Sankt Petersburg, oraşul Sfântului Petru

La 27 mai (16 mai stil vechi), după ce a recucerit Ingria de la suedezi, ţarul Petre cel Mare al Rusiei a fondat oraşul Sankt Petersburg. Iniţial, oraşul s-a numit Sankt Piterburgh, purtând numele apostolului Petru, patronul spiritual al Ţarului.

În locul ales de Petru cel Mare pentru a ridica noua capitală a Rusiei ţariste se aflau la vremea respectivă o fortăreaţă suedeză, Nyen, şi o aşezare, Nöteburg, în zona mlăştinoasă pe care o traversa râul Neva către gurile de vărsare din Golful Finlandei.

Oraşul a început a fi ridicat în vreme de război, motiv pentru care, în mod firesc, prima construcţie ridicată a fost o fortăreaţă, cunoscută astăzi ca fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel. Ridicată pe Insula Iepurelui, pe malul drept al Nevei, la aproximativ trei kilometri de vărsarea acestuia în mare, fortăreaţa a purtat, la început, numele de Sankt Piterburgh.

Petru cel Mare a ordonat desecarea mlaştinilor din jur şi oraşul a început să se extindă în toate direcţiile, dezvoltarea noii localităţi fiind făcută sub conducerea inginerilor germani aduşi de ţar în Rusia. Petru cel Mare a interzis construirea de clădiri din piatră pe tot întinsul Rusiei, cu excepţia noii capitale, obligând în acest fel toţi meşterii pietrari să meargă să lucreze la Sankt Petersburg. Cea mai mare parte a forţei de muncă a fost asigurată de iobagi. De la început, Sankt Petersburg-ul a fost gândit ca noua capitală a imperiului, poziţia sa geografică privilegiată la Marea Baltică conferindu-i – Puşkin a afirmat-o prima oară – statutul de “fereastră” spre vest a Rusiei. Pentru multă vreme, graţie oraşului, Rusia a fost cel mai important partener comercial al Rusiei cu Anglia. În acelaşi timp, Sankt Petersburg-ul a reprezentat o bază pentru navele lui Petru cel Mare, flotă protejată de fortăreaţa ridicată la începuturi.

De-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, aristocraţia rusă a construit numeroase palate care au rezistat până în zilele noastre. Oraşul şi monumentele lui au suferit însă din cauza inundaţiilor catastrofale petrecute în timp, una dintre ele fiind descrisă de Puşkin în “călăreţul de aramă”. În 1861, ţarul Alexandru al II-lea i-a dezrobit pe iobagi, fapt care a determinat o infuzie demografică extraordinară pentru oraş, cei mai mulţi noi locuitori fiind însă foarte săraci. În suburbie au fost ridicate numeroase case de raport şi au apărut primele intreprinderi industriale.

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, Sankt Petersburg-ul a devenit unul dintre cele mai importante centre industriale ale Europei. Dezvoltarea industriei şi a muncitorimii a dus şi la intensificarea mişcării socialiste.

Organizaţiile socialiste, anarhiste, au fost responsabile pentru uciderea a numeroşi funcţionari ţarişti de rang înalt. Mai mult, ţarul Alexandru al II-lea a fost asasinat, în 1881. În 1905, revoluţia rusă a început la Sankt Petersburg, după care s-a răspândit în toată Rusia. Mai târziu, în timpul primului război mondial, numele de Sankt Petersburg a fost considerat cu rezonanţă germană şi, la iniţiativa ţarului Nicolae al II-lea, oraşul a fost rebotezat Petrograd.

În 1917, Rusia a fost zdruncinată de o nouă revoluţie. Prima sa fază, revoluţia din februarie, a dus la detronarea ţarului şi la apariţia a două centre de putere: un guvern provizoriu şi Sovietul din Petrograd. Guvernul provizoriu a fost răsturnat în timpul revoluţiei socialiste din octombrie, la scurtă vreme după acest eveniment începând războiul civil rus. Prea marea apropiere a oraşului de bazele de acţiune ale armatelor contrarevoluţionare şi climatul politic instabil al vremii l-au forţat pe liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin să mute capitala la Moscova, la 5 martie 1918. Gândită ca o mutare temporară, ea s-a dovedit, în timp, a fi permanentă.

La 24 ianuarie 1924, la trei zile după moartea lui Lenin, Petrogradul ar fi fost redenumit Leningrad, în onoarea fostului lider comunist. Motivul invocat a fost faptul că Lenin a fost conducătorul revoluţiei din octombrie. Au existat şi motive mai profunde de simbolism politic: Sankt Petersburg fusese capitala imperiului ţarist. După Moscova, oraşul era cea mai mare aşezare a Rusiei şi schimbarea de nume dădea un prestigiu şi mai mare lui Lenin şi, implicit, regimului comunist.

Rebotezarea oraşului a fost un simbol al schimbării sistemului social şi politic. Mutarea guvernului la Moscova a produs şi o schimbare a migraţiei populaţiei începută la sfârşitul secolului al XIX-lea. Populaţia Petrogradului în 1920 a ajuns la doar o treime faţă de ce era în 1915.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Leningradul a fost încercuit şi asediat de trupele germane, în ceea ce avea să fie cunoscut drept “Asediul Leningradului”, vreme de 29 de luni. Peste lacul Ladoga a fost creat un “Drum al vieţii”, în perioadele de iarnă, când lacul era îngheţat. Această rută de aprovizionare a fost însă supusă atacurilor aeriene germane, numai unul din trei camioane reuşind să ajungă la destinaţie.

O altă rută de transport a fost deschisă în 18 ianuarie 1943, după ce Armata Roşie a reuşit să creeze o breşă în încercuirea germană. Aproximativ 800.000 din cei 3.000.000 de locuitori au murit în timpul asediului. Pentru tenacitatea eroică a populaţiei oraşului, Leningradul a fost primul oraş sovietic care a fost decorat cu titlul de “Oraş Erou”. Există astăzi istorici care susţin că Stalin a întârziat în mod voit despresurarea oraşului şi a împiedicat evacuarea locuitorilor lui din dorinţa de a lăsa intelectualitatea leningrădeană, profund anticomunistă, să piară. Mulţi dintre leningrădenii care au fost, totuşi, evacuaţi în cele mai îndepărtate colţuri ale Uniunii Sovietice nu s-au mai întors niciodată la casele lor.

Date recente din surse germane arată că Hitler a dispus ca oraşul să fie ţinut încercuit şi să nu se dea atacul pentru cucerirea lui, tocmai pentru uciderea tuturor locuitorilor prin înfometare şi obţinerea fără pierderi mari a bogăţiilor oraşului, simbol al imperialismului rus şi al revoluţiei din octombrie. Cele două ipoteze nu se exclud, ambele putând fi, concomitent, valabile.

Războiul a adus mari distrugeri oraşului şi a omorât mulţi din vechii locuitori ai Sankt Petersburg-ului care nu au fugit din ţară după izbucnirea revoluţiei bolşevice şi nu au pierit în urma epurărilor în masă din perioada interbelică.

În ciuda tuturor acestor forţe, oraşul a fost reconstruit în deceniile care au urmat celui de-al doilea război mondial, redându-i strălucirea din trecut. Deşi rolul proletariatului a crescut mereu, oraşul a rămas un important centru al culturii şi ştiinţei.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice (6 septembrie 1991), majoritatea populaţiei a fost de acord cu revenirea la numele de Sankt Petersburg, chiar dacă, mulţi dintre locuitorii oraşului folosesc şi azi vechile denumiri ale străzilor pentru adresele poştale.

Regiunea administrativă a cărei capitală este Sankt Petersburg-ul poartă şi azi numele de Leningrad.

Cu cei 4,5 milioane de locuitori (număraţi în 2002), Sankt Petersburg-ul este în ziua de azi cel de-al doilea oraş ca mărime al Rusiei, al patrulea oraş ca mărime al Europei, un centru important de cultură şi cel mai important port rusesc la Marea Baltică. Sankt Petersburg-ul este cel mai nordic oraş European, cu peste un milion de locuitori.

Centrul oraşului este unul dintre siturile protejate de UNESCO, ca parte a patrimoniului universal. Oraşul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic şi cultural al Rusiei, este, şi în zilele noastre, extrem de important, motiv pentru care i se mai spune şi “Capitala Nordului”.

Palate şi catedrale

Sankt Petersburg-ul a fost cunoscut şi ca un oraş al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este Palatul de Vară, ridicat de Petru cel Mare.

Palatul Menşikov a fost construit după planurile arhitectului Domenico Tresini, una dintre anexele acestui palat, reconstruită de Petru al II-lea devenind sediul Universităţii de Stat din Sankt Petersburg.

Probabil cel mai cunoscut dintre palatele imperiale este Palatul de Iarnă, o uriaşă clădire caracterizată de interioare fastuoase, azi sediu al Muzeului Ermitaj. Cea mai mare biserică a oraşului este Catedrala Sfântului Isaac, care are una dintre cele mai mari cupole din lume, construită sub conducerea arhitectului Auguste de Montferrand.

Catedrala Kazan este copiată după Bazilica Sfântului Petru de la Vatican. Biserica Mântuitorului Însângerat, monument grandios în stil rusesc, marchează locul în care a fost asasinat Alexandru al II-lea. Pentru că Petru cel Mare a interzis construirea turlelor în formă de ceapă, această biserică este singura din oraş de acest tip unic de cupolă.

Catedrala Petru şi Pavel, multă vreme simbol al oraşului, adăposteşte cavoul lui Petru cel Mare şi ale altor ţari ai Rusiei.

Mai trebuie amintit că fiecare regiment al gărzii imperial avea propria catedrală.

Din banii şi donaţiile lui Dalai Lama, în 1914 a fost terminat un templu budist. Închis de puterea comunistă în 1835, desacralizat, cu călugării aruncaţi în Gulag, templul a fost redeschis în 1991.