Să nu ne fie rușine de UNIRE! Eminescu și Societatea secretă Carpaţii

Motto: „Unirea românilor e visul meu de fier!”
Mihai Eminescu  (piesa Mira)
 

În ultimele articole din „Timpul”, Eminescu pune în discuție problema teritoriilor românești aflate sub ocupație străină, mai ales că toate aceste teritorii au fost străbătute în tinerețe, de el, pe jos. El, de fapt, vede o unitate a acestor hotare românești, într-o țară care să se numească „Dacia Mare”. Într-unul dintre articolele sale din ziarul „Timpul”, intitulat „Labi­rintul istoriei noastre”, Eminescu spune că totul trebuie dacizat și critică aspru teoriile Școlii Ardelene, care ne-au pus în centrul atenției, și au exagerat teoriile latiniste, și faptul că noi suntem urmașii Romei. Nu vrem să susținem neapărat ideea celor care demonstrează astăzi din ce în ce mai mult că noi „nu suntem urmașii Romei”, că, de fapt, 14% din Dacia cucerită de romani nu putea să fie provincie romană. Însă, sub ideile Vaticanului care voia să pună mâna pe această țară, am minimalizat rolul extraordinar de important și faptul că trebuie să fim înainte de toate urmașii dacilor. Există un citat al lui Eminescu despre daci, care este una dintre cele mai frumoase scrieri pe care a făcut-o vreodată un român legată de strămoșii noștri daci: „Este un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Este un popor nobil acela a cărui cădere te umple de lacrimi iar nu de dispreț. Și a fi descendentul unui popor plin de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi rușine niciodată!”.

De fapt, Eminescu, în anul 1882, exact în ziua de 24 ianuarie, mai ales că el nu s-a mulțumit niciodată cu ideea aducerii Regelui Carol I în țară, înființează o societate semi secretă care se va numi Societatea Carpații. Această societate își propune să lupte, strânge membri și au cotizații și sume foarte mari, și își pro­pune să unească cele trei țări românești care se aflau sub dominația străină, în mod special Transilvania, Bucovina și Banatul, dar și Basarabia, să se unească cu Țara Mamă. Însă, începe o mișcare de spionaj și de urmărire, cu agenți secreți trimiși de Austro-Ungaria, ca să monitorizeze activitatea acestei societăți Carpații, unde Eminescu a fost membru fondator. Însă, Eminescu are aceste idei de luptător pentru eliberarea pămân­turilor românești aflate sub dominație străină, încă de la Putna, din 1871, când avea numai 21 de ani. Pentru că Emi­nescu a dus la Cernăuți, în vara anului respectiv, sute de ziare „Răpirea Buco­vinei”. Și societatea aceasta, Carpații, înființată în 24 ianuarie 1882, încearcă să producă o schimbare radicală în politica României, față de românii din teritoriile aflate sub ocupație străină.

În această societate era o listă im­presionantă de personalități ale momentului. Ofițerii străini austrieci trimit înspre Viena mai multe rapoarte vizavi de activitatea acestei societăți, care punea în centrul atenției Unirea Transil­vaniei cu Țara Mamă. Deoarece Eminescu le cere insistent studenților români din Transilvania, care se aflau la școlile din Europa, să vină la întâlnirea societății Carpații în București, și să le dea temă de casă ca să se ducă în satele lor și să le spună oamenilor că a venit vremea ca Transilvania să se unească cu Țara Mamă, să le trezească conștiința de neam. În 16 mai 1883, un ofițer austriac trimite spre Viena un raport unde spune despre societatea Carpații că s-a întrunit în Sala Orfeu din București, unde s-au sărbătorit 45 de ani de la Revoluția din Transilvania, că au fost prezente 77 de persoane, că pe pereți s-au pus stemele provinciilor românești și că afară s-a fluturat un singur drapel, roșu, drapelul Revoluției. Însă, pe pereți se aflau și apeluri care cereau unirea Provinciilor românești cu Țara Mamă. La banchet a fost prezent și secretarul Academiei, care era tot un ardelean, George Barițiu, și o grupă de români din Transilvania. Și tot în acest raport trimis spre Viena se spune că s-au cântat cântece naționale: „Deșteaptă-te române” și „La arme”.
De fapt, s-au trimis vreo 80 de rapoarte privind activitatea lui Eminescu în București, vizavi de această societate semi secretă Carpații. În 25 iunie 1883 se spune într-un raport că întâlnirile se țin în mare taină, iar societatea, spune spionul, dispune de bani, iar membrii societății sunt foști cetățeni ai Transil­va­niei, ai Banatului și ai Bucovi­nei. Pe această listă se află un număr impresionant de personalități ale culturii ro­mânești de atunci. Pe numărul 4 este Mihai Eminescu, redactor la „Timpul”, Dimitrie Lauran este redactor la „România Liberă”, Alexandru Ciulea este jurnalist (unul dintre trădătorii lui Eminescu), Bogdan Petriceicu Hașdeu – directorul Arhivelor Statului, Alexandru Chibici – funcționar la Căile Ferate (un alt trădător), Ioan Slavici – profesor, Veronica Micle – scriitoare, Vasile Maniu – deputat și scriitor din Transil­vania, Ion Creangă – profesor etc. Titu Maiorescu este singurul care nu semnează indescifrabil, ceea ce în­seamnă că l-a pus Eminescu ca să dea bine în această societate, însă și Maiorescu s-a dovedit a fi un trădător al lui Eminescu.

Momentul culminat, când se oprește această societate Carpații este 28 iunie 1883, este momentul în care Guvernul, la cererea Vienei scoate societatea în afara legii. Societatea a activat doar doi ani, dar a fost suficient ca să trezească spaima în Imperiul Austro-Ungar. Pentru că în această zi se semnează tra­tatul secret care s-a negociat între Regatul României și Imperiul Austro-Ungar. Practic, se semnează un tratat cu Tripla Alianță în această zi, cu Ger­mania, Italia și Austro-Ungaria. Acest Tratat exclude cererea Ardealului, deci nu se mai pune problema c[ România, intrând în relație cu Austro-Ungaria să mai ceară vreodată Transilvania înapoi. Eminescu s-a susținut în permanență pe P.P. Carp, ambasador la Viena, însă, acum trimite un ordin în care spune „faceți ceva cu Eminescu și opriți-l, pentru că articolele lui tulbură apele și duc aproape la ruperi diplomatice între România și Austro-Ungaria!”. De fapt, în această zi nefastă a istoriei poporului nostru, i se înscenează de Siguranța Statului că are un pistol în buzunar: el purta un palton, deși era vară, și în acel palton pe care l-a pus pe un cuier în Sala Orfeu, i se strecoară un pistol și din acea clipă este ridicat și dus în cămașă de forță, și în aceeași zi îl închid la Sana­toriul Alexandru Șuțu din București, unde era deja făcută rezervarea (încă de dimineață de către Titu Maiorescu) și de aici începe moartea lui Eminescu. 6 ani va fi injectat cu mercur și în cele din urmă se stinge, în 1889. În 1889 îl aduce Veronica în București și mai scrie un articol în „Timpul”, despre care se co­mentează „bietul Eminescu”, dar articolul lui răstoarnă un Guvern după ce dezvăluie ce matrapazlâcuri s-au făcut pentru numirea guvernului respectiv, pentru că a doua zi, primul ministru își dă demisia.

Eminescu a însemnat extraordinar de mult ca și gazetar în Societatea secretă Carpații. Dacă despre Napoleon se scriu cărți anual, acest lucru ar trebui făcut și despre geniul Eminescu. Marii ­cer­ce­tători au descoperit însă aceste detalii incredibile în arhivele de la Viena și încep să fie publicate. Acestea demonstrează că Eminescu este primul deținut politic al statului modern românesc și este prima victimă politică. Pentru că din momentul în care l-au pus în cămașă de forță, manuscrisele i-au fost luate de către Titu Maiorescu. Poate și pentru că s-a aflat despre planul lui Eminescu împotriva lui Carol I. În însemnările lui Eminescu aflate în casa sa, se afla un plan extraordinar de înlăturare a Regelui Carol I pentru că îl considera pe rege ca fiind o unealtă a Austro-Ungariei și Germaniei, ca să ia României Transilvania. Eminescu dorea să dezvolte această societate într-una care să poarte numele lui Matei Basarab și care să lupte și chiar să plătească personalități care să lupte pentru Unirea Transilvaniei cu România. Înainte de toate se baza pe teoria că noi suntem ur­mașii Daciei, dar vine și de­mons­trează că Occidentul, ca și Vaticanul ne-au împins în față să ni se zică români, și să numim țara România. Deși, și Mihai Viteazul luptă sub ideea de a face o Dacie Mare. Mai mult, Dimitrie Cantemir are în plan să scrie „Dacia Veche și Dacia Nouă”, Tudor Vladimirescu vorbește că este un urmaș al dacilor.

Eminescu crede în permanență într-o țară care să nu fie subjugată religios și politic de Occident, chiar arătând într-un articol că Școala Ardeleană și toți studenții trimiși la Roma au fost îndoctrinați și puși să vândă acest popor român și să rupă „sufletul” românesc în două, credința și religia, și să ne vândă Vaticanului. Normal că Eminescu a deranjat extraordinar de mulți oameni, deoa­rece când scria la „Timpul” punea zilnic în discuție și cheltuielile uriașe pe care le făceau membrii Guvernului. În clipa în care Emi­nescu este terminat psihic și dus în cămașă de forță, nu mai avea prie­teni, pentru că despre toți spu­sese adevărul și scrisese în „Timpul”. Până și Alexandru Rosetti, care era conducă­torul ziarului „Românul”, prima dată când venea la redacție citea articolele din „Timpul” ale lui Eminescu, și apoi făcea ceea ce avea de făcut în redacție. Să ținem cont și că tirajul ziarului „Timpul”, pentru vremea aceea a fost uriaș, fiind cel mai citit ziar din România, cu 5 mii de exemplare (când Eminescu era redactor șef), în condițiile în care cei care conduceau țara aveau un ziar în 2.300 de exemplare. Ziarul era dus, mai ales vara, și în străinătate.

Acum, în pragul sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România, noi aflăm că unul dintre cei care și-a dorit cel mai mult unirea Transilvaniei cu România este Mihai Eminescu și că a fost sacrificat și ucis pentru această idee.