S-a stins directorul „(H)orei locale”

Gheorghe Roman a disparut dintre noi. L-am gasit insa printre amintirile oamenilor de presa si ale tuturor celor ce l-au cunoscut, nu doar ca ziarist, ci si ca om de cultura. Surprinsi de plecarea subita, i-am rugat pe cativa dintre colegii de breasla sa ne vorbeasca despre el, asa cum a fost, asa cum vrem sa-l stim, un Gheorghe Roman ce a trait cu zambetul pe buze, ca si cum traiul de care ne plangem zilnic ar fi doar o gluma. Intrebati cand si cum l-au cunoscut pe Gheorghe Roman, putini au fost cei care au vorbit de o zi anume. Grigore Ciascai, redactor sef Hora locala, prieten apropiat al celui ce s-a stins, marturiseste: „Daca ma intreaba cineva cand l-am cunoscut pe Gheorge Roman, va rog sa ma credeti ca vin cu un raspuns bazat pe date aproximative. Cel mai corect ar fi sa spun ca l-am cunoscut din vremuri imemoriale. Suna fals si nu ma crede nimeni. Pana la urma, faptul ca ne-am intalnit rezolva datele problemei. Daca v-as spune ca din acel moment noi doi nu ne-am certat niciodata, m-ati crede? Nici macar pentru lucruri marunte, cum fac majoritatea partenerilor intr-o afacere. Sincer, as mai vrea sa gasesc un asemenea OM, dar teama mi-e ca va fi imposibil. O formula devenita uzuala: Cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit. Desteapta formulare, numai ca asta nu ma incanta absolut deloc, atata vreme cat prietenul meu este unul dintre locatarii acelor spatii. El a fost si va ramane unul dintre oamenii cu adevarat de neinlocuit, cel putin pentru mine. Restul e poveste cu final cunoscut. Din pacate”. „Un traitor in spiritul culturii” „Eu l-am cunoscut pe Gheorghe Roman in primul rand ca om de teatru si atasat artei scenice, el manifestandu-se ca autor de piese, scenete si librete inclusiv pentru teatrul de revista. Mi-aduc aminte ca o piesa de-a lui a fost criticata favorabil de criticul Valentin Silvestru. Un episod care a lasat urme in relatia noastra, a fost deplasarea cu Teatrul de Papusi din Baia Mare la un festival de profil la Parma, Italia, in 1978. Ii regret disparitia in primul rand ca om de teatru, dar si ca un bun colaborator al ziarului nostru, unde a sustinut o pagina de umor din care s-a desprins apoi publicatia „Hora locala”. I-am remarcat spiritul inventiv, umorul debordant, poate nu intotdeauna bine dozat sau eficient directionat, dar nimeni nu e perfect. Sper ca si alti colegi de breasla sa impartaseasca parerea de rau fata de disparitia lui Gheorghe Roman ca om de presa” - Augustin Cozmuta, Graiul Maramuresului. „Mi-l amintesc pe Gheorghe Roman, la Teatrul Municipal, in biroul din stanga secretariatului, unde se petreceau lucruri culturale ce tineau de lungul lui directorat in aceasta institutie. Acolo se fuma mult si se bea multa cafea. Gheorghe Roman era un nelinistit, un agitat plin de umor care simtea prin toti porii lui necesitatea unei culturi de calitate pentru baimareni. Din nelinistea lui s-au nascut stagiuni teatrale de succes, texte de umor zemos ca o portocala stoarsa intr-un pahar curat. Un om bun la suflet si bun la toate. Un cultivator al prieteniei, uneori acid in texte, care nu s-au dorit a fi atacuri la persoana si nici n-au fost asa ceva, ci incercari de a indulci lucrurile si spiritele vandute politicii de tranzitie. Pe de alta parte, l-am remarcat ca prieten, traitor in spiritul culturii, demn si respectuos in fata valorii. In demersul lui jurnalistic de la „(H)ora locala” am intrat in caseta redactionala primind o functie oferita de el, in stilul lui, aceea de scriitor la ziar. Mi-am asumat-o si cred ca de aici incolo imi voi asuma in zona amintirii multe dintre fericitele intalniri cu Gheorghe Roman, pastrandu-l in viata, asa cum a fost pana nu demult” - Marian Ilea, Glasul Maramuresului „Sarea si piperul conferintelor de presa” „Pe un om de presa nu poti sa spui exact cand l-ai cunoscut, te intalnesti cu el la conferinte, la manifestari culturale sau de alt gen si ai senzatia ca il cunosti de cand lumea. Nici nu te intereseaza cum il cheama sau de la ce organ de presa este. Pe Gheorghe Roman era imposibil sa nu-l cunosti. Era sarea si piperul conferintelor de presa, mai ales ale celor din domeniul politic. Avea un stil aparte de a pune intrebari. Incepea cu un periaj al celui vizat, ii lauda calitatile in asa fel incat noi ceilalti ne intrebam ce l-a apucat. Apoi, cand nimeni nu se astepta, venea „lovitura”, data in asa fel incat nici cel care era „lovit” nu se supara. Radea si el” - Ioan Buda Tetu, Axa TV. Echipa GAZETEI de Maramures exprima sincere condoleante familiei indoliate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! GAZETA de Maramures