• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Iunie , 2009

Sarada schimbarilor politice merge pana la ordine false?

* Avalansa schimbarilor politice a generat in Maramures o situatie penibila. Spitalul Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” si Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei au fie cate doi directori, fie cineva a facut abuz in serviciu si a emis un ordin fals de numire. In numele schimbarilor politice si al ciolanului, totul este permis. A demonstrat-o povestea incredibila a schimbarilor din Sanatatea maramureseana. Intr-un stat care se pretinde european si de drept, cineva isi permite fie sa puna doi oameni in aceeasi functie si sa joace alba-neagra cu destinul unor institutii de sanatate publica aflate, si asa, in moarte clinica din cauza finantarii, fie, mai grav, sa falsifice semnatura unui oficial si sa emita, de capul lui, un ordin care nu respecta niste conditii elementare. In timp ce spitalele maramuresene sunt amenintate cu falimentul, din cauza datoriilor si a lipsei de bani, iar angajatii care nu si-au primit drepturile salariale sunt obligati sa aduca bani de acasa pentru cheltuieli care nu cad in sarcina lor, mai marii politicii sau ai Ministerului Sanatatii isi bat joc de sistem, de lege, de bunul simt si de viata unor oameni. In urma unei evaluari, Ministerul Sanatatii a „ras” 73 de manageri de spitale din tara si patru, din Maramures: Danut Mureseanu, managerul Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare; Flore Bora, de la Spitalul Orasenesc Viseu de Sus; Emilia Tinculescu-Petrut de la Spitalul Orasenesc Targu Lapus si, desigur, Vasile Bodnar. Dupa o perioada de agitatii, telefoane si contestatii, unii au fost repusi in functie. Mureseanu si Bodnar, insa, nu. Asa ca cele doua fotolii au fost ochite de partidele aflatele la guvernare. Pe de o parte, PD-L dorea mentinerea in functie a managerului Vasile Bodnar la Sighetu Marmatiei si punerea in functie a lui Calin Pop la Spitalul Judetean; pe de alta parte, PSD i-a promovat pe Vasile Stefanca la Sighet si Ioan Blajan, in Baia Mare. Cert e ca, in 26 mai, au ajuns in judet doua Ordine ale ministrului Sanatatii, Ion Bazac, prin care Stefanca si Blajan au fost numiti in functia de director. In ciuda protestelor portocalii care acuzau incalcarea protocolului si amenintau ca lucrurile nu vor ramane asa, vreo saptamana, „apele s-au linistit”. Blajan si Stefanca au fost instalati in functie, au preluat situatia de la fostii directori, apoi au prezentat greaua mostenire primita si solutiile care vor fi luate pentru remedierea ei. La finele saptamanii trecute, sistemul de sanatate maramuresean a fost „aruncat in aer” de alte doua ordine, al aceluiasi ministru, Ion Bazac. Prin niste hartii fara numar de inregistrare, cu o semnatura indescifrabila si o stampila care abia se vedea, Calin Pop a fost numit in functia de manager interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris”, iar Vasile Bodnar a fost numit, pentru a treia oara, in functia de manager al Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei. Ciudat e faptul ca, pe langa problemele evidente care pun serios la indoiala valabilitatea documentelor, ministrul Sanatatii ar fi declarat prin medii politice ca ordinele nu-i apartin, desi poarta semnatura lui. Asa au aparut acuze, potrivit carora un secretar de stat PD-L din Ministerul Finantelor ar fi emis cele doua ordine, fara sa respecte procedura legala si fara acordul lui Bazac. Mai mult, s-a spus ca si semnatura ministrului, si stampila ar fi fost scanate! De altfel, ordinele nu au fost publicate nici in Monitorul Oficial, nici intr-un registru special de la cabinetul ministrului, dovada ca nu au nici numar de inregistrare. Dar lista problemelor nu se opreste aici. Foarte grav e faptul ca ordinele au ajuns in Maramures, prin fax, in 5 iunie, desi atat Pop, cat si Bodnar erau „numiti” in functie din data de 2 iunie. Pe de alta parte, orice act din Romania trebuie sa respecte principiul neretroactivitatii. Mai mult, nici Stefanca, nici Blajan nu au fost revocati din functie. Asa ca, daca ordinele-morgana sunt valabile, cele doua unitati medicale din judet au cate doi directori! Surse informate ne-au declarat ca ultimele ordine de numire sunt in mod clar o facatura si ca, la Bucuresti, situatia e clara: ministrul Bazac nu a emis niciun ordin, asa ca Stefanca si Blajan raman pe posturi: „Ordinele nu au numar de inregistrare. Sunt niste ordine pe care nu le-a semnat ministrul. Cine le-a vazut a zis ca e scanata semnatura. Se spune ca ar fi venit de la cabinetul unui secretar de stat PD-L. Bucurestiul spune ca nu s-au dat alte ordine, raman in vigoare ordinele vechi. Nu s-a respectat nici procedura. Procedura e asa: ministrul da ordinul, se inregistreaza intr-un registru care evidentiaza ordinele si pe care il tine secretara. Iar in acest registru nu sunt inregistrate cele doua ordine”. Atunci, cine a emis ordinele? Se pare ca ar fi vorba de secretarul de stat Cristian-Anton Irimie, de la cabinetul caruia au fost transmise prin fax cele doua acte contestate. Presedintele PD-L Maramures, Mircea Man, recunoaste scenariul, dar neaga orice fel de acuze legate de falsificare: „Am vorbit si astazi, este pe masa la ministru, nu-i semnat cel de eliberare, celalalt e semnat. Eu nu cred ca-mi permit (falsuri, n. red.), verifica pe ordinul ala de unde-i trimis faxul de la minister si fa rost de numarul domnului ministru secretar de stat Irimia, vorbeste cu el si vei vedea ca ceea ce-ti spun eu este adevarat. Eu nu pot sa am un ordin de ministru fals. Uite, iti dau si numarul de fax de unde a fost trimis. Faxul a fost trimis in 5.06.2009, la 10.47. Nu ma joc eu cu asta. Trebuie sa se trimita ordinul de demitere si, apoi, intra in vigoare astalalt”. Ciudat, parca trebuia sa fie intai revocati fostii directori si abia apoi numiti ceilalti, nu? Oricum, pentru a descalci povestea, am urmat indemnul lui Man si am sunat la minister. La Biroul de Presa, tavalugul numirilor in cascada din Maramures era prea putin cunoscut. Dar, dupa o perioada de „informari”, am primit si raspunsul la intrebarea cine sunt adevaratii directori ai spitalelor maramuresene. Oana Grigore ne-a raspuns ca: „Numele celor doi directori sunt: Blajan Ioan, la Spitalul Judetean de Urgenta ,,Dr. Constantin Opris” din Baia Mare si Vasile Stefanca, la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei. Biroul de Presa nu are cunostinta de existenta altor directori sau a altui ordin in aceasta privinta”. Totusi, Man vorbeste in continuare de instalarea celorlalti doi directori. Mai mult, la Sighet, situatia e si mai complicata, pentru ca managerul interimar din timpul demiterii anterioare a lui Bodnar, Petrisor Berciu, avea un proces in instanta pe aceasta tema. Asa ca unitatea sanitara din Sighetu Marmatiei ar putea avea chiar 3 directori in acelasi fotoliu. Oricum, speram ca baietii adormiti cu pretentii de oameni ai legii se vor trezi si vor lua la puricat situatia. Noi mai asteptam raspunsul la intrebarea: sunteti atat de mototoli, incat sa numiti doi oameni pe aceeasi functie sau atat de ahtiati dupa ciolan, incat sa falsificati acte oficiale? Ioana LUCÃCEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.