Să învăţăm din vânzarea piritei aurifere de Şuior

Recent, presa locală a dezvăluit grupurile de interese financiare din jurul Companiei Remin.

Zestrea Companiei:

- angrenată în conservarea perimetrelor miniere la 131 de puncte de lucru subterane

şi de suprafaţă, din 250 existente iniţial

- stocul de 506.000 tone de produs finit concentrat de pirită auriferă – importantă sursă financiară

- imobile şi terenuri.

Odată cu aderarea la UE la 01.01.2007, s-a sistat subvenţia de stat pentru activitatea de extracţie şi prelucrare a minereurilor şi, pe cale de consecinţă, Compania Remin şi-a încetat activitatea de bază, principală, productivă, rămânând cu anumite stocuri de produse miniere.

Pirita auriferă de Şuior, din varii motive, a început să fie pusă pe stoc înainte de anul 1989 şi a continuat (cu mici cantităţi nesemnificative livrate) până la oprirea activităţii.

Contractul de vânzare către Werco Trade AG (cu sediul în Lucerna - Elveţia) prevede livrarea a 506.000 tone produs finit concentrat, depozitat la Flotaţia Centrală, în tranşe de 15.000 tone pe lună, începând din luna aprilie 2013, întreaga cantitate cumpărată urmând să fie epuizată în patru ani.

Pirita auriferă tip Şuior se vinde la un conţinut de 11,30 grame aur pe tonă (deşi normativul pentru concentrat prevedea un minim de 12,00 grame aur pe tonă; evidenţiat în rapoartele de producţie lunare) şi 43,10 grame argint pe tonă. La un grad de recuperare de 75% (pirita este transportată în China, iar aurul şi argintul se recuperează cu cianură) se vor extrage peste 2,8 tone aur şi peste 10,7 tone argint, ceea ce la preţul de acum de pe bursele de profil înseamnă peste 165 milioane euro.

Dar, cifrele prezentate nu se corelează nici cum. Luând de bune conţinuturile la vânzare şi cantităţile ce se vor extrage care stau la baza valorii contractului, se calculează gradul de recuperare a metalelor care este de numai 49,04% şi nicidecum de 75%. Diferenţa între cele două valori ale gradului de recuperare, de 26% puncte procentuale, nu se poate justifica la un contract ferm de asemenea importanţă economică.

Concentratul este transportat containerizat în China în 56 zile prin portul Constanţa.

Ce primeşte vânzătorul din suma totală de 165 milioane euro? La finalul contractului, după ce întreaga cantitate cumpărată va fi transportată, compania din Baia Mare va fi încasat peste 53 milioane dolari, convertit în euro înseamnă 41 milioane euro, adică 24,85% din volumul afacerii. Diferenţa de 124 milioane euro, adică 75,15% din volumul afacerii revine cumpărătorului pentru costuri (achiziţie, transport, extracţie) şi profit. Oare nu se cunoştea că la un conţinut extractibil de aur de 1,0 grame/tonă din rezerva geologică au fost excavate, extrase, transportate şi prelucrate (concasare, măcinare şi flotare) peste 5.718.000 tone pentru producerea stocului?

Voci profesioniste cunoscătoare în domeniul comerţului cu concentrate miniere, şi-au exprimat incertitudinea că Remin va încasa în totalitate cele 53 milioane de dolari. Contractul de vânzare-cumpărare prevede penalităţi pentru impurităţi, extrem de dezavantajoase pentru vânzător, pe care nu le poate evita.

Şi geambaşii plăteau mai mult. Ne vindem ţara pe mărunţiş?

Pentru a evidenţia sugestiv afacerea, se combină partea tehnologică caracterizată prin gradul de recuperare a metalelor de 49,04% cu procentul de 24,85% ce revine vânzătorului din volumul valoric al afacerii şi se obţine un indicator tehnico-economic denumit grad de valorificare, care pentru produsul pirită, este insignifiant de mic, şi anume: 12,19%. Explicitat, acest procent exprimă cât primeşte vânzătorul pentru produsul său la preţul de acum de pe bursele de profil; diferenţa constă în pierderi de metal de 50,96% şi partea cumpărătorului în procent de 36,85%, adică de trei ori mai mult decât încasează vânzătorul.

Valorificarea acestui produs minier pe o piaţă a metalelor nesaturată, la acest nivel derizoriu de mic, nemaiîntâlnit, nu are justificare nici în starea de insolvenţă. Şi dacă pirita cădea din cer, nu era cazul a se vinde la acest preţ.

Alte prevederi ale contractului în dezavantajul părţii române:

1. întreaga cantitate de livrat se află în stoc şi fiind un produs de masă cu valoare unitară mică, costurile de transport peste ţări şi mări se impunea a fi cât mai mici, transportate în vrac şi nicidecum containerizat;

2. la data începerii derulării contractului, cumpărătorul a devenit deţinătorul de drept şi de fapt al întregii mărfi şi, pe cale de consecinţă, se impunea a plăti în totalitate valoarea contractului, şi nicidecum în tranşe după transport. Preţul ferm de plată fiind ab depozit Flotaţia Centrală, ritmul de expediere a mărfii îi revine cumpărătorului.

Nu se prezintă cheltuielile de producţie actualizate pentru a se cunoaşte profitabilitatea afacerii activităţii miniere.

Neluându-se în considerare costurile de producere a stocului de marfă şi acceptând plata în rate, Remin, ca vânzător, este mai generos decât o bancă comercială. Astfel, folosind surse atrase efortul financiar al cumpărătorului este zero sau neglijabil, derizoriu.

Lipsindu-i capabilitatea activităţii de export, Remin a preferat calea mai simplă, la o firmă de intermediere a tranzacţiei şi, pe cale de consecinţă, a renunţat la avantaje economice certe proprii şi pentru Stat.

Oprirea activităţilor miniere a disponibilizat active pentru transfer, vânzare, casare, dezmembrare şi demolare. Dar pentru fiecare activ a fost întocmită, conform prevederilor legale, o documentaţie pentru stabilirea valorii de piaţă actualizată, de către un evaluator active pentru societăţi comerciale, evaluare bunuri imobile şi mobile. În cazul tranzacţiei stocului piritei aurifere de Şuior, este inexplicabilă lipsa unui raport de evaluare a valorii de piaţă a unui expert evaluator calificat.

Altă acţiune nejustificată şi păgubitoare în comportamentul Remin este dublarea pazei la Flotaţia Centrală. De la oprirea activităţii, paza este asigurată prin programul minier de conservare şi închidere. Începând cu expedierea stocului de pirită, s-a insituit şi paza printr-o societate privată. Mobilul este acela că o societate privată se situează mai facil în zona gri a muncii cu personalul angajat, decât o companie naţională care îşi decontează cheltuielile prin acte reglementate.

Pentru cei interesaţi în eventuala repornire a unei activităţi de extracţie minieră în zonă, a se reţine următoarele:

1. uzinele metalurgice din ţară pentru procesarea concentratelor miniere nu mai există, astfel că procesarea lor se va face în alte ţări de soare pline (sau varianta cea mai corectă, Uzina Romaltyn, singura uzină din ţară care poate procesa concentratele, o uzină cu tehnologie modernă)  

2. concentratele aurifere obţinute prin flotare au o valoare unitară mică şi nu este economic a fi expediate la distanţe mari;

3. concentratele aurifere obţinute prin cianurare au o valoare unitară foarte mare şi este economic a fi expediate oriunde pe continent (nămolul aurifer la conţinutul minim prevăzut de normativ are 6.500 grame aur pe tonă, adică este mai valoros de 542 de ori mai mult decât pirita auriferă);

4. şi, nu în ultimul rând, diferenţa între cele două tehnologii de preparare aplicate: gradul de recuperare a metalului de numai 49,04% la flotare şi recuperarea minimă de 70% la cianurarea directă a minereului aurifer.

Ing. Vasile SOFRONI