• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 1 Iulie , 2008

Sageata spre tinta dezvoltarii

Primarul anului 2007, Remus Cornel Stetco, devine primul ales din Borsa care castiga doua mandate consecutiv. Stetco si-a format deja o echipa puternica in cadrul administratiei locale, care are o tinta clara: schimbarea la fata si dezvoltarea turistica a orasului. Primaria Borsa e una dintre cele mai grele din Maramures. Suprafata de 47.000 de hectare, adica dublu fata de capitala, si atitudinea hotarata a celor 27.000 de locuitori sunt numai doua dintre indiciile care va stau la dispozitie pentru a va face o imagine asupra dificultatilor ad-ministrative de la Borsa. Poate din acest motiv, dupa 1990, niciun primar n-a reusit sa castige doua mandate consecutiv. Pana acum. Pri-marul Remus Cornel Stetco a „spart blestemul” alesilor locali si nu numai ca a reusit sa castige din nou increderea si votul borsenilor, dar a si adus la primarie o echipa puternica si competenta. In 2004, Stetco candida la functia de primar dupa un mandat de viceprimar. Stia „cu ce se mananca administratia” si avea o strategie „de guvernare” clara, axata pe lucruri concrete si probleme stringente. In acest an si-a depus din nou candidatura, cu gandul de a continua proiectele incepute si de a definitiva strategia de dezvoltare a localitatii, axata tot mai mult pe turism si infrastructura. Cum a reusit sa devina primul primar de Borsa care a castigat doua mandate consecutiv? Stetco crede ca au contat realizarile si modul in care a coordonat activitatea Primariei in cei 4 ani. De fapt, meritele lui Stetco au fost recunoscute si de un organism national, apolitic: Asociatia Oraselor din Romania, care i-a acordat titlul „Primarul anului 2007”. In mandatul trecut, prioritatile lui Stetco s-au axat pe patru domenii principale: infrastructura, asistenta sociala, scolile si sprijinirea tineretului din zona si imbunatatirea administratiei publice locale. Pe fiecare dintre aceste domenii a reusit sa demareze proiecte importante, unele finali-zate, altele inca in derulare. Pentru infrastructura, una dintre prioritati a fost constructia de poduri, pentru a facilita accesul in toate zonele si cartierele orasului: Cartier Luhorca, zona „Intre vaduri”, sediu Po-litie, Negoiescu 1, Negoiescu 2, Pod Bit. In prezent, se afla in lucru alte 6 poduri. O alta prioritate a fost iluminatul public. Primarul spune ca a investit masiv si in reteaua de iluminat public, care a fost extinsa in trei cartiere. Acum, se afla in lucru reabilitarea retelei de iluminat public din Cartierul Rotundu. Tot in mandatul trecut a inceput si „schimbarea la fata” a orasului. A fost amenajata o parcare in centrul orasului, au fost reabilitate trotuarele, s-au amenajat spatii de joaca pentru copii etc. Stetco spune ca amenajarea centrului civic va fi definitivata printr-un proiect derulat prin Agentia Zonelor Miniere: „Proiectul e aprobat si se cifreaza la 760.000 de dolari. Acuma mergem pe licitatia pentru proiectul tehnic, care va fi organizata tot de Agentia Zonelor Miniere. Cred ca anul acesta ar putea incepe lucrarile si vor dura cam un an”. Tot ca „prioritate zero”, primarul a vizat si vizeaza in continuare reabilitarea drumurilor, care, de altfel, a constituit o prioritate constanta si in mandatul trecut. Pana acum, Stetco a reusit sa „bage apa” in mai multe cartiere din Borsa, iar in perioada urmatoare, va fi rezolvata si problema canalizarii, in intreg orasul. „Cel mai important proiect pe care il derulam vizeaza realizarea retelei de canalizare si statie de epurare pentru intreg orasul. Acum se afla in faza de proiect tehnic”. Stetco a pus accent si pe constructia de locuinte ANL si reabilitarea cladirilor. In mandatul trecut, au inceput lucrari de moderni-zare la aproape toate unitatile de invatamant din Borsa, a fost modernizata cladirea primariei (incalzire, mobilier, grup social nou), a fost amenajata o baza sportiva si reabilitata sala de sport de langa spital, a fost modernizata biblioteca etc. In prezent, se lucreaza la constructia unui nou sediu de primarie, urmand ca actuala cladire sa devina sediu de judecatorie. Mai mult, se cauta solutii pentru ca borsenii sa beneficieze de o casa de cultura moderna: „Proiectul de reabilitare si modernizare e definitivat. Dar terenul pe care urmeaza sa fie facuta extinderea se afla in litigiu. Asteptam sa se termine procesul. Mai avem o solutie, sa preluam casa de cultura de la Baia Borsa si s-o reamenajam. Iar in viitoarea casa de cultura am dori sa facem si un muzeu al mineritului”. Stetco spune ca lucrarile de reabilitare si modernizare a scolilor vor continua, ba, mai mult, doreste sa construiasca o scoala noua. Se vizeaza si dezvoltarea bazelor sportive: „Lucram la un proiect, finantat prin fonduri guvernamentale, care vizeaza reabilitarea bazei sportive de la Baia Borsa. Dorim sa comasam cele doua cluburi, Minerul cu Clubul Sportiv si sa mergem pe mai multe ramuri de sport: schi, fotbal, judo etc.”. Pe domeniul administratiei, Stetco a dorit inca din mandatul trecut eficientizarea aparatului primariei. Astfel ca, toate serviciile au fost informatizate, iar personalul a fost instruit la cursuri de specialitate. Primarul spune ca „reforma” va continua, mai ales ca noile oportunitati de finantare prin fonduri structurale impun organizarea unor compartimente foarte pregatite in domeniu. De fapt, „o felie” consistenta din sarcina atragerii de fonduri europene ii va reveni noului viceprimar, liberalul Gavril Bota: „Avand in vedere experienta domnului Bota pe partea de finante, cred ca el poate gestiona situatia foarte bine si va face o echipa buna cu personalul care se ocupa de proiecte. Domnul viceprimar va primi din start toate sarcinile pentru care legea imi permite sa fac delegare si dansul beneficiaza de incredere maxima de la inceput. Pe langa segmentele care cad in sarcina viceprimarului, se va implica in atragerea de fonduri structurale prin Biroul de Integrare Europeana. A fost si consilier local, iar experienta pe administratie si finante va fi un castig pentru Borsa. Si perceptia oamenilor a fost foarte buna in momentul in care s-a aflat cine va fi viceprimar. Oricum, pe termen foarte scurt, lucrarile incepute trebuie sa continue, si e nevoie sa facem o noua asezare a aparatului primariei, sa punem accent pe anumite posturi cheie. Miza noastra este atragerea de fonduri si verificarea exigenta a lucrarilor in teren. Trebuie sa intarim echipa tehnica pe care o avem in interiorul primariei”. Stetco doreste sa continue impreuna cu noul viceprimar si cu echipa de consilieri si proiectele incepute pe domeniul social. A reusit deja sa construiasca un centru social si un proiect similar se afla in derulare. Primarul a inceput deja stabilirea de parteneriate cu parohiile, pentru construirea unor astfel de centre in fiecare cartier din Borsa: „Avem deja un parteneriat cu biserica greco-catolica in Baia Borsa, acolo chiar am realizat un parculet si vrem sa facem si un centru de zi. Intr-o saptamana vom constitui si comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local si apoi vom incepe demararea proiectelor si stabilirea prioritatilor si pe acest sector”. Unul dintre obiectivele majore ramane dezvoltarea turistica a orasului si promovarea patrimoniului turistic al localitatii: „Pe langa proiectul demarat deja, dorim sa initiem altele, sa facem o promovare mai mare a zonei si a pensiunilor, sa avem un birou de turism, care sa asigure informare, dar si promovarea obiectivelor turistice a localitatii, pentru ca turismul va fi motorul de dezvoltare a localitatii”. Oricum, in acest an, administratia din Borsa mizeaza pe doua surse de venit importante care vor aduce bani in bugetul local: veniturile obtinute prin Ocolul Silvic care administreaza cele 6.500 de hectare de padure aflate in proprietatea primariei si recuperarea datoriilor de la Remin. Primaria a pus de altfel sechestru pe niste imobile aflate in patrimoniul companiei miniere si care urmeaza sa fie valorificate. Stetco spune ca: „acele spatii ar putea fi folosite. Astfel nu s-ar recupera doar datoriile, ci am sprijini si dezvoltare economica locala si s-ar crea locuri de munca”. Incep lucrarile la Partia Olimpica! La finele lunii mai, primarul Remus Cornel Stetco a semnat contractul de incepere a lucrarilor la Partia Olimpica Borsa, iar zilele acestea s-a dat «unda verde» lucrarilor propriu zise. Primarul spune ca firma care a castigat licitatia, Dunarea SRL, a fost in teren, a facut deja ridicari topo si e pregatita pentru inceperea lucrarilor. Astfel ca, peste cateva luni, Borsa se va putea lauda cu cea mai complexa telegondola din tara. Va reamintim ca in formula initiala a proiectului se dorea montarea unei instalatii de telescaun, dar primarul a reusit schimbarea, astfel incat Borsa sa atraga turisti, indiferent de anotimp. Nopti de Sanziene Tineri si copii imbracati de sarbatoare, spectacole si magie. Intr-un cuvant, Editia a XXVI-a a sarbatorii « Nopti de Sanziene » din Borsa, dedicata memoriei Tatianei Mihali. Programul sarbatorii a cuprins o parada a portului popular si un spectacol. In cadrul editiei din acest an a fost editata si o brosura cu semnificatia sarbatorii si obiceiurile legate de Sanziene: apararea gospodariei de puterea fortelor malefice, aflarea ursitului, leacuri pentru boli etc. Luna viitoare, va avea loc in Borsa o alta sarbatoare devenita traditie: Hora de la Prislop. Primarul Remus Cornel Stetco ne spune ca: „evenimentul va avea loc in a treia duminica din luna august si va fi un festival interjudetean, la care vor participa ansambluri din Maramures, Suceava si Bistrita”. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.