Salvador

Pe geamul întredeschis al taxiului intra una dintre miresmele cele mai dragi mie, o îmbinare perfectă de nisip ud şi apă sărată, ca o promisiune de eternă vacanţă de vară. Mareea era la reflux. Salvador m-a surprins, pentru prima dată în aproape 12 luni de când făcusem cunoştinţă.

Emisfera sudică, anotimpuri pe dos. De Paşte am fost la plajă căci nu începuseră ploile de toamnă la sud de Ecuator. Săo Salvador da Bahia de Todos os Santos, pe numele lui scurt, Salvador, e capitala statului Bahia şi prima capitală a Braziliei. Oraşul e de o dualitate absolut izbitoare. Pentru fiecare bloc nou cu apartamente cu vedere la plajă, ale căror preţ în euro începe de la peste 100 de mii, apare o construcţie şubredă, ilegală, în suburbii.

Cum spuneam, am fost la plajă, o plajă largă când mareea e joasă, unde vânzătorii ambulanţi te îmbie să te răcoreşti cu delicioasa apă de cocos proaspăt cules de la înălţimi năucitoare. Am fost plăcut surprinşi, plaja era curată, gunoiul lăsat de localnicii şi turiştii prea comozi era imediat colectat de cel mai eficient sistem de reciclare din Brazilia pe care am cunoscut-o până acum, săracii. Cei în nevoie de un venit au învăţat că plasticul, cartonul şi cutiile de aluminiu, separate, curate şi cât mai compacte, pot aduce un venit. Aproape un euro pentru un kilogram de cutii de răcoritoare nu e deloc de neglijat. Şi săraci sunt mulţi în Salvador.

Pentru mine, Salvador are tot ce îi trebuie, teoretic, să fie locul perfect unde să vreau să trăiesc: media de temperaturi minime e de 25 de grade Celsius, are plajă, ocean, o varietate de fructe absolut fabuloasă şi delicii de-ale mării. În plus, mixtura de culturi indigene, europene şi africane oferă un cocktail cultural ce nu îţi permite să te plictiseşti. Dar... Salvador izbeşte prin inegalitate. Favelele, suburbiile atât de comune în marile oraşe ale Braziliei, îţi taie orice chef. Nu spun asta cu snobism, căci nu sărăcia loveşte ochiul, ci cauzele ei. Corupţia şi lipsa de educaţie ţin Brazilia la capătul indicelui de dezvoltare umană în varii aspecte. De fapt, tind să cred că lipsa de educaţie e tot o consecinţă a corupţiei. Când directorul şcolii e ales nu în funcţie de realizări şi competenţă, ci în funcţie de sprijinul oferit candidatului potrivit în campania electorală, nu prea poţi avea aşteptări... Cum să educe pruncii să fie consecvenţi, disciplinaţi şi studioşi, când e dovada pură că există mereu căi mai simple? Ce-i drept, căi de compromis, dar deseori am senzaţia că aici compromisul nu are acelaşi înţeles.

Ce ne-a adus în Salvador de data asta a fost absenţa serviciilor medicale de specialitate. Nimic grav, dar suficient de complicat cât să necesite competenţe pe care în colţul de lume unde locuim le ceri degeaba, atât la spital, cât şi la secretariatul de sănătate.

Desigur, noi suntem nişte fericiţi, avem asigurare de sănătate şi condiţii să călătorim în căutare de asistenţă medicală potrivită. Din păcate nu pot spune la fel şi despre miile de brazilieni ce locuiesc în acelaşi orăşel cu noi şi în satele din jur. Revenind la Salvador, Salvador oferă tot ce poţi cumpăra, inclusiv servicii de sănătate unde o consultaţie începe cam la 100 de euro.

În timp ce aşteptam să fim primiţi de doamna doctor, a trebuit să reformulez ideea că Salvador poate fi locul perfect pentru a trăi. Sună cam aşa: Salvador are tot ce îi trebuie ca să fie locul unde să vrei să trăieşti dacă ai bani. Şi prin asta spun un salariu lunar ce începe pe la 2000 euro, dacă ai deja casa proprie. Ei, şi cum asta nu e pentru toată lumea, iată-ne în favele, unde casele se construiesc pur şi simplu, fără un desen prealabil pe hârtie, fără proiect, fără avize, fără măsuri de siguranţă, case care nu rareori, pe vreme de ploi, alunecă de pe stâncile impregnate cu dejecţii. Când am ajuns anul trecut, pe drumul aeroport-casă provizorie, am rămas fără glas, cu ochii abuzaţi de omniprezenţa gratiilor, la uşi, la ferestrele minuscule, construite aşa ca să nu permită intrarea unui corp uman...

Eu nu cred că există justificări logice pentru crime, nu cred că un hoţ poate pretinde iertare pentru că a dat în cap cuiva râvnind la portofel, pe motiv că el are prea puţin. Cred însă că cei mai mari şi mai periculoşi criminali nu sunt cei care umblă cu arma în mână pe stradă, ci aceia care facilitează existenţa celor de mai sus prin impunitate, prin absenţa dorinţei de a reduce criminalitatea, căci ea, prin figura traficanţilor, de exemplu, le susţin bunăstarea.

Corupţia e cancerul Braziliei. Şi deşi văd o doamnă lider ce a început să taie în carne vie, boala e mult prea impregnată ca să poată fi eliminată la toate nivelele în patru, cinci sau chiar zece ani. Păcat, căci e evident, cel puţin pentru cel venit din afară, că un oraş precum Salvador are potenţial. Şi mai ales că toată lumea ar putea beneficia de pe urma unui plan strategic de dezvoltare care poate să menţină bogaţii bogaţi, dar poate şi să scoată săracii din mizerie absolută.

Am încheiat şederea în Salvador puţin înainte să înceapă ploile ce în zona unde locuim refuză să se arate, prejudecând agricultura de subzistenţă. Din maşină, băieţelul meu, absolut fermecat de plajă, de apă şi de peştii ce ajungeau uneori la mal, rătăciţi în unde, nu îşi dezlipea ochii de la valurile ce nu obosesc niciodată. S-a terminat! a exclamat el când am părăsit strada paralelă cu plaja spre a ne găsi drum către casă. Şi acum? Ce facem? Nu ştiu...