Şapte păcate împotriva spiritului

Recent, la Editura Limes, a apărut cartea Şapte păcate împotriva spiritului. Autorul acestei interesante lucrări este prof.univ.dr. Nicolae Iuga, considerat de Andrei Marga unul dintre cei mai importanţi eseişti contemporani, cel care a consacrat în premieră, în literatura de specialitate din România, o prezentare monografică a ideii de cauzalitate emergentă, aşa cum aceasta se manifestă în istorie. 

Răspunsul la întrebarea „De ce sunt atât de importante păcatele împotriva spiritului?” îl aflăm în Prolegomene, Nicolae Iuga afirmând următoarele: „Există în Evanghelii un loc consacrat Păcatului împotriva Spiritului (Duhului) Sfânt, care surprinde printr-o anumită particularitate. Este singurul păcat despre care Iisus Christos spune răspicat şi categoric că nu va fi iertat nicidecum, niciodată, nici în timpul prezent şi nici în cel viitor, că este de neiertat în mod necondiţionat, absolut.” A păcătui împotriva Duhului Sfânt, a blasfemia înseamnă de fapt a atinge, a ştirbi, a răni, a afecta grav integritatea Spiritului obiectiv, precum şi sfinţenia lui, respectiv caracterul a toate, cauza primă. Ca urmare, orice blasfemie, rănire, degradare adusă Spiritului obiectiv este în acelaşi timp una la adresa întregii umanităţi, întrucât afectează substratul existenţei sale. Aceasta nu este doar  o atingere adusă unui adevăr particular, determinat, ci este o atingere adusă Adevărului în sens absolut. De aceea, acest păcat nu are cum să fie iertat, nici în veacul prezent  şi nici în cel de după Apocalipsă.

În capitolul Lumina ca metaforă a Spiritului, Nicolae Iuga analizează sensurile metafizice şi/sau metaforice ale luminii, privită ca Epifanie, ca expresie a infinitului însuşi, ca expansiune a Divinului în lume, ca manifestare a libertăţii umane şi ca percepere a Fiinţei.

Urmează şapte capitole, fiecare corespunzând, în viziunea lui Nicolae Iuga, unuia dintre cele şapte păcate împotriva Spiritului: Ipocrizia, masca şi chipul, Invazia imbecililor în spaţiul virtual, Invazia musulmană în Europa, Distrugerea Cetăţii ca leagăn al Spiritului, Distrugerea cărţii ca depozitar al Spiritului, globalizarea prin război şi confuzia totală între agresiune şi apărare şi Păcate ale bisericilor creştine tradiţionale împotriva Spiritului.

Câteva cuvinte despre cele şapte păcate împotriva Spiritului, aşa cum le defineşte Nicolae Iuga: În mască, termenii antonimici ipocrizia şi sinceritatea se conţin şi se condiţionează reciproc, precum fagurele cu mierea, adevărul şi ficţiunea coincid, iar apolinicul şi dionisiacul îşi schimbă reciproc rolurile. Interesantă este analiza pe care Nicolae Iuga o face invaziei musulmane în Europa şi, implicit, cauzelor acestei mişcări, concluzia nefiind optimistă: „Confruntată cu această realitate de o gravitate extremă, Europa nu prea mai are şanse, inclusiv pentru faptul că a fost deja debilizată religios în mod deliberat, iar idea globalizării, care teoretic trebuia să protejeze şi să propulseze Europa în prim-plan mondial, nu are şanse, tocmai pentru faptul că această idee este o afacere, nu o religie”.

O critică acerbă, dar corectă şi argumentată, este adusă turismului (în special al celui ce vizează aşezăminte religioase), care a devenit în ultima vreme o adevărată religie într-o lume al cărei Dumnezeu este banul. S-ar putea spune şi scrie multe despre cartea lui Nicolae Iuga.

Ceea ce mi se pare extrem de important de subliniat este curajul autorului de a spune adevăruri cunoscute de mulţi, înţelese de puţini şi recunoscute în spaţiul public de mult mai puţini. Şapte păcate împotriva Spiritului este o carte care nu se citeşte uşor, dar a cărei lectură este captivantă. O carte cel puţin interesantă prin problemele pe care le pune, prin întrebările pe care le generează şi prin scriitura care demonstrează spiritul enciclopedic al autorului, finalmente o carte a unui om de Spirit ce slujeşte Spiritului.

Din Invazia imbecililor în spaţiul virtual„Imaginea provoacă mai curând emoţii, poate sta la temelia afectivităţii, nu este un element de construcţie pentru intelect sau pentru raţiune. Imaginea nu este destinată pentru cei care gândesc, ci ea este pentru cei care reacţionează fiziologic. Imaginea este ideală pentru manipulare. Prin imagine, individul subintelectual poate fi manipulat incomparabil mai uşor, mai mult şi mai eficient, decât prin raţionamente abstracte, ipotetice, care stimulează gândirea critică.