Să învățăm singuri!

O realitatea de neimaginat a marcat existența umană la nivel planetar, de trei luni. Într-un mod neverosimil suntem supuși să întreprindem pe căi, mijloace de comunicare, altele decât cele propuse și statutate de învățământul online pentru domeniul vocațional de arte plastice – pictură la nivel universitar. Desigur că munca și efortul de creație este un mod de a trăi, atât pentru artist, cât și pentru studentul care aspiră la această tainică lume a creației, chemat pentru a o sluji cu ajutorul liniei, semnelor, culorii rostite pe pânză. O mărturisire a pictorului Corneliu Baba, dă dimensiunea amplă a acestui fenomen: „O operă trebuie să se nască dintr-o emoție și să transmită o emoție.”

Îndemnul „să învățăm singuri” presupune pentru fiecare student un alt orizont de abordare, conforme cu harul și înzestrarea fiecăruia, cu dorința de cunoaștere, cu neliniș­tea și curiozitatea de a descoperi, de a intui, de a perfecționa modalitățile de împlinire a mesajului artistic. Sunt elocvente cuvintele de „rămas bun” la absolvirea promoției 1975 ale maestrului Corneliu Baba: „Cel mai mare ajutor în viață este școala. După ani și ani veți vedea că acești câțiva ani de școală sunt cei mai fericiți: patru ani în care stai și nu îți «pompează» nimeni idei cu de-a sila, ba mai ai pe cineva care vine și îți spune câte ceva. Principalul este să vă iubiți meseria. Cea mai mare bucurie e să intri în atelier, să te speli pe mâini și să începi ca bunul Dumnezeu… Să vă iubiți meseria! Pasiunea dumneavoastră se transmite și la cei indiferenți. Iar într-o zi vor veni și toate cele la care visați.”
Îmi place să afirm că am fost admis la Universitatea de Artă pe „ușa din față”! Din cei 396 de candidați pentru specializarea Pictură, am fost admis (după șase zile de examene – trei probe eliminatorii și trei de concurs) pe lista celor 10 locuri, în partea de sus a acesteia!

La începutul semestrului opt, profesorul și pictorul Dan Hatmanu ne-a invitat la un dialog, înaintea pregătirii lucrărilor de licență, despre așteptările și împlinirile sau neîmplinirile din anii anteriori de studii. Răspunsuri nu prea au venit și m-am pomenit singur făcând o „confesiune”, după finalizarea studiilor nu am certitudinea unei formări profesionale desăvârșite. (Este adevărat că fiind prima promoție a reînfiin­țatei Academii de Artă din Iași – 1977, am fost implicați și antrenați mereu în proiecte ce doreau să exprime rolul artistului în societate prin: Design Stradal, Omul și Orașul etc., la care erau invitați personalități marcante în simpozioane și dezbateri publice, Dan Hăulică – Ambasador UNESCO la Paris, Istoricul și criticul de artă – Ion Frunzetti etc.).
Profesorul Dan Hatmanu a meditat și ne-a mărturisit că formarea desăvârșită a unui artist se face prin ani de ucenicie în jurul unui maestru, prin cópii după marii artiști din istoria artei, printr-un acut simț al observației și o dorință de împlinire profesională. Ca urmare, după o oră am poposit la Muzeul de Artă din Palatul Culturii din Iași și ne-am ales fiecare câte două lucrări expuse din diferite școli de pictură (Școala italiană, Școala flamandă, Școala spaniolă, Școala rusă, Școala franceză, Școala româ­nească).
După stabilirea cadrului legislativ de avizare a lucrului în condiții de muzeu, am avut la dispoziție patru luni pentru a învăța, a înțelege și reprezenta lucrările alese începând cu studiul fișei tehnice a lucrării, suport, materiale de lucru, grunduri, etape succesive, până la verniurile finale.
Privind retrospectiv, acum, am întreprins o formulă didactică care de atunci s-a perpetuat de la o ge­nerație la alta. În paralel am ela­borat și realizat lucrarea de licență, astfel că studiile de cópii din muzeu au constituit etape premer­gătoare de pregătire pentru lucrarea finală de licență. Ajuns la catedră am preluat din aceste formule didactice în cadrul cursurilor de Tehnici artistice, de înțelegere și realizare a lucrărilor de pictură, natură statică și portret, recurgând la materialul documentar propus de Istoria picturii. Pictorul E. Delacroix definește că „tabloul este o sărbătoare pentru ochi”, iar pictorul N. Tonitza ne spune că pictura „este în primul rând meserie”.
Pe aceste două coordonate mi-am construit discursul în atelier, pentru a determina, a cultiva, a trezi curiozitatea celor care „îndrăz­nesc” pe suprafața albă elaborarea unui univers fascinant al picturii. De aceea, soluțiile novatoare tehnice de online: WhatsApp, email, Facebook, Messen­ger, Zoom nu-și înfăptuiesc pe deplin me­nirea și eficiența fără o confirmare și validare în dialog și analiză aplicată asupra încercărilor (uneori nesigure) studenților de la arte împreună cu profesorii. Altfel există riscul ca lucrurile să fie înțelese doar pe jumătate...!

Nu pot să nu citez cuvintele pictorului Corneliu Baba din „Arta Plastică”, care după o jumătate de secol sunt la fel de actuale, în urma unei vizite la Bienala de la Veneția:
„Cu o imensă tristețe, am sentimentul penibil al unui sfârșit, rătăcești în acest ocean bizar în care geniul se întâlnește, în orice caz mai rar decât nebunia și snobismul. Și dacă în calea inventivității neconformiste a artistului
modern, meșteșugul devine piedică ce trebuie ignorată, talentul pare la fel de inutil – din moment ce poţi realiza o operă, aruncând de la distanță – de câțiva metri, în pânza ce trebuie pictată, pensula înmuiată în căldare cu vopsea.”
(Corneliu Baba – „Arta Plastică”, nr. 4, 1956)