas in oras cu prietenii. Organizam un party”, a spus bobocul de la “Racovita”. Uneori, parintii sunt o adevarata piedica in realizarea planurilor, restrictii peste restrictii curg la vale, iar adolescentul dornic de distractie descopera ca nu are voie sa faca nici jumatate din cat ar vrea. Geta este clasa a IX-a la Colegiul National “Gheorghe Sincai” si este de parere ca parintii nu trebuie sa cunoasca toate planurile tinerilor pentru noaptea de Revelion. “Eu voi merge la un chef in Sasar”, a spus tanara mai mult soptit, deoarece vorbea de acasa. Este greu de spus la ce se gandesc si parintii astia, de parca dupa ce au trecut de 40 de ani au intrat intr-o stare de amnezie si au uitat cum isi doreau sa mearga la cate-o petrecere, pe vremea cand aveau 16 ani. Pentru petrecerea de “sfarsit de an” fara doar si poate fiecare trage la gasca lui si nimeni nu vrea sa lege prietenii noi. Indicat este sa te simti bine indiferent de locatie.

“Merg in cluburi in fiecare zi. Nu vreau ca si noaptea de Revelion sa o petrec acolo. Bunici nu am, iar cu parintii petrec destul timp in restul anului. Deci, imi raman prietenii.” – Andrei (17 ani) “Mai bine un party cu prieteni apropiati. La cluburi costa mult si nici nu te simti asa bine. La chefuri poti sa faci ce vrei, esti in largul tau.” – Alin (18 ani)

Mihaela MIHALEA



* Gospodarii de la sat se pregatesc de urat
”La anu’ Si la multi ani!”

Renasterea lumii, Anul Nou, are pentru oamenii de la sat un amestec de magie si infrigurare. Batranii spun ca asa cum e noaptea de Anul Nou, va fi intreg anul care vine. Miezul noptii este momentul prielnic legarii si dezlegarii vrajilor sau aflarii “orandului”. Plugusorul, sorcova sau uratul au menirea de a alunga raul din noul an si de a aduce prosperitate si belsug.

Printre nametii de zapada care ajung pana la talpa caselor se mai aud colinde. Copiii isi numara banutii si colaceii adunati de la colindat, fetele se lauda cu randurile de colindatori, iar femeile incep pregatirile pentru Anul Nou. Pentru oamenii de la tara, noaptea de Anul Nou are o insemnatate deosebita. Se spune ca asa cum este trecerea in noul an, va fi tot anul. De aceea, in perioada dintre Craciun si Anul Nou, femeile au grija sa curete gospodaria si sa pregateasca haine noi pentru toti membrii familiei. Batranii spun ca in acesta perioada nu e bine sa mananci fasole, fiindca e semn de saracie, si e musai sa-ti platesti datoriile si sa te impaci cu dusmanii. In trecut, noaptea de peste ani era prilej de legare si dezlegare a vrajilor. Fetele tinere puteau sa-si afle “orandul” (sortitul), feciorii puteau fi “dezlegati” de cununii iar vacilor li se putea fura laptele. Rudele si familiile care urmau sa se “incuscreasca” organizau vergeluri, unde participau ceterasii satului. Astazi, cele mai multe obiceiuri s-au transformat in amintiri. In unele localitati se mai practica “umblatul” cu sorcova si plugusorul, iar batranele mai vorbesc inca, cu infrigurare, despre magia noptii de Anul Nou.

”Sa traiti/ sa infloriti”

In ziua de Anul Nou, se obisnuia ca persoanele de sex masculin sa mearga la urat. “Daca mereau fete ori femei era jale mare. Sa zacea ca tat anu’ ai numa’ nacazuri si nenorociri. Celor ce vineau cu uratu’ li sa dadeau bani. Feciorii erau pusi la masa si imbieti cu bautura si mancare. Intaie, feciorii mereu pa la draguta si-apoi luau casale cu fete in rand”, a spus Alexandru Pop (100 ani), din comuna Oarta de Jos. “Noi, fetele, nu ieseam prima zi din casa, sedeam numa’ sa asteptam uratori. Era frumos tare. Tata lumea era gatita in costume populare si casale erau mai instrutate si decat la Craciun. Amu’ nu sa mai tan obiceiurile aistea. Mere’ lumea la crasma si bea, si aista-i Anu’ Nou”, a spus Valeria Vancea (88 ani) din comuna Grosi.

Vergelurile

De Anul Nou, oamenii din sate se intalneau la vergeluri, un fel de hora stabilita dupa datina. Familiile cu fete fecioare se grabeau inca de la “intrarea” iernii sa-si ofere sura si casa pentru desfasurarea evenimentului. Rudele sau familiile care doreau sa-si casatoreasca fiii, se ospatau reciproc cu “curechi umplut” (sarmale), carnati, cozonaci, tuica si vin. La petrecere erau invitati si ceterasii satului, platiti din contributia fiecaruia. Tinerii isi organizau un vergel al lor, la casa unei fete fecioare sau a unui tanar. De obicei, fetele erau insotite de mame, iar putin dupa miezul noptii, tinerii se retrageau spre case.

Schimbatul vranitelor

In satele de sub poalele Codrului, se vorbea despre dezlegatul vitelor in noaptea de Anul Nou, cand fata poate talmaci viitorul maritis. Daca vitele ieseau buluc din grajd, tot asa veneau si petitorii. Daca vitele ramaneau in grajd, fata nu avea petitori in anul care venea. “Dezlegatul” semnifica “ruperea” vrajilor “aruncate” asupra unui fecior pe care si-l doreste fata. In noaptea de Anul Nou, feciorii obisnuiau sa schimbe vranitele portii de la casele cu fete de maritat, ceea ce insemna ca anul nou va aduce o schimbare.

”Aho, Aho, copii si frati”

Umblatul cu sorcova e mai cu seama bucuria copiilor. Acestia poarta o crenguta inmugurita de copac sau o sorcova confectionata dintr-un bat in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata. Inclinata de mai multe ori in directia unei anumite persoane, sorcova joaca intrucatva rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat. Urare traditionala la romani in preajma Anului Nou, plugusorul a pastrat scenariul ritualic al unei invocari magice cu substrat agrar. El e intotdeauna insotit de strigaturi, pocnete de bici si sunete de clopotei, dar plugul adevarat, tras de boi, a fost inlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai usor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor.

Aflarea ”orandului”

In seara de Anul Nou, fetele dornice de maritat isi puneau busuioc sfintit sub perna, pentru a-si visa ursitul. Seara numarau stalpii gardului, oprindu-se la noua. Daca era drept si fara cioturi, insemna ca feciorul va fi frumos, daca era stramb si cioturos, viitorul sot va fi mic. Urat si indoit de spate, dar bogat. Daca cerul era instelat, fata mergea la taietor si aseza o naframa peste aschii. Ingenunchea si incepea sa numere stelele. Cand ajungea la a noua, o implora sa mearga in lume si sa-i afle ursitul si sa nu-i lase pic de odihna, pana va veni s-o ceara in casatorie. Tot la miezul noptii, fetele fecioare se invarteau de noua ori in fata oglinzii, sperand sa-si vada ursitul.

Mancaruri traditionale

Meniul pregatit pentru noaptea dintre ani, trebuia sa cuprinda sarmalute, piftie si cozonaci. “De Anu’ Nou nu-i bine sa mananci carne de gaina, ca sa zace ca-i fi risipitor tat anu’. Daca ai, ii bine sa mananci peste, ca sa treci pasta nacazuri si greutati usor. Mai demult, faceam papusi din aluat, pantru fiecare din casa si le taneam pana trece’ popa cu crucea la Boboteaza. Tata lumea trebuia sa aive’ de Anu’ Nou pita pa masa, ca de nu, manca malai tat anu’. Faceam pita in cuptor, apoi o stropeam cu apa si o invaleam in stergura, sa-si planga pacatele. Piroste faceam in oala de lut si pa capu’ porcului si pa picioare faceam aituri (piftie)”, a spus Sabina Roman (97 de ani) din comuna Copalnic Manastur.



* Coltu’ meu
La multi ani!

Anul 2003, pe care va pregatiti sa-l treceti in lada cu amintiri, nu a fost mai bun sau mai rau ca precedentii. Din pacate, aceasta tranzitie nenorocita si nesfarsita a ajuns sa fie confundata de noi toti cu normalitatea. Am uitat ca ne dorim liniste, libertate adevarata, pace in suflete, bunastare, zambete pe fetele oamenilor. Am uitat si multi nici nu stiu ca se poate trai mai bine. Cei care au avut norocul sa mearga “dincolo”, macar in vizita, au fost coplesiti de cele vazute. Multi cititori ne-au intrebat de ce nu se poate si la noi, asa ca la altii. Este greu de raspuns sau raspunsul este dat in fiecare numar al saptamanalului nostru. Avem conducatorii pe care-i meritam, iar ei au “supusii” pe care-i doresc. In acest an, pe care va pregatiti sa-l treceti in lada cu amintiri, GAZETA a incercat sa va ajute sa intelegeti de ce bucuria de a trai a maramuresenilor a disparut, lasand in loc un jalnic ranjet pe fete ridate de greutatile acestor vremuri. Sincer, am ramas scarbit de multele auzite, vazute, intelese sau doar banuite. Despre toate acestea am scris, altele le vom scrie si multe vor ramane nescrise. Nu ca nu am vrea, dar suntem doar gazetari si puterea noastra se opreste in fata “usilor inchise” ale cabinetelor, birourilor puternicilor judetului. Am fost intrebat de multe ori de ce nu scriem “de bine”, am fost acuzati ca suntem un “ziar” de scandal, ca scoatem la vedere doar mizeria pe care altii o ascund sub pres. Evident, nu este asa, in paginile GAZETEI ati putut citi si lucruri “de bine”, din pacate am fost coplesiti de subiecte legate de afaceri necurate, de coruptia aproape generalizata, de politica falimentara pentru un judet ce merita mai mult. Cum poti sa fii optimist cand cei care conduc fac afaceri de miliarde, cand fel si fel de sefi, de la directori la primari din localitatile maramuresene, accepta “plocoane” pe negandite. Aceasta este realitatea (ca in reclama TV) Probabil ar fi trebuit sa scriu ceva “de bine”, imi pare rau dar nu am gasit cuvintele potrivite. Nu ramane decat speranta ca anii care vin vor fi mai buni. Cand va muri si speranta…

Nicolae TEREMTUS



* Culti ši desculti
Perlele anului

La ceas aniversar, rubrica de fata, spate si profil si-a desemnat autorii celor mai apreciate raspunsuri ratate. Si pentru ca nu puteam avea un singur castigator (concurenta a fost acerba), am desemnat invingatorii pe sectiuni. La categoria “Vad, dar stiu sa numar”, invingator la puncte (slabe) a fost desemnat Victor Vaum, directorul Directiei de Munca. Intrebat cate planete sunt in Sistemul Solar, raspunsul a fost: “Nu stiu, ca nu le-am numarat”. La sectiunea “Necunoscute celebre dar confuze”, cei doi castigatori sunt primarul din Recea, Maxim Popovici, care la intrebarea cine este Domnisoara Pogany, a raspuns “Nu o cunosc” si Constantin Prie, directorul Spitalului Judetean, care la aceeasi intrebare, a avut o replica pe masura confuziei care il domina - “Eu sunt Liviu de la sala”. Premiul “Lecitina amnezicului” l-am acordat deputatului Radu Rosca pe care l-am intrebat despre evenimentul petrecut pe Campia Libertatii de la Blaj. Rosca a confundat evenimentul cu cel al Unirii de la 1918 (“1 decembrie 1918 a consfintit unirea Ardealului cu Tara Mama”, si-a spus deputatul parerea despre matriarhatul Unirii). Fericitul castigator al premiului “Regele inundatiilor” este Alexandru Bucovschi, viceprimar Campulung la Tisa, pentru prestatia la intrebarea privind modul de formare a muntilor. “Io ase cred, ca cum s-o miscat apa, o dus pamantu’ dintr-o parte intr-aialalta”, a aberat Bucovschi. La sectiunea “Inventii nebrevetate”, castigator este Ionel Pop, secretarul general al Consiliului Judetean, pentru reinventarea AND-ului, care in viziunea sa este “Agentia de Dezvoltare Nationala”. Premiul “Neuronul singuratic” a fost adjudecat de Gheorghe Pasca, liderul USM, care a descoperit ca “cel mai mic stat din Europa este Costa Rica”. In fine, premiul “Gandesc, deci visez” I-a fost atribuit primarului din Ulmeni, Vasile Ardelean, care a apreciat ca data de 1 decembrie se leaga de “evenimentele de la Revolutia din ’89”. Nu vom incheia acest periplu retrospectiv fara a mentiona punctul de vedere al lui Vasile Pasca, primar in Sarasau, care s-a intrebat retoric – “Da’ ce, ii rusine sa nu stii?” si concluzia consilierului Adiel Florian, conform caruia “Toata lumea e curva”. Uneori e real! Speram intr-un 2004 cu mai multa minte. La multi ani!

Ciprian DRAGOS



* Schimbul de azi
Zapada cenusie si megalomanie

Ultima zi a anului mi s-a parut mereu ca o plecare. Acel (sau acest?) ”31 decembrie” seamana cu valiza intredeschisa, aruncata neglijent pe patul de hotel, in care te stradui sa-nghesui tot, fara a uita nimic. Oricata multumire ar aduce, finalul sejurului e trist. Si oricum ai face, n-am inteles niciodata de ce?, tot iti mai ramane ceva care n-a incaput in valiza. De parca sfarsitul genereaza fenomenul de dilatare! Nu incap toate, desi la sosire ocupau ”loc mai putin” (aparenta?). Cert e ca niciodata nu poti sa pleci cu mai mult decat cu cate-ai venit. Aplicabila in orice, mai putin in politica, afirmatia care poate substitui concluzia ramane dezolanta pentru cel aflat la final (de sejur, de altceva...). A trecut un an. Inca unul. Nici acum n-a ”incaput tot in valiza”. Veti spune: ”nici nu trebuia”. Sa lasam in cosul de gunoi din coltul camerei de hotel toate ”vechiturile” pe care nu merita sa le transportam in 2004. Sunt de acord. Dar nu le uitati! Altfel, vara care urmeaza nu va aduce nimic bun. Si e o vara, un an - ce spun eu o vara? - de importanta pentru binele nostru viitor. Spun ”viitor” pentru ca numai un premier ca Nastase Adrian poate concluziona ca a fost un an al ”profundelor realizari si impliniri”. Pentru cine? Pentru noi, cei multi, n-a fost, domnule. Cu siguranta, ati fost informat. Bilantul ”pozitiv” e barba lui Mos Gerila pe care o mai pieptanati inca, probabil din reflex. Scuzati, nu mai credem in minciuni aburinde. Din pacate, acum ”a nu crede” e singura reactie pe care o putem avea. In vara, insa, sta in puterea noastra sa reactionam si altfel. Pana atunci, in ”bilantul contabil al lui 2003”, guvernul lui Nastase Adrian are un minus de toata-ntristarea. Anul 2003, dezastruos pentru romanul de rand (suprasaturat de tranzitia eterna cu care-l ”hranesc” politicienii patriei), a pacatuit si prin megalomania ”Armaniana” a ”coordonatorilor” reducerii drastice a sperantei in mai bine. Auto-osanalele pe care si le aduc seamana cu bataia cu caramida in piepturile de arama. Caramida e de aur masiv. Praful e toxic si nu ”prieste” decat plebei.
P.S.: Ninge in final de an cu zapada cenusie si megalomanie. Sa va fie bine. La multi ani!

Catalin VISCHI