Sapanta si ''raul'' de lana tesuta

In ultimii ani, in comuna maramureseana Sapanta s-a dezvoltat o adevarata industrie a artizanatului. Aproape la fiecare casa exista cate un mester popular sau o gospodina care a deprins arta tesutului. Numai ca, foarte putine femei au pastrat “procedeul” mostenit din batrani. In perioada verii, satul maramuresean Sapanta pare un imens targ de artizanat si traditii. Aproape fiecare poarta a satului e strajuita de o femeie care tese, toarce sau coase, gardurile sunt “gatate” mandru cu cergi, traise sau cojoace, iar magazinele cu produse de artizanat se ingramadesc buluc, unul langa altul. Turistii se minuneaza, fotografiaza, iar daca gazdele sunt suficient de convingatoare, chiar cumpara cate ceva. Pentru localnici, atmosfera pitoreasca e deja rutina. Asa e de veacuri si probabil asa va fi si in urmatorii ani. Au nevoie de traditie, pentru ca aici, pastrarea traditiilor inseamna bani. “Majoritatea casalor din Sapanta s-or facut din cergi si majoritatea copiilor de aici o fo’ educati pe banii din cergi, ase o ajuns doctori, profesori, avocati”, ma lamureste o batranica apriga, in timp ce-si aranjeaza palaria de paie asezata peste basma. Ma asez pe o bancuta din fata casei ce seamana cu un muzeu. Peste tot cergi, covoare, traiste, cojoace, gube. Batrana toarce molcoma si mai arunca o privire spre sosea, dupa care ma lamureste in soapta “astept niste francezi”. Nu e impacientata desi nu cred ca vorbeste nici franceza, nici engleza sau vreo limba de circulatie internationala. E obisnuita cu turistii straini si cu invitatii de rang inalt (“o fost pa aci ambasadori din Germania, Franta si America”). In “ragazul” dintre vizitele turistilor povesteste despre mestesugul care a adus prosperitatea in Sapanta. Sezatorile si era de glorie O cheama Maria Bodnar si are 76 de ani. A inceput sa invete arta tesutului pe vremea cand era “cocoana”, dar a practicat-o abia dupa ce s-a maritat. “Inainte lucram pa camp, in casa… Da’ de tesut, m-am apucat pa la 20 de ani, atunci se faceau sezatori sara. Femeile torceau si teseau, iar barbatii spuneau povesti ori glume. Ase era. Teseam de musai, faceam haine la barbati si la prunci, ori zestre la fete. Da’ nu lucram cu lana, numa’ cu canepa, da’ tat era bine. Ca atunci, in vremea comunistilor, lucrai numa’ la CAP, pe bani putini, nu puteai trai. Ase ca teseam. Cate gospodarii is in Sapanta, tate s-o facut din cergi. Da’ nu-i munca usoara. Noi lucram acuma numai cu lana. N-am nici o oaie, da’ cumpar de prin partile Bistritei, si-i gata daracita. Mai trebe toarsa, tesuta, dusa la valtoare… Io am invatat din mosi stramosi si la randu’ meu, i-am invatat pa copii. Si baiatu’ meu stie lucra mai bine ca o femeie, desi ii doctor”, se destainuie batrana, aruncand o privire spre ulita. O intreb daca s-a modificat “procedeul” traditional. Femeia priveste uimita si isi intrerupe lucrul pentru a-mi spune in soapa, ca si cum ar destainui un secret bine pastrat: “razboaiele is destul de vechi. A meu are catre 50 de ani, mi l-o facut un mester din Bogdan Voda. Da’ iestelalte nu-s tomna cum o fo’. Nu prea se mai vopseste vegetal, sa folosesc chimicale. Natural ii numa’ negru, gri si alb. Adica, cum ii lana. Sa pot face culori din frunze si flori, dar putini mai lucra ase. Io fac lucru de treaba, nu-mi bat joc de lucru. Am lana de calitate si nu ma zgarcesc, sa nu ma fac de minune la clienti. Anu’ ista o mars prost vanzarea. Lumea cumpara o traista, ceva mai ieftin (nu le putem da’ in cinste, ca lucram cate un an pa ele). Si v-am spus, io nu fac lucru de mantuiala. O fo’ si Ioana Moldovan de la televiziune, de m-o filmat. Si-am dus-o in gradina de si-o luat pere si prune.” Apoi tesatoarea insista sa ne pozam cu gube si clopuri, “ca turistii”. Intre timp, sosesc “musafirii” din Franta, asa ca interlocutoarea noastra isi ia in serios rolul de gazda. Ca deh, intr-o economie de piata functionala, concurenta face legea. Ioana LUCACEL