• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 17 Octombrie , 2005

Sampanie si spionaj

Helen O’Brien, alias Elena Constantinescu, s-a nascut la 14 decembrie 1925 si a murit la 16 septembrie 2005, la varsta de 79 de ani. Era fiica unui proprietar imobiliar roman si a unei aristocrate din Rusia. Capriciile si glamour-ul ei erau tipice pentru cluburile de noapte din Bucuresti, din perioada interbelica, si cabareturile din Paris. Ea nu si-a dorit sa isi etaleze tinute sclipitoare, ci si-a dorit propriul local pe care l-a si avut - Clubul Eve, pe strada Regent din Londra, scrie The Guardian, citat de Rompres. Regina de la Masa 1 Timp de peste 39 de ani, cat timp a functionat Clubul, Helen, o blonda miniona, care tinea intr-o mana o tigara „Balkan Sobranie” iar in cealalta un pahar de sampanie, l-a condus intotdeauna de la „Masa 1”, cu fata de masa din catifea, jucand rolul lui Humphrey Bogart din filmul „Casablanca”. In realitate, Clubul Eve a fost locul unde se puteau intalni persoanele dubioase obisnuite: spioni, politicieni corupti, clerici care calcau stramb si fete de familie buna care vindeau sex. Ca adolescenta, in timpul razboiului, in Romania (aliata a Germaniei naziste), Helen a avut multa vointa, a invatat tainele calariei de la prizonieri cazaci, a zburat intr-un sat cu primul avion intalnit, iar in 1944 a fugit pe un cal de curse, dupa ce a fost urmarita de „cavaleria” rusa pe ceea ce ei ii placea sa numeasca „martoage hamesite”. Dar descendenta ei aristocratica nu a fost acceptata in Romania de dupa razboi, iar in 1947 a devenit refugiat, avand in bagaje drept singura avutie cunoasterea catorva limbi de circulatie internationala, un corp de dansatoare si o minte agera. Toate acestea au dus-o pana in Londra, unde a vandut tigari si a dansat in Clubul Soho, de pe Beak Street. Jimmy O’Brien a fost camerierul ei (se ocupa de garderoba sa), promovat ulterior la functia de manager. El si Helen s-au casatorit si si-au dorit foarte mult sa lucreze impreuna. Jimmy a gasit un subsol in apropiere, au dat un avans bun si asa au deschis Clubul Eve, de Ziua Indragostitilor, in 1953. Deoarece era un club cu o taxa de o guinee (moneda de aur valorand 20 de silingi) pe an pentru a deveni membru, isi putea permite sa mearga dincolo de legislatia de licenta: sampania curgea pana in jur de ora trei dimineata. Membrilor clubului (registrul arata printre clienti un rege sau chiar doi, ambasadori, sultani si un episcop care s-a casatorit cu o fata de companie), li se oferea ceea ce Helen intelegea prin distractie: vin cumparat la licitatie, calitatea unui spectacol de tip Folies Bergere si promisiunea unei partide de sex, care insa nu era niciodata recunoscuta oficial (“Nu suntem o casa de toleranta”, a declarat Helen, dar ce se intampla dupa ora inchiderii, nu era responsabilitatea sa). „Borcanul cu miere” Clubul avea o scena luminata, aranjata de Helen, pe care dansau fetele. Acestea se combinau cu clientii, in timp ce fetele de companie le ascultau povestile. Ele isi lasau posetele deschise cand mergeau la toaleta, aseptandu-se sa gaseasca la inapoiere un mic bacsis inauntru. Helen isi alegea recrutele cu mare abilitate. Christine Keeler a fost nepotrivita, prea “usor de condus” (“si s-a demonstrat ca am avut dreptate”, declara Helen care stia ca aceasta Keeler l-a ruinat pe ministrul de razboi John Profumo, care participa destul de des la petrecerile din club). Norma Levy, care a provocat demisia Lordului Lambton din functia de ministru in 1973, a lucrat la Eve pentru cateva zile. „Dura si mercantila”, a caracterizat-o Helen, “nu avea educatie”, a continuat aceasta. Helen facea selectia cu mare grija, deoarece fetele ii spuneau ce vorbeau clientii-oficiali din Whitehall (sedii guvernamentale - un judecator a descris clubul drept „o sectie” a Ministerului de Externe britanic) si diplomati din blocul de Est. Helen transmitea mai departe tot. Fiind impotriva comunismului, Helen a respins un agent secret din Romania, care i-a promis ca ii va aduce parintii la Londra daca va accepta sa spioneze. In 1958, serviciile secrete britanice au surprins-o in timp ce se intalnea cu oficiali ain cadrul Ambasadei Romaniei de la Londra, si i-au trimis o scrisoare de la Camera 055 (War Office): “daca ati fi draguta sa ne acordati din timpul dumneavoastra si sa veniti la Ministerul de Razboi pentru a avea o discutie...”. A fost de acord sa colaboreze cu MI-5 si MI-6. Club Eve a fost un adevarat „borcan cu miere” pentru spionaj, in conditiile in care membrii clasei politice de la guvernare si ofiteri de politie cu grad inalt i-au facut confesiuni lui Helen. Unul dintre acestia i-a spus despre iminenta scandalului in care a fost implicat Lordul Lambton, in timp ce ea personal l-a vazut pe liderul conservator din Camera Lorzilor, Lordul Jellicoe, aducand telegrame secrete la club. Helen a stabilit o intalnire cu secretarul privat al primului ministru Edward Health: „Spune-le lui Lambton si Jellicoe sa demisioneze acum, l-a avertizat aceasta, serviciile secrete stiu despre masinatiile lor.” Helen a mers in Leicester Square la patru dimineata, zile intregi, pentru a cumpara ziare, sperand sa vada survenind demisiile respective, care insa nu au avut loc decat in momentul in care faptele au fost dezvaluite. Nicu Ceausescu, afara! Interdictia impusa de club de a se face fotografii, l-a facut un local sigur pentru starurile din lumea showbiz-ului - Judy Garland, Frank Sinatra, Shirley Bassey. Errol Flynn si-a uitat propriul fiu de 12 ani aici, gasindu-l ulterior in cabine privind dansatoarele. Unul dintre numele mari nu a impresionat-o deloc pe Helen. “Ari” Onassis era un „taranoi paros fara maniere”, a declarat aceasta. Ea l-a dat afara pe fiul lui Nicolae Ceausescu dupa ce acesta a pipait-o pe una dintre fetele de companie si a muscat-o pe alta de gat. La sfarsitul anilor ‘70, Clubul Eve a inceput sa decada in comparatie cu clubul Annabel, in jurul caruia roiau paparazzi. Clubul Eve s-a inchis in 1991, iar familia O’Brien, care cheltuise practic tot ce avea, s-a retras la o vila din sudul Frantei, unde Helen si-a scris memoriile, “Regina Cluburilor”, in limba romana. Si-a vizitat fostele proprietati ale familiei, dar nu si-a recuperat decat o fractiune din terenul pe care pretindea ca il detine. Jimmy a decedat in 1994, iar fetele lor, Maria si Ileana, i-au supravietuit. The Guardian

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.