Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 15 Septembrie , 2008
Sa nu te ia gura pe dinainte!
Un cuvant spus gresit in familie poate sa iti strice o seara, un weekend sau chiar o saptamana. Dar un cuvant gresit spus pe internet poate sa aiba consecinte mult mai dramatice.
Iata o poveste ale carei consecinte inca nu au fost intelese pe deplin si e posibil ca acest lucru sa dureze mult mai mult decat un weekend sau o saptamana. In urma cu 6 ani, aparea un material in ziarul american Chicago Tribune, care vorbea despre compania aviatica United Airline si falimentul care parea, la acel moment, imposibil de evitat. Patru ani mai tarziu, compania americana iesise din criza si se parea ca, de atunci, totul va merge bine. Desi nu e inca foarte clar cum s-a intamplat, se pare ca unul din robotii lui Google, un program care navigheaza printre cele 25.000 de publicatii online din care portalul de stiri news.google.com isi extrage titlurile, a cules exact povestea despre falimentul companiei United Airlines, poveste veche de 6 ani. Un reporter de la o firma de investitii din Florida care cauta cu totul altceva da peste material si, fara sa se intrebe prea mult, acesta ajunge printre titlurile care se succed pe monitoarele celor de pe Wall Street.
Luni dimineata, la deschiderea bursei, United Airlines este cotata cu 12.30 de dolari pe o actiune. Imediat ce stirea veche de 6 ani este citita de brokeri, incep sa se primeasca ordine de vanzare ale actiunilor, iar pretul acestora scade la doar 3 dolari, o pierdere de peste 75%. Pana sa isi dea seama cineva ce se intampla cu adevarat si sa se opreasca tranzactionarea actiunilor, trece o ora, timp in care, probabil, s-au facut cateva averi noi si s-au distrus cateva mai vechi. Cand lumea si-a dat seama ce s-a intamplat, pretul actiunilor a crescut la peste 10 dolari, dar nu si-a mai revenit la cel de la deschidere, de peste 12 dolari.
Intamplarea a avut loc saptamana trecuta si ar fi putut insemna sfarsitul unei companii aviatice care angajeaza mii de oameni. E adevarat ca a fost nevoie de un lant de erori greu de repetat pentru ca accidentul sa se intample: robotul lui Google, faptul ca articolul cu pricina nu a fost datat, reporterul care a republicat stirea fara sa o citeasca cu atentie, toate acestea au fost foarte aproape de a crea un dezastru.
In final, catastrofa a fost evitata, dar nu se stie care au fost pagubele materiale, cati oameni panicati si-au vandut economiile pentru care au muncit o viata la un pret de 4 ori mai mic. Niciuna din institutiile implicate nu vrea sa isi recunoasca vina, Google spunand ca robotul a cules stirea pentru ca a fost accesata si nu era datata, proprietarii materialului spun ca robotul a cules stirea din arhiva si asa mai departe, pentru ca, evident, nimeni nu vrea sa fie responsabil pentru producerea unui val de panica care ar fi putut sa falimenteze o companie afectata oricum de incetinirea economiei americane. Intre timp, actorii povestii s-au intors la ceea ce faceau inainte: United Airlines, la zbor, Google, la batut internetul in lung si in lat, dar fiecare un pic mai atent la ce se intampla in curtea celuilalt.
George GINGUTA
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.